Uleiul de dovleac ameliorează hipertensiunea la menopauză

Articol documentat

Un studiu recent a arătat că uleiul de semințe de dovleac ar putea îmbunătăți nivelul tensiunii arteriale la femeile menopauzale.

Menopauza se instalează undeva în jurul vârstei de 51 de ani.

Uleiul de dovleac amelioreaza hipertensiunea la menopauza

Uleiul de dovleac amelioreaza hipertensiunea la menopauza: Azerbaijan-stockers-Freepik.com

Menopauza afectează diverse sisteme din corp

Această perioadă de tranziție aduce cu sine o serie de schimbări în corpul unei femei.

Menopauza afectează multe sisteme importante: sistemul reproducător, sistemul endocrin, sistemul excretor, sistemul scheletic și sistemul muscular.

Scăderea nivelului de estrogen și încetarea menstruației provoacă:

  • bufeuri sau valuri de căldură
  • creștere în greutate (mai ales la nivelul taliei)
  • tulburări de dispoziție
  • iritabilitate
  • anxietate, depresie
  • tulburări de memorie
  • probleme de somn
  • transpirații nocturne
  • incontinență urinară
  • scăderea densității osoase
  • risc crescut de osteoporoză sau fracturi
  • pierderea de masă musculară
  • rigiditate și dureri articulare

Citește și – Rețetă de tinctură pentru ameliorarea tulburărilor cauzate de menopauză

Menopauza crește riscul de afecțiuni cardiovasculare

În egală măsură sunt afectate sistemul cardiovascular, sistemul nervos și cel imunitar.

Deficitul de estrogen poate crește riscul de afecțiuni cardiovasculare. Lipsa acestui hormon din corp afectează colesterolul și poate crește riscul de atac de cord sau accidente vasculare cerebrale.

Creșterea nivelului tensiunii arteriale este o altă consecință care poate surveni la femei după menoauză.

Studiile pe animale au arătat că uleiul de semințe de dovleac are proprietăți antihipertensive.

Uleiul de semințe de dovleac este bogat în acizi grași, tocoferoli și steroli, carotenoide, compuși cu efecte protectoare asupra sănătății.

Dovleacul a demonstrat proprietăți antihipertensive, anticancerigene, antidiabetice, antibacteriene, antioxidante și antiinflamatoare.

La nivel extern, el poate stimula creșterea părului și vindecarea rănilor.

Uleiul de semințe de dovleac scade tensiunea arterială

Un grup de cercetători de la Universitatea Marymount din America, Universitatea Gulian din Iran și Universitatea Tech din Texas au realizat un studiu pe 22 de femei postmenopauzale.

Aceștia au investigat efectele administrării uleiului de dovleac asupra funcției vasculare și a variabilității ritmului cardiac.

Participantele aveau vârsta cuprinsă între 48 și 64 de ani și erau diagnosticate cu hipertensiune arterială.

Au fost împărțite în două grupuri. Un grup a primit 3 capsule de câte 1 g. de ulei de semințe de dovleac pe zi, luate în timpul mesei. Celălalt grup a primit capsule placebo, cu maltodextrină.

Studiul a durat 6 săptămâni.

Cercetătorii au măsurat tensiunea arterială și alți parametri importanți înainte și după finalizarea studiului.

Rezultatele au indicat că parametrii tensiunii arteriale au scăzut semnificativ la femeile din grupul tratat cu ulei de dovleac.

Citește și – Uleiul de semințe de dovleac are proprietăți antidiabetice, hipotensive, cardioprotectoare și antimicrobiene

Uleiul de semințe de dovleac îmbunătățește circulația sângelui în artere. Cea mai mare scădere a fost înregistrată la nivelul tensiunii arteriale aortice decât brahiale.

La grupul placebo nu a fost observată nicio schimbare. Nici unul din grupuri nu au raportat efecte secundare în urma capsulelor primite.

Datorită faptului că îmbunătățește hemodinamica arterială, uleiul de dovleac ar putea fi util în controlul tensiunii arteriale în perioada de postmenopauză.

Rezultatele acestei cercetări le încurajează pe femeile de vârstă mijlocie să folosească uleiul de dovleac pentru prevenirea sau tratarea hipertensiunii arteriale după menopauză.

Alte plante și alimente care au demonstrat efecte hipotensive sunt:

  • usturoiul, cimbrul, busuiocul, scorțișoara, ovăzul, ceaiul verde, hibiscusul, morcovul, vâscul, păducelul, ridichea, rodia, roșiile, semințele de in, susanul, cacao, gheara mâței, ghimbirul. 

Citește și – Semințele de dovleac previn creșterea glicemiei după masă

Surse articol:

1. Agata P., Postmenopausal Hypertension can be managed with Pumpkin Seed Oil, Herba Zest: https://www.herbazest.com/news/postmenopausal-hypertension-can-be-managed-with-pumpkin-seed-oil
2. Kristeen Cherney, Deborah Weatherspoon, Effects of Menopause on the Body, Healthline: https://www.healthline.com/health/menopause/hrt-effects-on-body#The-effects-of-menopause-on-the-body
3. Alexei Wong, Danielle Viola, Douglas Bergen, Eileen Caulfield, Javad Mehrabani, Arturo Figueroa, The effects of pumpkin seed oil supplementation on arterial hemodynamics, stiffness and cardiac autonomic function in postmenopausal women, Complement Ther Clin Pract. 2019 Nov;37:23-26: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/31445363/
4. Sana Bardaa, Nihed Ben Halima, Fatma Aloui, Riadh Ben Mansour, Hazem Jabeur, Mohamed Bouaziz, and Zouheir Sahnoun, Oil from pumpkin (Cucurbita pepo L.) seeds: evaluation of its functional properties on wound healing in rats, Lipids Health Dis. 2016; 15: 73: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4827242/
5.Nahida Tabassum and Feroz Ahmad, Role of natural herbs in the treatment of hypertension, Pharmacogn Rev. 2011 Jan-Jun; 5(9): 30–40: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3210006/

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.