Sucul de varză vindecă ulcerul de 4 ori mai repede decât medicamentele (+ rețetă)

Articol documentar

Ulcerele stomacale sunt declanșate în cele mai multe cazuri de infecția cu Helicobacter pylori. Unii consideră ulcerul o boală a persoanelor stresate sau nervoase.

Alte cauze asociate cu perturbarea echilibrului din mediul gastric sunt fumatul, abuzul de alcool și antiinflamatoare (Aspirină, Ibuprofen), consumul de alimente nemestecate bine.

Suc de varza si morcov pentru ulcer

Suc de varza si morcov pentru ulcer: Jcomp / Jannoon028 – www.freepik.com

Vă prezentăm o rețetă de suc de legume care poate ajuta la tratarea ulcerului duodenal.

Suc de varză și morcov pentru ulcer – rețetă

Ingrediente

  • 200 ml de suc de morcov
  • 100 ml de suc de roșii
  • 50 ml de suc de varză
  • 50 ml de suc de ridiche

Mod de preparare

Curățați legumele de coajă unde este cazul și tăiați-le bucăți mici. Treceți-le prin storcătorul electric și extrageți sucurile, în cantitățile indicate.

Amestecați toate sucurile obținute într-un borcan sau într-o sticlă.

Este indicat să îl consumați cât mai repede de la preparare. Dacă vreți să îl păstrați mai multe ore, puneți-l în frigider.

Citește și – Sucuri care ajută la vindecarea ulcerului stomacal

Sucul de varză vindecă ulcerul de 4 ori mai repede decât medicamentele

Efectele sucului de varză asupra leziunilor stomacului cauzate de ulcer sunt cunoscute de mai bine de jumătate de secol.

Un studiu publicat în anul 1949 în jurnalul „California Medicine” prezintă rezultatele favorabile ale unui experiment realizat pe 13 pacienți cu ulcer peptic.

Aceștia au fost tratați cu suc proaspăt de varză, câte 940 ml pe zi.

7 dintre ei s-au vindecat în doar 10 zile. Prin comparație, pacienții tratați cu terapia standard au o durată medie de vindecare de 37 de zile.

În cazul ulcerului gastric, pacienții tratați cu suc de varză s-au vindecat în 7 zile, iar cei care au urmat un tratament convențional s-au vindecat în 42 de zile.

Comparând terapia cu suc de varză cu tratamentul standard, observăm că sucul de varză are o rată de vindecare mult mai rapidă, aproape de 40 de ori mai mare.

Citește și – Plante și remedii pentru ulcerul duodenal

Sucul de varză conține un factor antiulceros, cunoscut sub numele de vitamina U. Cercetările pe porcușorii de guineea guineea au arătat că vitamina U împiedică dezvoltarea ulcerelor peptice induse de histamine.

Un articol publicat în aceeași publicație în anul 1952 a arătat că 81% din 100 de pacienți cu ulcere stomacale s-au vindecat într-o săptămână după ce au băut câte 940 ml de suc de varză pe zi. Terapia standard nu avusese rezultat în tratarea bolii.

Alte plante și remedii utile în ulcer

Rădăcina de lemn-dulce, aloe vera, probioticele și mierea sunt alte remedii naturiste pentru ulcerele gastrice.

Există și o serie de plante medicinale care pot fi folosite în ulcere:

  • busuioc
  • coada-calului
  • gălbenelele
  • pătlagina
  • plămânărica
  • salcâmul
  • sunătoarea
  • tătăneasa
  • volbura
  • răchitanul
  • frasinul
  • dudul

Citește și – Ceaiuri pentru ulcerul gastroduodenal – biologul Gheorghe Mohan

1. Liviu Gheorghe, Tudor Ilie, Mihai Minoiu, Călin Ianța, Suc de varză cu morcovi, ridichi și roșii, Vindecare și Purificare prin Alimentație și Post, Vol. 2, Editura Kamala, Brașov, 2000, p. 143
2. Garnett Cheney, RAPID HEALING OF PEPTIC ULCERS IN PATIENTS RECEIVING FRESH CABBAGE JUICE, Calif Med. 1949 Jan; 70(1): 10–15: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1643665/
3. Garnett Cheney, VITAMIN U THERAPY OF PEPTIC ULCER, Calif Med. 1952 Oct; 77(4): 248–252: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC1521464/
4. Alina Petre, 9 Science-Backed Home Remedies for Ulcers, Healthline: https://www.healthline.com/nutrition/stomach-ulcer-remedies#TOC_TITLE_HDR_3
5. Ștefan Mocanu, Dumitru Răducanu, Plantele Medicinale – Tezaur natural în terapeutică, Editura Militară, București, 1986, p. 244

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

    Adaugă comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.