Dispare ENDOMETRIOZA după MENOPAUZĂ?

Multe femei se întreabă dacă problemele ginecologice dispar după menopauză, precum endometrioza sau fibromul uterin.

Răspunsul medicilor este evaziv. Este posibil ca simptomele de endometrioză să se amelioreze sau să dispară după menopauză, însă nu în toate cazurile.

Endometrioza dupa menopauza: helloclue.com

Ce este endometrioza?

Endometrioza este o afecțiune în care țesutul endometrial crește în alte locații din interiorul corpului, pe structuri sau organe din pelvis, precum ovare, trompele uterine, vezica biliară sau intestin.

La menstruație, acest țesut se comportă precum căptușeala uterului și sângerează. Însă pentru că nu are nici o cale de ieșire din corp, „băltește” în interior. Din această cauză apar dureri, inflamații și cicatrici.

Femeile care suferă de endometrioză au probleme cu fertilitatea și acuză dureri pelviene cronice. Cercetătorii nu au încă o cauză stabilită a apariției endometriozei și a diferitelor sale forme. Nu există nici markeri sensibili care să ajute la diagnosticarea ei. Singura cale de depistare a endometriozei este laparoscopia.

Ce se întâmplă cu endometrioza după menopauză?

Endometrioza este considerată o boală a femeilor aflate în perioada de premenopauză. Unele femei pot suferi de endometrioză asimptomatică (care nu provoacă simptome) sau pot avea simptome pe care nu le-au diagnosticat prin laparascopie. În ambele cazuri, există posibilitatea ca boala să progreseze după menopauză.

Leziunile cauzate de endometrioză care sunt prezente la femeile premenopauzale pot progresa în menopauză. Iar o laparascopie negativă nu garantează că boala nu se va dezvolta înainte de menopauză.

Citește și Ce SCHIMBĂRI apar după MENOPAUZĂ și cum îți afectează SĂNĂTATEA

Studiile arată că endometrioza postmenopauzală ar fi putut să apară la pacientele care au fost diagnosticate cu endometrioză înainte de menopauză.

Odată stabilită, endometrioza poate persista în prezența unor niveluri circulante de estrogen, așa cum a fost constatată în perioada de postmenopauză.

Endometrioza apare mai rar în perioada de după menopauză, iar când apare, are un volum mai mic și este mai puțin activă. Cu toate acestea, ea poate fi reactivată de anumiți stimuli, precum nivelurile crescute de estrogen circulant (sub formă de fitoestrogeni) sau de terapia cu hormoni.

Fitoestrogenii sunt estrogeni din plante care au o acțiune asemănătoare estrogenului din corp. Aceștia produc efecte asupra uterului, sânilor și glandei pituitare și susțin creșterea de depozite endometriotice.

Medicamentele cu estrogen folosite în perioada de menopauză pentru ameliorarea simptomelor pot duce la perpetuarea endometriozei premenopauzale după menopauză.

Endometrioza și riscul de cancer 

Riscul ca depozitele de endometrioză să se transforme în țesuturi maligne este mai mare la femeile postmenopauzale, mai ales la cele care suferă de mult timp de endometrioză ovariană.

Medicii trebuie să fie atenți la simptomele de endometrioză prezente la femeile aflate în perioada de postmenopauză.

Dacă investigațiile medicale confirmă prezența bolii, pacienta trebuie montorizată pe termen lung pentru prevenirea complicațiilor și a riscului de cancer. Obezitatea și terapia cu estrogen neopus sunt doi factori de risc pentru cancerul vaginal.

Citește și CREȚIȘOARA – pentru probleme MENSTRUALE, FIRBOM, ENDOMETRIOZĂ, MENOPAUZĂ, scăderea în GREUTATE

Opțiuni de tratament

Intervenția chirurgicală este principala metodă de tratament, însă în viitor există posibilitatea apariției unor tratamente mai bune.

Unele paciente susțin că anumite schimbări în alimentație le-au ajutat să obțină o ameliorare a simptomelor. Aceste schimbări înseamnă limitarea consumului de carne roșie, de alcool, cafea, făină albă și zahăr rafinat.

Citește și Ce alimente trebuie să facă parte din DIETA femeilor cu ENDOMETRIOZĂ

Deseori, însă nu întotdeauna, simptomele de endomerioză se ameliorează după menopauza naturală sau chirurgicală. Însă unii medici o consideră o boală cronică, de aceea nu există garanția că simptomele vor dispărea complet după oprirea menstruației și intrarea la menopauză.

Cumpără de aici suplimente utile in menopauza:

[wcepe_products ids= ‘4603, 9119, 1110, 9939′ button=’Cumpără aici’]

Surse:

1. Harvard Medical School, Will my endometriosis go away after menopause, Harvard Health Publishing: https://www.health.harvard.edu/womens-health/will-my-endometriosis-go-away-after-menopause
2. Duru Shah, Postmenopausal endometriosis: An enigma revisited, Journal of Midlife Health. 2014 Oct-Dec; 5(4): 163–164: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4264277/
3. Harvard Medical School, Endometriosis at midlife and beyond, Harvard Women’s Health Watch: https://www.health.harvard.edu/newsletter_article/Endometriosis_at_midlife_and_beyond

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.