„Ficat sănătos înseamnă om sănătos și frumos – 3 plante pentru ficat – fitoterapeut Maria Pop
Ficatul este unul din cele mai importante organe interne. El influențează starea de bine a întreg organismului, inclusiv aspectul pielii.
„Ficat sănătos înseamnă om sănătos și om frumos”, spune prof. dr. Maria Pop, specialist în plante.
Persoanele care au un ficat ce funcționează la capacitate maximă nu au cearcăne.
Nu au probleme de piele, pentru că detoxifierea organismului este optimă.
Iată de ce nu trebuie să așteptăm ca ficatul să se îmbolnăvească.
Cuprins
Curățarea ficatului – necesară ocazional
Fitoterapeutul Maria Pop recomandă detoxifierea periodică a ficatului.
Acest lucru poate fi realizat cu ajutorul plantelor medicinale, dar și a unor alimente eficiente în acest sens.
„Să nu stăm până avem o problemă, pentru că ficatul nu ne doare”.
Deși nu provoacă durere, ficatul bolnav se poate manifesta prin alte simptome. În special prin oboseală.
„Înainte de a simți această oboseală, să ne facem din când în când câte o detoxifiere a ficatului, cu plante, cu produse naturale […]. Câte un ceai specific ficatului ne va fi de mare folos”.
Fitoterapia are o paletă largă de plante benefice pentru celula hepatică.
Trei plante minunate pentru ficat
Sunt multe plante care ajută funcțiile ficatului.
Plantele cu flori galbene sunt probabil cel mai cunoscute, precum păpădia și rostopasca.
ROSTOPASCA
Dr. Maria Pop menționează că rostopasca este un panaceu pentru afecțiunile hepatice.
Este utilă în toate tipurile de hepatite.
Drenează ficatul. Contribuie la scăderea surplusului de colesterol din sânge.
Se poate consuma sub formă de infuzie. Doza maximă este 1 linguriță de plantă pe zi.
Citește și – Rostopasca – panaceul care combate toate infecțiile ficatului
PĂPĂDIA
La fel de recunoscută în acest domeniu ca și rostopasca, păpădia are o influență benefică în bolile ficatului și bilei.
Cele mai eficiente sunt frunzele și rădăcina plantei.
Tijele florale ale păpădiei au proprietăți antiinflamatoare, antidiabetice și diuretice.
Ajută la eliminarea toxinelor și a excesului de acid uric.
Îmbunătățește funcția ficatului și a bilei prin faptul că mărește foarte mult secrețiile biliare.
Ajută la prevenirea vezicii biliare leneșe. Curăță bila de nisip, nămol sau pietre mici.
Ceaiul de păpădie nu este indicat în cazul calculilor biliari mari (peste 0,5 cm.), deoarece poate stimula migrarea lor și blocarea ductului biliar.
Păpădia se poate prepara sub formă de infuzie sau decoct (fierbere de 10-20 de minute).
Ceaiul se poate asocia cu tinctura de păpădie. Se pot consuma câte 3 ceaiuri pe zi.
Salatele de păpădie sunt de asemenea foarte eficiente. Ajută la detoxifierea și revigorarea organismului.
Frunzele se pot consuma pe durata întregului sezon de păpădie. Deși după înflorile ele devin amare, sunt la fel de benefice.
Proprietăți similare are și rucola, care se găsește tot timpul în magazinele mari.
Citește și – Păpădia ajută în hepatite și boala ficatului gras
ARMURARIUL
Este una din cele mai cercetate plante în domeniul ficatului.
Studiile i-au confirmat de nenumărate ori eficiența.
Înrudit cu mărarul și chimenul, armurariul acționează într-adevăr ca o „armură” pentru ficat.
Acesta protejează celula hepatică de agenții infecțioși și toxici.
Produce o stimulare extraordinară a detoxifierii ficatului, dar și a altor funcții.
Principala substanță din armurariu este silimarina, comercializată și sub formă de extract sau capsule.
Se poate face o cură de 14 zile cu ceai de armurariu. Se consumă 3 ceaiuri pe zi. Primul se bea dimineața, după care se stă culcat pe partea dreaptă.
După masa de prânz și cină se mai administrează câte ½ cană de ceai.
În ceai se poate adăuga și puțină tinctură de armurariu (20-25 de picături).
Vezi și recomandările academicianului Ovidiu Bojor – în ACEST articol.
Ceaiul se obține din fructele de armuariu. Acestea se macină, iar pulberea obținută se folosește în maxim 24-48 de ore la prepararea ceaiului. Dacă se oxidează nu mai este eficientă.
De la magazinele naturiste se pot procura și capsulele cu similarină.
Alte plante și suplimente pentru ficat
Citește și – Plante care curăță ficatul de grăsimi și refac celulele hepatice afectate
- anghinarea
- brusturele
- măceșele
- sfecla de zahăr (sub formă de salată sau suc)
- sucul de mere natural (curăță bila, îmbunătățește digestia)
- probiotice
- uleiul de măsline (se consumă 1 linguriță dimineața, înainte de masă)
Citește și – Care este cea mai bună dietă (+ plante) pentru un ficat curat și puternic
Sursă articol: Doctorul Naturii, Un ficat sănătos cu ajutorul plantelor? TL Plus Maramureș: https://www.youtube.com/watch?v=yMcBrere0rs&ab_channel=TLPlusMaramures