Siropul de varză întărește bronhiile și combate bolile pulmonare

Articol documentat

Siropul de varză este un leac simplu pentru afecțiunile respiratorii. Dr. Marc Bosquet face referire la acest remediu în una din cărțile sale cu rețete pentru sănătate și frumusețe.

Cu toții știm cât de sănătoasă este varza. Cei mai mulți dintre noi o consumăm în stare crudă, adesea sub formă de salată.

Sirop de varza pentru bolile plamanilor

Sirop de varza pentru bolile plamanilor: Topntp26 – www.freepik.com

Mai puțin cunoscut este însă siropul de varză, despre care vorbește dr. Bosquet. Autorul susține că pentru a avea efect terapeutic, uneori varza trebuie fiartă.

În acest sens, propune o rețetă simplă, pe care o putem folosi pentru afecțiunile pulmonare.

Citește și – Cataplasma cu varză și tărâțe – leac pentru dureri de spate, nevralgii, vezică urinară

Sirop pectoral de varză – rețetă

Cea mai eficientă din punct de vedere terapeutic este varza roșie.

Ingrediente

  • 60 g de varză
  • 70 g de miere
  • 1 litru de apă

Preparare

Varza se spală bine, se toacă mărunt și se pune într-o cratiță cu 1 litru de apă pe foc. Farmacistul Ovidiu Bojor are aceeași rețetă de sirop pectoral, însă recomandă 500 de ml de apă în loc de 1 litru.

Varza se fierbe un timp mai îndelungat, circa 20 de minute.

Decoctul se strecoară și după ce s-a răcorit, se adaugă mierea de albine. Se amestecă energic cu un tel, pentru omogenizare.

Siropul obținut poate fi folosit în bolile plămânilor. Ajută la fluidificarea secrețiilor bronșice și eliminarea lor.

Și ceaiul de varză simplu poate fi util în tuse și răgușeală, spune preotul Iov Burlacu – rețetarul de la Neamț. Acesta recomandă atât frunzele, cât i miezul de varză la prepararea ceaiului.

Nu trebuie neglijat nici consumul de varză crudă, prin care putem beneficia de conținutul de sulf.

Se recomandă consumul de salată de varză, câte 300-400 de grame pe zi, simplă sau asociată cu alte legume, precum morcov.

Citește și – Varza – „doctorul casei”. Leacuri cu varză pe care trebuie să le știi

Ce beneficii are varza

Varza este bogată în calciu, fosfor, fier, sulf și vitaminele C, K și U (responsabilă pentru efectul anti-ulcer). Are efecte remineralizante și revitalizante.

Și academicianul Ovidiu Bojor menționează efectele pectorale ale verzei. Cea roșie are rezultate bune în afecțiunile respiratorii, precum bronșite, laringite, catar respirator și astm (ca adjuvant).

Consumul de varză poate aduce beneficii și în alte afecțiuni. Datorită acțiunii sale diuretice, reduce edemele, ascita, ciroza și litiaza urinară.

Este un remediu bun contra anemiei, a viermilor intestinali, a gastritelor hiperacide și a ulcerului gastric și peptic. În aceste cazuri se recomandă sucul de varză crudă, câte 20-30 ml pe zi.

Despre varză se spune de asemenea că funcționează ca un agent antidiabetic. Efectul hipoglicemiant cel mai mare îl are varza roșie.

S-a constatat că în regiunile în care consumul de varză crudă este mai ridicat, și speranța de viață este mai mare.

Citește și – VARZA, un medicament „bun la toate” – dr. Ovidiu Bojor (utilizări interne și externe)

Surse articol:

1. Marc Bosquet, Varza, 500 de rețete naturale pentru sănătate și frumusețe, Editura Nicol, București, 2014, pp. 99-100
2. Ovidiu Bojor, Catrinel Perianu, Varza, Sănătate prin semințe, legume și fructe, Editura Fiat Lux, București, pp. 101-104
3. Preot Iov Burlacu – Rețetarul de la Neamț, Varza, Editura Paralela 45, Pitești, 2009, p. 157

Citeşte mai multe despre:

    Adaugă comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.