Clicky

NERVOZITATEA cauzată de tulburările HORMONALE, STRES și OBOSEALĂ mentală – leacuri de la Maria Treben

Schimbările de natură hormonală care se produc în organism în perioada menstruală sau a menopauzei pot provoca numeroase simptome – fizice, psihice și emoționale.

De pildă, stările de nervozitate și iritabilitate sunt adesea asociate cu tulburările hormonale care dereglează ciclul menstrual.

Ventrilica (Veronica officinalis)

Terapeuta Maria Treben recomandă în aceste cazuri o plantă cu un efect calmant miraculos, după cum însăși mărturisește. Este vorba despre ventrilică.

Ea poate remedia inclusiv nervozitatea accentuată provocată de stresul de la serviciu sau din cadrul familiei.

Părțile aeriene ale acestei plante sunt folosite în medicina tradițională românească pentru tratarea unui spectru larg de boli și simptome, de la tuse și catar până la afecțiuni renale, pulmonare, hipercolesterolemie și răni.

_____________________________

Ventrilica (Veronica officinalis) conține numeroși compuși, îndeosebi polifenoli și fitosteroli:

– acid cumaric, acid ferulic, acid gentisic, acid sinapic, acid cafeic, acid clorogenic
– luteolină, hispidulină, eupatorină, eupatilină
– beta-sitosterol
– quercitrină și quercetină
– luteolină și apigenină

Are proprietăți antioxidante, imunomodulatoare, antiinflamatoare, antibacteriene și citotoxice. Indicațiile etnofarmacologice privind utilizarea acestei plante se referă la boli inflamatorii, reumatism, ulcere stomacale, afecțiuni respiratorii, tulburări nervoase, cardiovasculare și metabolice.

Maria Treben subliniază că această plantă are o acțiune calmantă notabilă asupra persoanelor care suferă de iritabilitate de origine nervoasă, cauzată de o suprasolicitare intelectuală.

______________________

Ceai de ventrilică

Se pune 1 linguriță de plantă la infuzat într-o cană cu apă clocotită. Dacă planta este proaspătă, se lasă doar 30 de secunde, după care se strecoară.

Efectul se simte dacă ceaiul este consumat seara, înainte de culcare.

Pe lângă faptul că ajută la detensionarea mentală, ventrilica produce și un efect stimulent asupra memoriei. Este totodată un remediu eficient pentru înlăturarea stărilor de amețeală.

______________________

Surse bibliografice:

1. Andrei Mocan, Dan Cristian Vodnar, Laurian Vlase, Ovidiu Crișan,Ana-Maria Gheldiu and Gianina Crișan, Phytochemical Characterization of Veronica officinalis L., V. teucrium L. and V. orchidea Crantz from Romania and Their Antioxidant and Antimicrobial Properties, Int J Mol Sci. 2015: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4613244/

2. Ancuta C. Raclariu, Andrei Mocan, Madalina O. Popa, Laurian Vlase, Mihael C. Ichim, Gianina Crisan,Anne K. Brysting and Hugo de Boer, Veronica officinalis Product Authentication Using DNA Metabarcoding and HPLC-MS Reveals Widespread Adulteration with Veronica chamaedrys, Front Pharmacol. 2017: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5474480/

3. Maria Treben, Nervozitate, Boli specifice femeilor, Editura Gemma, București, pp. 33-34

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

Răspunde corect la următoare operație aritmetică *