Ce să eviți când ai diaree

Probabil că în nici o altă afecțiune nu este mai importantă dieta ca în diaree. Dacă te confrunți pentru prima dată cu așa ceva, citește articolul nostru ca să afli ce să eviți când ai diaree.

Este foarte important să știi ce alimente poți să mănânci în diaree și ce alimente trebuie să ocolești, pentru a putea obține o normalizare a tranzitului și a scaunului.

Ce sa eviti cand ai diaree

Ce sa eviti cand ai diaree: Timolina – www.freepik.com

Diareea – cauze posibile

Cu toții trecem prin astfel de episoade neplăcute. Diareea poate fi cauzată de:

– o infecție bacteriană sau virală
– o reacție a stomacului la o substanță alergenă sau la un aliment netolerat
– o intervenție chirurgicală la nivelul sistemului digestiv
– consumul excesiv de alcool
sindromul colonului iritabil
– boala Crohn
hipertiroidismul
– diabetul
– unele tipuri de cancer
– efectele secundare ale unor medicamente (antibiotice, medicamente pentru gută)

Diareea nu este o afecțiune gravă. De cele mai multe ori trece în decurs de 1-2 zile, dacă se ține regim alimentar.

Alimente care produc scaune moi

Notează-ți undeva această listă de alimente care pot agrava diareea. Dacă suferi de diaree cronică este cu atât mai indicat să cunoști alimentele care produc scaune moi și pe care trebuie să le eviți:

– fasole uscată, porumb, legume, varză (conțin multe fibre și stimulează scaunul)
– fructe proaspete și sucuri (din cauza fructozei)
– fructe uscate (curmale, smochine, stafide, prune)
– sucul de prune (are efect laxativ puternic)
– cafeaua și băuturile care conțin cafeină (au efect laxativ)
– berea, vinul și lichiorul
– baconul și alte tipuri de carne grasă, prăjelile, produsele de patiserie, chipsurile (din cauza conținutului bogat în grăsimi)
– produsele care conțin monoglutamat de sodiu (E621)
– dulciurile concentrate
– nucile consumate în cantități mari
– produsele care conțin sorbitol, manitol, xylitol

Există și anumite suplimente alimentare care pot agrava simptomele de diaree:

– L-carnitină
– cărbune activ
polen de albine
– limba mielului
– cayenne
– clorofila
– Omega-3
– DHA și EPA (din uleiul de pește)
– uleiul de semințe de in
– glucozamina
– guma guar
– guarana
– lactuloza
– ceaiul mate
– senna

Alimente indicate și contraindicate în diaree

Folosește acest ghid scurt pentru a ști ce să eviți când ai diaree și ce să incluzi în dietă. La finalul listei vei găsi și un exemplu de meniu pe o zi anti-diaree.

Cereale

Indicate: pâine albă, paste albe, orez alb, fulgi de porumb, covrigei, biscuiți de ovăz, vafe de vanilie

Contraindicate: tărâțele de cereale, granola, orezul brun, secara, grâul integral, pastele integrale, biscuiții cu nuci și semințe, chipsuri de porumb, batoane cu semințe sau fructe uscate

Produse lactate

Indicate: lapte fără lactoză, lapte de soia, iaurt simplu degresat (2%), brânză tare, șerbet, budincă din lapte fără lactoză sau cu un conținut redus de lactoză

Contraindicate: lapte dulce normal, lapte cu ciocolată, iaurt cu fructe sau semințe, iaurt gras, brânză moale, înghețată

Legume

Indicate: morcovi, țelină, fasole verde, salată aisberg, ciuperci, ardei verzi sau roșii, cartofi albi fără coajă, dovleac, sos de roșii, roșii fără coajă și fără semințe, castraveți, vinete, dovlecei, asparagus

Contraindicate: sfeclă, broccoli, varză, conopidă, ridiche, gulie, ceapă, păstârnac, mazăre, spanac, cartofi dulci, anghinare

Se va consuma doar câte ½ bucată de legumă odată.

Fructe

Indicate: mere, sos de mere, caise, banane, cireșe, piersici, nectarine, ananas, struguri, mango, pepene galben, pepene verde, portocale, grepfrut

Contraindicate: fructele de pădure, nuca de cocos, kiwi, pere, papaya, kaki, rodie, rubarbă, cockteiluri de fructe, stafide, caise uscate, curmale, smochine

Limitați consumul la ½ de fructe odată.

Carne și alternative la carne, produse animale

Indicate: carne slabă, de vită, de porc, de miel, de pui sau de curcan, pește, ouă, produse de mare

Contraindicate: conserve de pește în ulei, nuci, semințe, linte, năut, fasole

Carnea trebuie gătită în cuptor și nu în ulei.

Ce să mănânci când ai diaree – meniu pe o zi

Mic-dejun: rondele de orez cu ½ banană și cafea decofeinizată

Gustare: brioșă cu ovăz

Prânz: supă de pui, sandviș cu carne de curcan din pâine albă, un măr mic decojit

Cină: carne de vită friptă cu o garnitură mică de piure de cartofi și morcovi fierți

Evită condimentele, glutenul, zahărul, uleiul prăjit, alcoolul și cofeina.

Pastile pentru diaree

Pentru stoparea scaunelor apoase și calmarea durerilor de burtă, poți lua pastile pentru diaree de la farmacie. Cele mai bune sunt: Furazolidon (pastiluțele galbene), Smecta, Levurin. Dacă diareea este cauzată de o infecție, poate fi nevoie de antibiotice.

Citește și: Remedii pentru diaree (simptome, cauze, soluții la domiciliu, pastile)

Dacă ți-a plăcut acest articol și ai găsit informațiile noastre folositoare, împărtășește-le și prietenilor tăi!

Bibliografie:

1. Uhn.ca, Eating Tips for People with Diarrhea: https://www.uhn.ca/PatientsFamilies/Health_Information/Health_Topics/Documents/Eating_Hints_for_People_with_Diarrhea.pdf
2. International Foundation for Gastrointestinal Disorders, Nutrition Strategies for Managing Diarrhea: https://www.iffgd.org/lower-gi-disorders/diarrhea/nutrition-strategies.html
3. Ana Gotter, Natalie Olsen, What to Eat When You Have Diarrhea, Healthline: https://www.healthline.com/health/what-to-eat-when-you-have-diarrhea
4. Harvard Medical School, Is something in your diet causing diarrhea? https://www.health.harvard.edu/digestive-health/is-something-in-your-diet-causing-diarrhea

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

loading...
Loading...

    Adaugă comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.