Păpădia ajută la evacuarea pietrelor și a nisipului de la bilă
√ Articol documentat
Asemenea urzicii, păpădia poate fi considerată o regină a plantelor medicinale.
Dumnezeu a așezat în această umilă plantă puteri vindecătoare nebănuite.

Papadia favorizeaza eliminarea pietrelor la bila: Toshiyuki IMAI–Flickr
Păpădia este înzestrată cu o sumedenie de calități, având inclusiv proprietatea de a stimula eliminarea calculilor biliari și a nisipului.
Este laxativă, diuretică și depurativă, remineralizantă, antidiabetică, hipocolesterolemiantă, hipotensivă, antireumatică.
Ajută la combaterea calculilor biliari prin faptul că mărește producția de bilă și favorizează eliminarea ei.
Este totodată un bun drenator hepatic. Calmează colicile vezicii biliare.
Rețete cu păpădie împotriva pietrelor la bilă
Doctorul în biochimie și cercetător științific Eugen Giurgiu recomandă câteva moduri de utilizare a păpădiei contra nisipului și a pietrelor la bilă.
Seva lăptoasă de păpădie – rețetă
Sucul de păpădie produce a stimulare a funcțiilor hepato-biliare.
Laptele (seva) de culoară albă din interiorul tijelor de păpădie este util în afecțiunile ficatului și bilei.
Eugen Giurgiu recomandă câte 1-2 linguri pe zi. Acesta se poate adăuga într-un pahar cu apă sau lapte și puțină miere.
Atenție! Nu depășiți doza indicată! Autorul atrage atenția că sucul lăptos din tulpinile de păpădie pot cauza vărsături, greață sau perturbarea ritmului inimii.
Dacă vreți să faceți o cură cu tije de păpădie, evitați să consumați mai mult de 5-6 tije pe zi.
Citește și – Tulpinile de păpădie au efect favorabil în obezitate, bolile hepatice și biliare
Suc de păpădie și legume – rețetă
Ingrediente
- suc de păpădie (1 parte)
- suc de castravete (1 parte)
- suc de țelină (1 parte)
- suc de morcov (2 părți)
- suc de roșii (2 părți)
Mod de preparare
Sucul de păpădie se obține prin centrifugarea plantei întregi. Se amestecă apoi cu celelalte sucuri, în cantitățile indicate.
Citește și – Consumați păpădie dacă vreți să aveți sângele și ficatul sănătos!
Infuzie de păpădie – rețetă
Ingrediente
- 1-2 lingurițe de păpădia uscată și mărunțită
- 250 ml de apă
Mod de preparare
Păpădia se pune într-o cană cu apă clocotită și se lasă un sfert de oră la infuzat sub capac.
Se filtrează și se consumă ca atare, fără adaos de zahăr sau alt îndulcitor.
Doza recomandată este de 3 căni pe zi. Administrarea se face cu minim un sfert de oră înaintea meselor principale.
Infuzia de păpădia preparată și consumată după indicațiile de mai sus favorizează eliminarea nisipului și a pietrelor biliare.
Tinctură de păpădie – rețetă
Ingrediente
- 100 g de suc lăptos din tijele de păpădie
- 18 ml de alcool de 90 de grade
- 15 g de glicerină
- 17 ml de apă
Mod de preparare
Ingredientele se cântăresc, se amestecă și păstrează într-un recipient închis la culoare.
Se pot lua câte 1-2 linguițe pe zi, înaintea meselor.
Citește și – Tinctura de păpădie – un leac formidabil pentru ficat și bilă!
Surse articol:
1. Richard Whelan, Gallstones: https://www.rjwhelan.co.nz/conditions/gallstones.html#gal1
2. Eugen Giurgiu, Păpădia, Afecțiuni ale ficatului/Calculi biliari, Cele mai folosite 17 plante pentru vindecare, Editura Meteor Press, București, 2019, pp. 122/126-127