REMEDII care ajută la spargerea PIETRELOR la RINICHI

Cercetătorii de la Universitatea din Carolina – Școala de Medicină, susțin că problema pietrelor la rinichi, cunoscută sub numele de nefrolitiază se află într-o continuă creștere la nivel mondial.

Statisticile arată că 5% din populația întregii lumi este afectată de calculi renali. La femei, aceștia apar de regulă între 35 și 55 de ani, iar la bărbați mai devreme, la 30 de ani.

Pietre la rinchi tratament naturiste

Odată ce o piatră s-a format deja, probabilitatea să apară încă o piatră în următorii 5-7 ani este de 50%.

Din ce cauză apar pietrele la rinichi 

Stilul de viață industrializat este puternic asociat cu creșterea riscului de pietre la rinichi. Unele medicamente, precum inhibitorii de protează, antibioticele și unele diuretice pot crește riscul anumitor tipuri de calculi renali. Obezitatea este un alt factor de risc în acest sens.

Prevenirea pietrelor la rinichi de tipul oxalaților de calciu, cisteină, sau acid uric, poate fi realizată prin adoptarea unei diete alcalinizante, bogate în fructe și legume și apă minerală alcalină.

Calculii renali sunt depozite mici și tari care se pot forma într-o zonă a rinichilor numită pelvis renal.

Pietrele mici pot ajunge ușor în vezică în doar câteva zile sau săptămâni, fără tratament, după care sunt eliminați din corp prin urină.

În aceste cazuri, este suficient să se consume multe lichide și să se administreze analgezice, dacă este cazul.

Calculii mai mari însă, se pot bloca în drum spre ieșire, sau pot avea nevoie de mai mult timp pentru a se mișca prin ureter. Din acest motiv provoacă dureri mari. Pentru a putea fi eliminați, aceștia trebuie sparți.

________________________________

Pietre la rinichi – simptome

Multe persoane au pietre la rinichi fără să știe. Pot simți un anumit disconfort la nivelul rinichilor, însă fără să realizeze că este vorba despre o piatră.

Principalul simptom care se declanșează când un calcul blochează pelvisul renal sau se mișcă, este durerea. Aceasta poate radia spre abdomenul inferior sau spre spate.

Durerea se intensifică atunci când piatra trece printr-un pasaj îngust în ureter. Poate fi însoțită de greață sau vomă. Un episod poate dura 20 până la 60 de minute.

________________________________

Pietre la rinichi – remedii naturiste

Fitoterapeutul Constantin Milică recomandă plante diuretice care pot fi consumate în loc de apă sau alte lichide, plante bogate în potasiu, care ajută la alcalinizarea urinei și la dizolvarea cristalelor de acid uric și oxalic, și plante litotripice – care ajută la spargerea pietrelor.

• Vin de ienupăr

• 100 g de boabe de ienupăr
• 50 g de cetină de ienupăr
• 20 ml de alcool de 70 de grade
• 100 g de miere
• 1 litru de vin alb sec

Se amestecă toate ingredientele într-un borcan sau într-o sticlă și se lasă la macerat timp de 7-10 zile. Recipientul se agită în fiecare zi. Se administrează câte 150 ml de macerat la masa de prânz. Ajută atât la dizolvarea pietrelor, cât și la eliminarea lor.

• Tinctură de lemn-dulce

Rădăcina de lemn dulce se mărunțește și se pune la macerat în alcool de 40 de grade. Se iau câte 3 păhărele pe zi, înainte de mesele principale.

________________________________

• Infuzie de mătase de porumb

Se folosește 1 linguriță de plante la 1 cană cu apă clocotită. Se beau câte 2 căni de infuzie pe zi, prima cu o oră înainte de masa de dimineață, și a doua seara.

• Infuzie de mesteacăn

Se amestecă frunze de mesteacăn, frunze de afin, mentă, coacăz-negru și asmățui. Se pune 1 linguriță de amestec de plante la infuzat într-o cană cu apă. Se adaugă și 1 vârf de cuțit de bicarbonat.

• Ceai de ienupăr

Se pun 10-20 de boabe de ienupăr la fiert într-un litru de apă, timp de 20 de minute. Se beau câte 2 căni de ceai pe zi. Ienupărul are efecte anti-infecțioase puternice la nivel renal. Este contraindicat persoanelor cu leziuni grave la nivelul rinichilor și femeilor gravide.

• Infuzie de măceșe sau de frunze de merișor

Se beau câte 2 căni de ceai pe zi, pe perioade lungi. Măceșele previn formarea și blocarea pietrelor la rinichi. Merișorul este atât diuretic, cât și antiseptic.

________________________________

• Ceaiuri mixte:

– frunze de mesteacăn, coada-calului, mătase de porumb, măceșe, conuri de hamei și rădăcină de valeriană;

– flori de lavandă, mătase de porumb, conuri de hamei, rizomi de pir și rădăcini de valeriană;

– coada-calului, năpraznic, mătase de porumb, toporași, măceșe, strugurii ursului și paracherniță;

– coada șoricelului și coada calului, flori de soc și frunze de fragi de pădure;

– păpădie și mesteacăn (frunze), rădăcină de osul iepurelui și măceșe;

– flori și scoarță de soc, coada-calului, mentă, vinariță și rădăcini de pir

Aceste ceaiuri se beau în cantități mari, câte 1 litru de pe zi. Se pot îndulci cu miere de albine.

________________________________

Surse bibliografice:

1. Malvinder S Parmar, Kidney stones, BMJ. 2004: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC421787/

2. Frassetto L., Kohlstadt I., Treatment and prevention of kidney stones: an update, Am Fam Physician. 2011: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/22150656

3. Pub Med Health, Kidney stones: Overview: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmedhealth/PMH0085155/

4. Farmacia Verde, Vinul de ienupar dizolva calculii renali: http://www.farmacia-verde.ro/2013/07/03/vinul-de-ienupar-dizolva-calculii-renali/

 

5 comentarii

  1. De otet de mere cu miere de albine nu ati auzit inca

    • La 500 ml de apples vinegar pure se adauga 3 linguri de miere de albine zaharisita de salcim,posibila cit mai veche,apa fiarta nu clocotita intrun vas cit sa se scufunde o sticla de juma,lasata in apa pina se raceste apa,se pune dop de pluta la sticla,se agita continutul inainte de a fi folosit,un paharel de 60 ml in fiecare dupa amiaza dupa masa de prinz, numai timp de 7 zile apoi o pauza de 10 zile,cere prietenia virtuala si tio acord, ceai de coada soricelului,ceai de bribinei floarea de salcim plus BAME (OKRA) IN ENGLISH

    • Enjoy is safe and easy to prepare

  2. Nu exista medicamente sau lichide care sa mai dizolve o piatra deja formata.

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.