Pasta de SCORȚIȘOARĂ și MIERE – remediu natural pentru TUSE și BRONȘITĂ

În cazul unor simptome banale de răceală, precum tuse, dureri sau iritații în gât, se pot încerca unele remedii tradiționale, ușor de preparat în casă.

Scorțișoara se numără printre mirodeniile cele mai de preț ale civilizațiilor antice. Este menționată atât în medicina tradițională, cât și în cea modernă.

Miere cu scorțișoară

Conține uleiuri și alți compuși cu proprietăți antioxidante, antimicrobiene, anticancerigene, antiinflamatoare și antidiabetice.

A demonstrat de asemenea activități împotriva bolilor cardiovasculare și tulburărilor neurologice (Alzheimer, Parkinson).

Pe lângă faptul că dă o aromă plăcută deserturilor și băuturilor, scorțișoara reduce colesterolul și nivelul zahărului din sânge. Combate infecțiile, reduce inflamațiile și spasmele musculare, congestia nazală, tusea și alte simptome cauzate de o răceală.

Mierea la rândul ei este antibacteriană și imunostimulatoare. Consumul acesteia protejează împotriva afecțiunilor respiratorii.

Un remediu simplu și eficient pentru combaterea tusei, bronșitei sau a iritațiilor în gât putem obține prin asocierea mierii cu scorțișoară și alte mirodenii cu proprietăți medicinale dovedite științific. 

_______________________________________________________________________________________________________

Miere și mirodenii pentru tuse și bronșită

Ingrediente

• 170 g de miere
• ¼ linguriță de scorțișoară
• 1 vârf de cuțit de cuișoare măcinate
• 1 vârf de cuțit de ghimbir măcinat
• 1 vârf de cuțit de cardamom
• 1 vârf de cuțit de piper negru

Preparare

Amestecați toate ingredientele într-un borcănel mic și păstrați-l într-un loc uscat și răcoros din casă.

Se poate lua câte 1 linguriță de amestec, ca atare, sau se poate dizolva într-o cană cu apă caldă, ceai cald sau cafea. Lichidul în care se adaugă nu trebuie să fie clocotit.

Această pastă dulce-picantă poate înlocui medicamentele cu codeină din farmacii.

Datorită beneficiilor sale, scorțișoara poate fi adăugată mai des în preparatele culinare de zi cu zi, câte ¼ – ½ linguriță pe zi.

Atenție, nu orice fel de scorțișoară este indicată pentru consumul medicinal sau zilnic. Evitați scorțișoara Cassia (chinezească), și alegeți doar scorțișoara Ceylon (indiană). Primul sortiment conține o cantitate mai mare de curmarină (o substanță care poate afecta ficatul dacă este consumată în doze mari).

_______________________________________________________________________________________________________

Surse bibliografice:

1. Fresh Eggs Daily, Cinnamon for Natural Bronchitis: http://www.fresheggsdaily.com/2014/02/cinnamon-for-natural-bronchitis-and.html

2. Pasupuleti Visweswara Rao and Siew Hua Gan, Cinnamon: A Multifaceted Medicinal Plant, Evid Based Complement Alternat Med. 2014: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4003790/

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.