Ceai calmant pentru gât, din 5 plante
√ Articol documentat
Tusea și durerile în gât sunt cele mai agasante simptome de răceală și gripă, în care ceaiurile au un efect binefăcător.
Este bine ca fiecare dintre noi să știm ce plante putem folosi pentru a ne ușura disconfortul. În rândurile următoare vă oferim o formulă eficientă de ceai calmant pentru gât, pe care o puteți nota și folosi la nevoie.

Ceai calmant pentru gat: Freepik.com
Ceai calmant pentru gât – rețetă
Ingrediente
- 1 lingură de rădăcină de nalbă
- 1 lingură de trifoi roșu
- ½ lingură de gălbenele
- ¼ linguriță de mentă
- ¼ lingură de rădăcină de lemn dulce
Preparare
Amestecați toate aceste plante în cantitățile sugerate. Pentru prepararea ceaiului, folosiți 1 lingură de amestec de plante la 1 cană cu apă clocotită.
Acoperiți cu un capac și lăsați la infuzat 20 de minute. Strecurați și îndulciți cu miere. Se poate adăuga și suc de lămâie.
Ce beneficii au plantele folosite în rețetă
Rădăcina de nalbă mare este una din primele plante recomandate de fitoterapeuți pentru durerile în gât. Este deopotrivă eficient ceaiul administrat intern, cât și ceaiul folosit pentru gargară.
Efectul calmant asupra gâtului se datorează conținutului de mucilagii. Aceste substanțe mucilaginoase acționează asupra aparatului respirator prin acțiunile lor emoliente, expectorante și antiinflamatoare, iar asupra plămânilor printr-o activitate secretolitică.
Efecte similare au și asupra tractului digestiv și aparatului renal.
Rădăcina de nalbă este deseori folosită în tuse, laringită și bronșită, cauzate de inflamația căilor respiratorii. Se poate întrebuința și extern, sub formă de gargară, în răgușeală și traheită.
Citește și – Pastă de cuișoare și miere pentru tuse și dureri în gât
Rădăcina de lemn dulce este de asemenea foarte eficientă împotriva tusei, durerilor în gât și răgușelii. Conține glicirizină, o substanță care fluidifică secrețiile traheobronhice și faringiene.
Rădăcina acestei plante este antispasmodică, antiinflamatoare și cicatrizantă. Este recomandată în traheită, laringită și bronșită. Are de asemenea efect de îndulcire a ceaiurilor.
Trifoiul roșu are un efect puternic de combatere a răcelilor. Este un bun expectorant pentru tusea spasmodică, tusea uscată și bronșită.
La nivelul gâtului acționează prin calmarea spasmelor bronhice și subțierea mucusului. Ceaiul de trifoi roșu are efect bun și dacă este folosit la gargară pentru durerile în gât.
Menta are efect expectorant, antibacterian, antiseptic și antispastic.
Gălbenelele sunt o plantă pe care trebuie să o avem mereu în casă. Are numeroase utilizări medicinale! O putem folosi ca remediu de prim ajutor în tăieturi și răni, dar și ca antimicrobian intern pentru bacterii, virusuri și fungi.
Studiile au arătat că gălbenelele ajută inclusiv la combaterea virusului gripal. Florile sunt antiinflamatoare, emoliente și imunostimulatoare. Ajută la reducerea congestiei limfatice și la eliminarea toxinelor din corp.
Citește și – Sirop de ceapă și miere – rețeta bunicii pentru tuse și dureri în gât
Surse articol:
1. Rebecca’s Herbs, Throat Soother Tea: https://www.rebeccasherbs.com/pages/recipes-tea#teathroat
2. Ștefan Mocanu, Dumitru Răducanu, Nalba mare, Plante Medicinale – Tezaur natural în terapeutică, București, Editura Militară, 1986, p. 114
3. Ștefan Mocanu, Dumitru Răducanu, Lemnul dulce, Plante Medicinale – Tezaur natural în terapeutică, București, Editura Militară, 1986, p. 95
4. Ștefan Mocanu, Dumitru Răducanu, Izma, Plante Medicinale – Tezaur natural în terapeutică, București, Editura Militară, 1986, p. 93
5. Cheri, Red Clover – a powerful herb, The Mommy Herbalist: https://themommyherbalist.com/2014/09/red-clover-a-powerful-herb/