Zincul are un rol cheie în prevenirea și tratarea COVID-19

Cu siguranță ați auzit vorbindu-se mult în ultima vreme despre zinc și importanța acestuia pentru imunitate.

În contextul actualei pandemii, cercetătorii susțin că acest microelement esențial joacă un rol cheie în prevenirea și tratarea infecțiilor cu SARS-CoV-2.

Zincul are un rol cheie in prevenirea si tratarea COVID-19

Zincul are un rol cheie in prevenirea si tratarea COVID-19: kjpargeter – freepik.com

După fier, zincul este al doilea cel mai abundent microelement din corp. Se găsește și în anumite alimente, precum carnea de pasăre și de vită, fructele de mare și cereale.

Ce probleme creează deficitul de zinc

Deficitul de zinc poate provoca o serie de probleme:

  • întârzieri de creștere
  • scăderea imunității
  • diaree
  • alopecie
  • distrofia unghiilor
  • hipoganidism la bărbați

Suplimentele cu zinc sunt folosite astăzi pentru prevenirea infecțiilor tractului respirator superior, degenerescență maculară și HIV.

Ele pot fi utile și ca adjuvant în tratamentul diareii la copiii malnutriți, vindecarea rănilor.

Zincul și infecțiile respiratorii

Zincul are un rol important în imunitatea la infecțiile virale. A demonstrat o eficiență ridicată în prevenirea infecțiilor la vârstnici.

Studiile au arătat că zincul echilibrează răspunsurile imune și are o acțiune antivirală directă dovedită împotriva unor virusuri.

Acest metal modulează imunitatea mediată celulară și funcționează totodată ca agent antioxidant și antiinflamator.

Studiile au arătat că diferite forme de zinc (gluconat de zinc, acetat de zinc, sulfat de zinc) reduc severitatea și durata răcelii obișnuite.

Zincul are capacitatea de a împiedica replicarea virusului în interiorul celulelor. Cea mai mare problemă este că zincul nu poate pătrunde ușor în pereții grași ai celulelor corpului. Acest lucru înseamnă că are o absorbție slabă în corp.

Studiile au arătat însă că există anumite molecule care pot ajuta la transportul zincului și la asimilarea acestuia în corp.

Aceste molecule se numesc ionofori de zinc. Hidroxiclorochina, quercetina și GGCG din ceaiul verde sunt câteva exemple în acest sens.

Citește și – Zincul mărește apărarea organismului împotriva virusurilor și bacteriilor

Zincul și virusul SARS

Într-un studiu in vitro, administrarea zincul împreună cu un ionofor de zinc a inhibat coronavirusul SARS. În culturile de celule, a blocat replicarea virală în câteva minute.

Teoretic, utilizarea timpurie a acestei combinații ar putea reduce încărcătura virală și împiedica suprasolicitarea sistemului imunitar.

Administrarea de clorochină/hidroxiclorochină, quercetină și zinc ar putea fi un protocol eficient pentru reducerea morbidității și mortalității prin COVID-19, dat fiind că deficitul de zinc este întâlnit cu precădere la vârstnici, cardiaci, diabetici și bolnavi de plămâni.

Zincul și imunitatea

Cercetările recente au arătat că bolnavii de COVID-19 au niveluri mai mici de zinc decât persoanele sănătoase.

Dovezi preliminare au arătat că pacienții cu COVID-19 care aveau niveluri de zinc mai mici de 50 cmg/dl la internare prezentau un risc de 2,3 ori mai mare de deces în spital decât cei cu niveluri de zinc de 50 mcg/dl sau peste.

În cazul lor, incidența sindromului de detresă respiratorie acută și durata de spitalizare erau de asemenea mai mari.

O analiză retrospectivă pe 249 de pacienți cu COVID-19 internați într-un spital din Barcelona în perioada martie-aprilie 2020 a arătat că bolnavii cu niveluri scăzute de zinc aveau valori mai mari ale inflamației sistemice în perioada infecției active.

Totodată, aceștia erau mai predispuși la deces din cauza complicațiilor asociate cu COVID-19.

Vârsta medie a pacienților era 63.

Pacienții cu deficit de zinc în general au rate mai mari de deces. 70% dintre aceștia dezvoltă complicații, comparativ cu procentul de 30% întâlnit la persoanele sănătoase.

Lipsa de zinc si COVID-19

Lipsa de zinc si COVID-19: prostooleh – freepik.com

Citește și – Majoritatea dintre noi avem o lipsă moderată de zinc – simptome și surse alimentare

Care este doza necesară de zinc?

Doza zilnică recomandată de zinc pentru un bărbat adult este 11 mg iar pentru o femeie este de 8 mg.

Pentru prevenirea infecțiilor virale (inclusiv a infecțiilor cu SARS-Co-V-2), Nutriționistul Chris Masterjohn recomandă 7-15 mg de zinc, de 4 ori pe zi.

Pentru fiecare 15 mg de zinc trebuie luat de asemenea 1 mg de cupru – din alimente sau suplimente.

Zincul se găsește în multe alimente, de aceea nu este întotdeauna nevoie de suplimente.

Persoanele malnutrite, persoanele alcoolice, cei cu boala inflamatorie intestinală sau sindrom de malabsorbție sunt predispuși la carență de zinc.

Excesul de zinc afectează imunitatea

La fel ca în cazul altor suplimente, doza mai mare de zinc nu este neapărat mai bună. Dimpotrivă.

Administrarea zincului în doze mari pe termen lung poate duce la suprimarea imunității, anemie, scăderea nivelului de cupru și a colesterolului HDL, precum și la complicații genito-urinare.

Un studiu a arătat că 300 mg de zinc pe zi a diminuat markeri importanți ai funcției imune. Mai exact, această doză de zinc a redus capacitatea leucocitelor polimorfonucleare să migreze spre bacterii și să le consume (distrugă).

Efectul negativ al zincului asupra sistemului imunitar poate începe de la 150 – 300 mg pe zi.

Trebuie menționat de asemenea că există anumiți aditivi care pot inhiba absorbția zincului. Acidul citric, sorbitolul, manitolul și glicina sunt câteva exemple. Atenție la suplimentele de zinc pe care le cumpărați.

Evitați-le pe acelea care conțin astfel de aditivi, deoarece eficiența lor este îndoielnică.

Citește și – Cum să îți testezi nivelul de zinc acasă – un mineral esențial pentru imunitate

Surse articol:

1. Robert B. Saper, Rebecca Rash, Zinc: An Essential Micronutrient, Am Fam Physician. 2009 May 1; 79(9): 768: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2820120/
2. Joseph Mercola, Zinc Is Key for COVID-19 Treatment and Prevention: https://articles.mercola.com/sites/articles/archive/2020/10/26/zinc-for-covid.aspx

 

 

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.