Jeleu din rădăcină de brusture și mentă – trebuie să îl încerci!

Jeleul din rădăcină de brusture și mentă este o rețetă inedită, pe care iubitorii de plante medicinale trebuie să o încerce.

Deși pare un preparat laborios, nu este deloc așa. Trebuie să faceți rost de rădăcină de brusture și de mentă verde.

Jeleu din radăcina de brusture si menta – trebuie sa il încerci!

Jeleu din radăcina de brusture si menta: Gina pina / Cristina.sanvito

Brusturele se găsește la magazinele naturiste, sub formă de rădăcină mărunțită, pentru ceai.

Apoi va trebui să faceți un ceai din brusture și să îl amestecați cu frunzele de mentă. Adăugați apoi gelifiantul și gata.

Brusturele în sine nu este foarte gustos, însă dacă adăugați mentă, veți obține un jeleu cu totul special.

Citește și – Cum fac coreenii ceaiul de brusture (pentru detoxifiere, slăbit, etc.)

Rădăcina de brusture – beneficii pe care nu trebuie să le ratezi

Motivul pentru care vă recomandăm această rețetă este că rădăcina de brusture are foarte multe beneficii.

În primul rând, planta ajută la curățarea sângelui.

În medicina tradițională din China, rădăcina de brusture este consumată pentru detoxifierea organismului.

Are efecte diuretice, ajutând la ameliorarea retenției de apă.

Reduce nivelul zahărului din sânge și ameliorează simptomele de diabet.

Datorită proprietăților antibacteriene, ajută la combaterea răcelii, a durerilor în gât, a cariilor dentare, a infecțiilor urinare.

Nu în ultimul rând, rădăcina de brusture are activități antioxidante și antiinflamatoare.

Acest lucru o recomandă împotriva bolilor grave, precum cancer, afecțiuni autoimune, osteoartrită sau împotriva îmbătrânirii premature.

Citește și – Brusturele – 10 efecte farmacologice demonstrate științific

Jeleu din rădăcină de brusture și mentă – rețetă

Ingrediente

  • 2 căni cu frunze proaspete de mentă
  • 4 căni de ceai din rădăcină de brusture
  • 2 linguri de suc de lămâie
  • 1 kg de zahăr gelifiant 1:1 (sau 2 pliculețe de Vege-Gel de la Dr. Oetker)

Mod de preparare

Pentru prepararea ceaiului de brusture, puneți 1 litru de apă la fiert. Adăugați 4 linguri de rădăcină de brusture și fierbeți 2 minute.

Stingeți focul și lăsați planta la infuzat încă 15 minute.

Frunzele de mentă proaspete se spală și se scurg de apă. Se pun într-o cratiță. Se adaugă ceaiul de brusture strecurat.

Aduceți la punctul de fierbere, apoi stingeși focul.

Se pune capacul pe cratiță și se lasă menta la infuzat 10 minute.

Filtrați apoi ceaiul printr-un tifon. Stroarceți-l bine la final, pentru a extrage tot lichidul.

Cântăriți ceaiul. Trebuie să aveți 1 litru de ceai. Dacă mai este nevoie, mai adăugați ceai de brusture sau apă simplă.

Turnați ceaiul din nou în cratiță. Adăugați sucul de lămâie proaspăt stors și zahărul gelifiant 1:1. Puteți folosi zahăr Mărgăritar 1:1 sau 2 pliculețe de Vege-Gel de la Dr. Oetker.

Amestecați și fierbeți 5 minute. Dacă folosiți Vege-Gel de la Dr. Oetker, aduceți ceaiul la punctul de fierbere, fără să îl mai fierbeți.

Verificați dacă jeleul s-a închegat punând câteva picături pe o farfurie. Dacă după răcire acestea nu mai curg, înseamnă că jeleul este bun.

Turnați-l fierbinte în borcane sterilizate, lăsând un spațiu de 6 mm. deasupra.

Ștergeți gura borcanelor și puneți capacele. Strângeți-le bine. Fierbeți borcanele într-o cratiță cu apă timp de 10 minute. Apa trebuie să acopere borcanele cu 2,5-5 cm.

Scoateți borcanele din apă și puneți-le cu gura în jos pe un prosop. Lăsați-le să se răcească complet.

Apăsați cu degetul în centrul capacelor pentru a verifica dacă acestea s-au închis ermetic.

Dacă vreunul din borcane nu s-a închis bine, îl puteți păstra în frigider pentru a-l consuma primul, în maxim 2 săptămâni.

Borcanele celelate de jeleu se pot păstra în cămară, cel puțin un an.

Jeleul de brusture și mentă se va închega mai bine după câteva zile.

Citește și – Leacuri cu brusture pentru acnee, psoriazis, tumori, dureri articulare și reumatice

Surse articol:

1. Edible Wild Food, Burdock Jelly Recipe: https://www.ediblewildfood.com/burdock-jelly.aspx
2. Zahăr Mărgăritar.ro, Gem de coacăze roșii cu mentă: http://www.zaharmargaritar.ro/retete/gem-de-coacaze-rosii-cu-menta/
3. Oetker, Jeleu din fructe de pădure: https://www.oetker.ro/ro-ro/reteta/r/jeleu-de-fructe-de-padure
4. Zawn Villines, Debra Rose Wilson, What to Know About Burdock Root, Medical News Today: https://www.medicalnewstoday.com/articles/320035

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.