Cum să îți testezi nivelul de zinc acasă – un mineral esențial pentru imunitate

Informațiile prezentate în acest articol se bazează pe studii științifice. Link-urile către sursele citate sunt afișate la finalul articolului.

Zincul a devenit un mineral foarte căutat în ultima perioada, în contextul pandemiei de Coronavirus.

Asta deoarece studiile au confirmat o ipoteză mai veche, anume aceea că suplimentele cu zinc ajută la scurtarea duratei unei răceli.

Cum să iti testezi nivelul de zinc acasa

Cum să iti testezi nivelul de zinc acasa: Brgfx/Azerbaijan stocke – Freepik.com

Este important să avem un nivel optim de acest mineral în organism, întrucât deficitul de zinc poate deprecia funcția sistemului imunitar, făcându-ne mai vulnerabili la infecții.

Dar cum putem ști că avem lipsă de zinc? Printr-o analiză la sânge, desigur. Există însă un alt mod prin care putem afla statusul de zinc din corp, printr-un test simplu, pe care îl putem face acasă.

Citește și – Zincul și vitamina C scurtează durata unei răceli (studii)

Efectele terapeutice ale zincului

Importanța zincului în biologie a fost descoperit abia în anul 1869, de chimistul francez Jules Raulin.

Rolului acestui mineral în sănătatea umană avea să fie recunoscut zece ani mai târziu.

Zincul are efecte antioxidante și antiinflamatoare. La persoanele tinere și vârstnice, suplimentarea cu zinc reduce markerii stresului oxidativ și producția de citokine inflamatorii.

A demonstrat de asemenea un rol terapeutic în:

  • diareea acută la copii
  • răceala obișnuită
  • prevenirea orbirii la persoanele cu degenerescență maculară

Deficitul de zinc afectează sisteme majore din corp

În ultimii 60 de ani, oamenii de știință au luat cunoștință de faptul că deficitul de zinc este destul de des întâlnit. Circa 2 bilioane de oameni din țările dezvoltate au o carență de zinc.

Această deficiență afectează creșterea și dezvoltarea normală la copii, imunitatea,  funcțiile cognitive și fertilitatea la bărbați.

Sistemul imunitar, sistemul central nervos, sistemul gastrointestinal, sistemul scheletic, pielea și sistemul reproducător sunt afectate cel mai mult de lipsa de zinc.

Citește și – Lipsa de zinc poate afecta sistemul imunitar și funcțiile cognitive (memoria, învățarea)

Studiile experimentale au arătat că pacienții care nu au suficient zinc în corp prezintă următoarele probleme:

  • disfuncții severe ale sistemului imunitar
  • risc de infecții (diaree și pneumonie la copii)
  • deces din cauza infecțiilor survenite în timpul unei alte boli aflate în progres la persoanele tinere
  • concentrații scăzute de testosteron seric și de spermatozoizi
  • afectarea celulelor imune T
  • niveluri crescute de amoniac în sânge
  • tulburări neurosenzoriale
  • masă slabă redusă
  • deficiențe cognitive
  • întârzieri de creștere

Probeme de absorbție a zincului în corp

Deși dieta nu este în mod neapărat săracă în zinc, problema constă în absorbția redusă a acestui mineral în corp.

Acidul fitic este cel mai mare inhibitor al zincului. Acest antinutrient se găsește în cereale, semințe și nuci. El blochează absorbția zincului și a altor minerale în corp.

Hidratarea, germinarea și fermentarea cerealelor, nucilor și semințelor sunt metode de preparare care pot ajuta la reducerea concentrației de acid fitic din aceste categorii de alimente.

Consumul de proteine ajută la asimilarea zincului.

O altă cauză posibilă a deficitului de zinc este consumul excesiv de anticoncepționale. Este nevoie de câteva luni bune ca valoarea zincului să revină la normal după întreruperea tratamentului cu anticoncepționale.

Zincul poate reduce simptomele de Coronavirus

Așa cum spuneam la începutul articolului, zincul suscită interesul multora datorită rolului său important în infecțiile respiratorii virale.

Două studii publicate în jurnalul „PLoS” au arătat că zincul poate fi util inclusiv împotriva noului coronavirus.

Testele pe culturi de celule au arătat că acest mineral blochează replicarea virusului.

Cercetătorii au descoperit că inclusiv eficiența clorochinei în tratamentul malariei se datorează zincului, cu ajutorul căruia induce apoptoza (moartea celulelor nocive).

Potrivit unui studiu apărut în „American Journal of Clinical Nutrition”, zincul reduce incidența infecțiilor la vârstnici.

Un studiu publicat în anul 2004 în jurnalul medical „The Lancet” a arătat că zincul poate fi un tratament adjuvant în pneumonia severă la copii. Acest mineral a redus hipoxia, durata bolii și a spitalizării.

Autorii au concluzionat că 20 mg de zinc pe zi accelerează rata de recuperare din boală. Aceștia sunt de părere că acest tratament ar putea reduce rezistența antimicrobiană, complicațiile și riscul de deces, în lipsa altor medicamente disponibile.

Citește și – Majoritatea dintre noi avem o lipsă moderată de Zzinc NC – simptome și surse alimentare

Cum să îți testezi nivelul de zinc acasă

Pentru a efectua acest test acasă trebuie să cumpărați zinc lichid de la farmacie.

1. Luați 1 linguriță de zinc lichid și țineți-o în gură timp de 30 de secunde.

2. Dacă apare imediat un gust metalic, foarte amar în gură, înseamnă că aveți un nivel de zinc excelent.

3. Dacă apare un gust ușor neplăcut în gură, iar acesta se intensifică treptat, nivelul vostru de zinc este relativ bun, dar nu optim.

4. Dacă după 10-30 de secunde nu apare nici un gust ciudat în gură, ci zincul are mai degrabă un gust de apă, înseamnă că aveți un deficit mare de zinc.

Așadar, indiciul care arată un nivel scăzut de zinc în corp este gustul amar au neplăcut. Cu cât acesta întârzie să apară, cu atât mai mare este lipsa de zinc.

Această testare a zincului a fost raportată în jurnalul medical „The Lancet”.

Dacă acest test a arătat că aveți un nivel scăzut de zinc, este bine să confirmați acest rezultat printr-o analiză la sânge sau la urină.

Femeile însărcinate, femeile care alăptează, bebelușii, copiii și adolescenții au nevoie de mai mult zinc. Aceste categorii avea așadar un risc mai mare de deficit.

Alimente care conțin zinc

Cele mai bune surse de zinc sunt produsele animale. Acest mineral se găsește și în alimentele vegetale.

Iată un top al alimentelor cu cea mai mar concentrație de zinc, în ordine prioritară:

  • stridiile
  • crabul, racii și alte crustacee marine
  • ficatul
  • carnea de vită pe grătar
  • carnea de miel
  • semințele de dovleac înmuiate în apă

Zincul lichid pe care l-ați folosit pe post de test poate fi administrat ca supliment adițional față de dietă.

Citește și – Top alimente bogate în zinc

Surse articol:

1. Sarah Pope, Simple At-Home Test for Zinc Deficiency, The Healthy Economist: https://www.thehealthyhomeeconomist.com/zinc-deficiency-at-home-test/
2. Nazanin Roohani, Richard Hurrell, Roya Kelishadi, and Rainer Schulin, Zinc and its importance for human health: An integrative review, J Res Med Sci. 2013 Feb; 18(2): 144–157: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3724376/
3. Ananda S Prasad, Zinc in Human Health: Effect of Zinc on Immune Cells, Mol Med. 2008 May-Jun; 14(5-6): 353–357: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2277319/
4. Abdullah Brooks, M Yunus, Mathuram Santosham, MA Wahed, Kamrun Nahar, Sultana Yeasmin, Robert E Black, Zinc for severe pneumonia in very young children: double-blind placebo-controlled trial, The Lancet, Volume 363, Issue 9422, p1683-1688, may 22, 2004: https://www.thelancet.com/journals/lancet/article/PIIS0140-6736(04)16252-1/fulltext

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.