Bicarbonat de Sodiu şi Lămâie Pentru Cancer – Un Mit Periculos
Deşi este prezentată ca un tratament miraculos, substanţa nu doar că nu opreşte boala, ci o grăbeşte, potrivit specialiştilor. Nu există studii concludente în acest sens, tratamentul este promovat prin intermediul Internetului ca o metodă alternativă la dureroasa chimioterapie şi medicamentele clasice. Totuşi, autorităţi specializate din SUA şi Olanda avertizează că efectele bicarbonatului de sodiu, în cazul unui bolnav de cancer, pot fi fatale.
Studiile au arătat că pH-ul fluidelor extracelulare din jurul unei tumori poate fi foarte acid, în timp ce pH-ul țesutului sănătos este alcalin. În termeni simpli, aciditatea creează un mediu perfect pentru creșterea celulelor canceroase. De la această idee a pornit si rețeta cu bicarbonat.
Cuprins
Cum se prepară rețeta cu lămâie şi bicarbonat de sodiu
Extractul de lămâie cu bicarbonat se prepară astfel:
– Se fierbe coaja de la o lămâie (netratată chimic) într-un litru de apă, 3 minute
– Se lasă la macerat peste noapte
– Dimineaţa se filtrează lichidul şi în el se adaugă sucul de la lămâie, o linguriţă de bicarbonat de sodiu şi 2 linguriţe de miere.
Acest preparat se consumă zilnic, câte un litru, timp de 6 zile, iar după 6 zile se poate relua, de maxim 4 ori. Efectele secundare ar fi senzaţia de sete şi de slăbiciune.
Este un remediu minunat pentru carii, infecţii dentare, indigestie, arsuri în capul pieptului sau ulcer. Intern, bicarbonatul se va administra cu precauţie, doar când este nevoie.
Un mit periculos: bicarbonatul de sodiu și lămâia vindecă orice cancer
Ideea acestui tratament a pornit de la un doctor oncolog italian, Tullio Simoncini, care a susţinut că, de fapt, toate formele cunoscute de cancer sunt cauzate de apariţia în organismul uman a unei ciuperci, candida albicans
Citeste si Tratamentul Controversat a lui Tullio Simoncini – Bicarbonat de Sodiu Pentru Cancer
Simoncini condamnat pentru escrocherie
Studii medicale din SUA şi Olanda arată însă că admnistrarea bicarbonatului de sodiu la un bolnav de cancer poate avea efecte mai degrabă nocive decât vindecătoare. De altfel, dezbaterile pe această temă au pornit în Olanda după ce în 2007 o femeie de 50 de ani ce suferea de cancer la sân a fost adusă de urgenţă la spital, în Amsterdam, şi a murit după câteva zile. “S-a dovedit că Simoncini o tratase cu injecţii şi infuzii de bicarbonat de sodiu. O investigaţie a procurorilor şi a Inspectoratorul Olandez de Sănătate a fost deschisă în acest caz”, se arată în articolul “Aveţi grijă la tratamentul Simoncini împotriva cancerului”, scris de doctorul nefrolog Rob Koene, profesor olandez de la Universitatea din Nijmegen.
Ulterior, clinica unde aveau loc tratamentele a oprit procedurile, după ce s-a găsit o legătură directă între moartea femeii şi bicarbonatul de sodiu. Inspectoratul Olandez de Sănătate a emis un avertisment public în care arată că “infuzia de bicarbonat de sodiu la pacienţii vulnerabili este periculoasă şi ineficientă. Mai mult, prezintă riscuri pentru pacienţii cu tensiune arterială, boli de plămâni, inimă sau rinichi şi pacienţii cu cancer. Echilibrul corpului poate fi complet deranjat dacă se administrează cantităţi mari, ceea ce în cazul pacienţilor grav bolnavi poate duce la distrugerea organelor.
Jurnaliştii olandezi au aflat că doctorul Tullio Simoncini nu mai avea drept de practică în Italia. “În anul 2003 i-a fost ridicat dreptul de a mai profesa, iar în 2006 a fost condamnat de un judecător italian pentru omor din culpă şi moarte ilicită și escrocherie. Dr. Simoncini susține că toate tumorile conțin ciuperci. Dar aceste ciuperci nu au fost găsite la biopsie.”
Complicaţii fatale
Potrivit Societăţii Americane de Luptă împotriva Cancerului (American Cancer Society – ACS) când cercetătorii au scos ţesutul bolnav din animale de laborator infectate, dacă teoria ciupercilor ar fi fost adevărată, ar fi trebuit să poată fi recoltaţi germeni şi apoi cultivaţi în condiţii controlate. “Nu există nici un studiu în publicaţiile ştiinţifice care să demonstreze că s-au găsit candida albicans şi cancer la animalele experimentale”, susţin reprezentanţii ACS.
În fine, acelaşi doctor Rob Koene atrage atenţia asupra pericolelor aduse de această terapie: “Simoncini susţine că tumoarea va scădea şi implicat va dispărea complet la jumătate dintre pacienţii astfel trataţi. Dar nu oferă nici o dovadă şi nu a publicat niciodată date ştiinţifice. Dar soluţia concentrată pe care el o administrează într-o perioadă scurtă de timp strică echilibrul mineral şi duce la complicaţii chiar fatale”.
Vezi alte detalii http://www.romanialibera.ro/stil-de-viata/sanatate/un-mit-periculos-bicarbonatul-de-sodiu-vindeca-orice-cancer-315120.html
O parte din victimele lui Simoncini:
http://www.psiram.com/en/index.php/Sodium_Bicarbonate_Therapy_according_to_Simoncini
Atenție! Rețeta cu bicarbonat de sodiu și lămâie nu înlocuiește tratamentele convenționale recomandate de medici în cazul cancerului. NU întrerupeți ședințele de chimioterapie.
Aceste informaţii au scop informativ, ele nu înlocuiesc recomandarea medicului sau a personalului medical autorizat. Nu folosiţi aceste informaţii pentru auto-diagnostic sau auto-tratament.
Două comentarii interesante pe acest subiect:
Interesant. Dar fara dozaj. Cat bicarbonat, cata lamaie( zeama, coaja, samburi), de cate ori… Ce faza a cancerului. A sta la taifas, e relaxant. Dar cancerul e un criminal serios.
un litru de apa, coaja de la o lamaie se fierb,3 minute. se lasa de seara pana dimineata. Se adauga zeama de la aceea lamaie si o lingurita bicarbonat. Este foarte buna la gust si fara cele 2 lingurite de miere cum scrie acolo.Chiar foarte buna
Ok! Admitem ca este asa bun bicarbonatul dar atunci UE de ce era cat pe ce sa interzica mititeii romanesti tocmai ca este folosit ca ingredient acest bicarbonat???Cine are dreptate?
Bicarbonatul a fost interzis pentru că poate masca aciditatea, gustul și mirosul cărnii care începe să se strice. Unii comercianți ar fi putut folosi bicarbonat ca să ascundă ”vechimea” preparatului. Din acest motiv a fost interzis în carnea tocată proaspătă.
Stiu cat este de minunat pentru un bolnav de cancer sa i se dea chiar si o cat de mica speranta…dar…in acest caz imi permit sa fiu Toma necredinciosul… va amintiti de tanarul italian care avea tumoare la creier si a murit anul trecut in timp ce urma tocmai acest tratament? Si in alta ordine de idei: calciul stim cu totii ca este indispensal in prelungirea vietii unui bolnav de cancer…cand consumam bicarbonat ,corpul nu mai asimileaza calciu…deci? care ar fi solutia? Stie cineva pe CINEVA care a urmat aceasta cura cu succes? Stiinta a evoluat atat de mult…dar noi continuam sa murim in chinuri groaznice…de cancer…ce poate fi mai trist?…
ATENTIE LA SUCUL DE LAMIIE CA-TI CRESTE ACIDUL URIC, IAR BICARBONATUL DE SODIU DE MULTE ORI MASCHEAZA MALIGNITITATEA UNEI GASTRITE…..UN MOMENT MAI RAPID SA TE DUCI PE LUMEA CEALALALTA…( DOCTOR)
multumesc frumos pentru aceasta cura cu bicarbonat de sodiu
de tinut minte acest tratament cu bicarbonat!!!
Eu fac zilnic pentru ai mei…
eu si sotul bem amindoi de ceva luni si ne simntim ok f bun la gust eu asa simplu el cu miere.
Foarte interesant tratamentul cu bicarbonat de sodiu
Exista coaja de lamaie netratata chimic??? Vizual, cum se poate sti ca este netratata? Si unde se gaseste aceasta raritate?
bicarbonatul de sodiu este absolut oribil la gust!!!!!!!!!!!!!!!!!
Incerscati rezolvarea emotionala a pb si cu dorinta de vindecare si sustinerea familiei coprul singur cauta modalitati de vindecare
Olga, sa stii ca mie nu mi se pare oribil la gust. Cand eram copil, mama ne dadea suc facut din lamaie cu bicarbonat cand aveam o indigestie si se reglementa imediat. Merci pentru reteta
Atentie,cristalizeaza lichidul din glanda pineala!
va rog spuneti_mi cu aceasta reteta se ia 6 zile iar 6 zile se face pauza dar cat timp se face tratamentul o Luna doua luni sau cat?ca am inteles ca se face de patru ori pe an
mersi de retete o sa le incercam bicarbonat s-a baut intotdeauna si cu otet pentru diferite boli ale stomacului sau balonari nu poate face rau luate cu chibzuinta nu in cantitati industriale asa cum scriu toate persoanele care citesc reteta pe facebook
genial reteta.multumim frumos.cu respect
Este foarte rau gustul bicarbonatului.Daca i-au o gura il dau înapoi.Este imposibil de baut.
daca e asa cum se face ca eu m am vindecat de rinichi !
Nimeni nu contesta anumite beneficii pe care le are bicarbonatul de sodiu, dar nu ajuta la vindecarea cancerului si nu inlocuieste chimioterapia.
NICI NU MAI STII CE SA CREZI SI CE NU!?
O bataie de joc nu un mit!
Controverse medicale !
…..Si intotdeauna vor fi contra tratamentelor naturiste,chiar daca unii dintre ei s-ar trata ar spune tot contrariul!
noi avem un caz de cancer in familie si de 4 ani ne tratam cu lamaie si bicarbonat…sanatate multa
pai daca ar fi acceptate tratamentele naturiste ca fiind benefice , farmaciile ar intra in faliment , deci…..pentru institutiile medicale se pare ca banii au prioritate inaintea vindecariii bolnavilor.
Cei cu hta (hipertensiune), pot si cat lua bicarbonat?? Me4si.
bicarbonatul din farmacie e bun si nu prea (cititi despre bicarbonat)cel mai bun e cel de la arges dar al cumpara inainte de ai pune ei la fabrica unflatorul de copt adica alimentar EU AM CONSUMAT DUPA OPERATIE 6 LUNI CU O SAPTAMINA PAUZA SI UNA CONSUMAM DAR CANTITATILE NU SINT ATEA CARE SINT PUBLICATE DE UNI SAU ALTI 3 LAMII O JUMATATE DE APA O LINGURITA DE BICARBONAT CHIAR DACA E ALIMENTAR SE STORC LAMIILE UNA DIN COJI SE FIERBE DAR NUMAI SA INCEAPA A FERBE SE SCOATE LA RACIT SE PUNE ACEA APA DIMINEATA IN OSTICLA DE PLASTIC DE UN LITRU DAR NU INAINTE INSTICLA SE PUNE O LIGURITA DE BICARBONAT SI ZEAMA DE LA CELE 3 LAMAII aveti grija ca atunci cind puneti zeama de lamaie trebuie pus imediat dopul ca altfel il perdeti vedeti cum se unfla sticla si dimineata puneti apa cu lamiea fearta prin zdruncinare veti constata ca sticla se stringe si atunci TRAGETI CONCLUZIA
Bicarbonatul se administrează bolnavilor in stare toxico septica pentru alcalinizarea!!!! Este bun!!!!
Ce medic recunoaste vindecarea cu altceva decât medicamente toxice? Asta au invatat, asta spun … Cei ce au invatat si asa ceva, recunosc. De ce nu se învață in facultati? Pentru industria farmaceutică, ar fi o catastrofa
FALS IN CAPUL LOR LE E FRICA CA SE CAM TERMINA CU PROSTEALA LOR .S-AU DESTEPTAT OAMENII SI NU VOR MAI BAGA ATATIA BANI IN BUZUNARELE COMPANIILOR FARMACEUTICE.
Am citit comentariile dumneavoastra si nu stiu ce as putea crede ,in primul rand traiesc in Olanda de aproape 20 de ani si nu sant multumita de sistemul lor medical ,nici ptr mine si nici ptr baietelul meu de 11 ani ,la ei cu ori ce problema te duci nu iti dau decat paracetamol ,iar in al doilea rand am 7 luni de cand beau dimineata apa ,bicarbonat si lamaie iar dupa jumatate de ora imi iau o lingurita de polen amestecat cu miere si vreau sa spun ca ma simt foarte bine ,ramasesem constipata de la nasterea baietelului ,aveam dureri de stomac ,e pot sa va spun ca nu le mai am si nici constipata iar acum am gasit o alta reteta care am inceput deja sa o iau este : usturoi ,miere ,lamaie si bicarbonat ,se lasa la macerat 8-10 zile dupa care se iau 3 lingurita pe zi timp de o luna si va spun sincer ma simt foarte bine .
Ce cantitate de usturoi,miere, lamaie si bicarbonat de sodiu?
buna,eu am gastrita se permite acest tratament cu sodiu?
Doamne, mori de nervi înainte să găsești rețeta adevărată, că e , că nu e…E sau nu e bună rețeta asta? ajută la ceva până la urmă? e cineva care a folosit-o și a dat rezultate? Cineva sincer, chiar sunt oameni disperați care caută un ,,PAI” de care să se agațe în speranța că există o speranță de viață pentru ei…Atâtea controverse și nimic concludent , uitați esențialul: moartea ne pândește la ușă . E cineva sincer aici care poate răspunde la întrebare ? Vă întreb cu lacrimi în ochi și din tot sufletul, ajută la ceva rețeta asta sau e o minciună ????
Vin si eu cu rugamintea ca si d-na Popescu Elena daca cineva poate sa ma ajute cu un raspuns la mesajul ce l-am scris cu ceva timp in urma , e printre primelle mesaje de pe aceasta pagina o rugam pe d-na Postescu Cornelia sa ma ajute cu un raspuns dar vad ca a uitat ce rau era cind suferea din cauza bolii
Va rog ajutati-ma ssint disperat si imi e frica cind nu pot face nimic in fata dureri ,plang si plang pina doctoria isi face efectul, si dureaza o eternitate (uneori o ora )
Va multumesc anticipat
Marcel Guna
Vă recomandăm mai multe articole pe subiectul cancer:
1. http://lataifas.ro/boli-si-tratamente-naturiste/tratamente-naturiste-cancer/65090/un-om-vindecat-de-cancer-prin-alimentatie-si-remedii-naturiste-o-poveste-care-merita-citita-pentru-prevenirea-si-tratarea-cancerului/
2. http://lataifas.ro/alimentatie-sanatoasa/sucuri-de-legume/96157/baut-atat-de-mult-suc-de-morcov-incat-s-facut-portocaliu-la-fata-dar-invins-cancerul-caz-real/
3. http://lataifas.ro/boli-si-tratamente-naturiste/tratamente-naturiste-cancer/81673/un-ceai-care-impiedica-dezvoltarea-cancerului-maria-treben/
4. http://lataifas.ro/boli-si-tratamente-naturiste/tratamente-naturiste-cancer/98768/tratament-natural-de-dezintoxicare-inclusiv-de-medicamente-organismului-prof-ovidiu-bojor/
5. http://lataifas.ro/boli-si-tratamente-naturiste/tratamente-naturiste-cancer/88923/turmericul-este-cel-mai-eficient-remediu-impotriva-cancerului/
6. http://lataifas.ro/boli-si-tratamente-naturiste/tratamente-naturiste-cancer/70011/aceasta-dieta-m-a-ajutat-sa-inving-cancerul/
7. http://lataifas.ro/alimentatie-sanatoasa/67939/dr-pavel-chirila-armele-care-ne-ajuta-in-lupta-impotriva-cancerului-partea-1/
8. http://lataifas.ro/alimentatie-sanatoasa/68034/dr-pavel-chirila-armele-care-ne-ajuta-in-lupta-impotriva-cancerului-partea-2/
9. http://lataifas.ro/boli-si-tratamente-naturiste/tratamente-naturiste-cancer/67228/cel-putin-42-de-studii-stiintifice-au-dovedit-ca-uleiul-de-canabis-ajuta-tratarea-cancerului/
Nu este periculos .
Chiar este foarte adevărat și , este foarte bun acest tratament .
Ce , se tem farmaciștii că nu-și mai vând chimicalele lor ?
Cu care otrăvesc o lume întreagă ?