Veninul de albine are proprietăți antibiotice, antivirale și analgezice

Nu este cel mai plăcut lucru să stai în preajma stupilor sau a roilor de albine.

Cu toate acestea, înțepătura de albine este, pe cât de dureroasă, pe atât de benefică sănătății.

Veninul de albine - antiviral, antibiotic, analgezic

Veninul de albine – antiviral, antibiotic, analgezic

Albinele în sine au un rol esențial în supraviețuirea planetei și a omului. Polenizează 30% din culturi și 90% din flori.

Citește și – Veninul de albine, leacul durerii – ce boli tratează, studii și rezultate

Veninul de albine conține compuși antiinflamatori și antivirali

Sunt bine cunoscute proprietățile terapeutice ale veninului de albine.

Acesta conține enzime, minerale, aminoacizi, peptine și zaharuri.

Cel mai abundent (50%) compus al său este melitina, răspunzătoare pentru senzația de durere care apare după înțepătură.

Potrivit studiilor, melitina are efecte antibacteriene, antivirale și anticancerigene.

Înțepătura de albine aduce de asemenea în corp substanțe cu efect antiinflamator și analgezic.

În mod paradoxal, unele substanțe din veninul de albine sunt atât inflamatoare, cât și antiinflamatoare, atât alergenice, cât și imunoprotectoare.

Specialiștii spun că acul activat al unei albine nu eliberează doar venin, ci și câteva zeci de compuși cu proprietăți antibiotice.

Și mai impresionant este faptul că înțepătura de albine declanșează reacții de vindecare aflate în stare latentă în corp.

Veninul de albine – utilizat din antichitate pentru durerile articulare

Produsele apicole sunt folosite în scop medicinal din antichitate. Vechii egipteni și greci le întrebuințau în artrită.

Hipocrate aplica veninul de albine pe pacienții cu dureri articulare.

Aceste utilizări au fost confirmate de știința. Un studiu din 1888 a demonstrat că veninul de albine are efecte bune în reumatism.

Cercetările recente sugerează că veninul de albine poate fi util în artrita reumatoidă.

Acupunctura cu venin de albine s-a dovedit la fel ca Celecoxib sau Metotrexat în reducerea durerilor articulare.

Citește și – Unguentul Apireven pe bază de venin de albine – eficient în durerile reumatice, articulare și musculare

Alte beneficii ale veninului de albine

Veninul de albine are efecte bune și în scleroza multiplă sau tulburările imune, îndeosebi cele care atacă nervii sau pielea.

Acesta acționează asupra celulelor imune care mediază răspunsurile alergice și inflamatorii.

Experimentele pe animale au arătat că terapia cu venin de albine atenuează simptomele de lupus, encefalomielită sau alte boli autoimune.

Poate fi utilă în astm și alte afecțiuni alergice.

Unele cercetări sugerează că veninul de albine ajută și în:

  • boli neurologice (ex. Parkinson)
  • dureri de spate
  • bursită
  • tendinită
  • gută
  • boala Lyme

Injecțiile cu veninul de albine sunt practicate de personalul medicul.

Veninul se găsește și sub formă de extract, supliment, loțiuni sau seruri.

Precauții și contraindicații

Nu oricine poate beneficia de pe urma înțepăturilor de albine. Un procent mic de persoane sunt alergice la veninul de albine.

Cei care vor să urmeze terapia cu venin de albine trebuie să se facă un test în acest sens.

Surse articol:

1. Global Citizen, The Hidden Health Benefits of Bee Stings: https://www.globalcitizen.org/en/content/how-bee-stings-could-be-the-future-of-medicine/
2. Jillian Kubala, Bee Venom: Uses, Benefits and Side Effects, Healthline: https://www.healthline.com/nutrition/bee-venom#downsides
3. Winchester Hospital, Medicinal Uses of Bee Venom: https://www.winchesterhospital.org/health-library/article?id=13504

 

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.