Beneficiile POSTULUI religios – confirmate de cercetători

Impactul postului are urmări extrem de benefice asupra organismului: reglarea nivelului energiei și a concentrației de grăsimi din sânge (dislipidemie), și eliminarea stresului oxidativ, asociat cu numeroase boli. 

Atunci când o persoană postește în virtutea credinței în Dumnezeu, beneficiile sunt și mai mari, îndeosebi la nivel spiritual: despătimirea și dobândirea virtuților.

Postirea periodică, sub aspect religios, este o practică veche de când lumea. Primii oameni, Adam și Eva, au primit poruncă de la Dumnezeu să postească.

Postul e vechi și începe odată cu omul. E prima poruncă de stăpânire de sine”, spunea Părintele Arsenie Boca.

Diferite popoare, de diferite religii, au perioadele lor specifice de post. Spre deosebire de creștini, care postesc pentru Dumnezeu și dobândirea virtuților, budiștii sau alții asemenea lor țin postul doar în scop purificator.

__________________________________________________________________________________________________

O recenzie recentă, realizată pe postul religios a fost publicată în Jurnalul Nutrition în octombrie, 2016. 

Potrivit studiilor clinice realizate pe creștini, musulmani și budiști, postul religios are efecte bune asupra greutății corporale, asupra glicemiei, markerilor de risc metabolic și parametrilor de stres oxidativ.

Restricția calorică este o componentă cheie, care contribuie în mare parte la beneficiile postirii asupra organismului. 

Animalele expuse la o dietă care mimează postul au avut o reducere a greutății corporale și a nivelurilor de glucoză, triacilgliceroli și creșterea factorului de insulină-1, deși masa corporală a rămas stabilă. Șoarecii diabetici expuși la postul intermitent repetat au prezentat o rezistență la insulină scăzută.

Datorită rezultatelor bune obținute, postul religios ar putea fi integrat în strategiile de prevenire și control al bolilor.

Studiile de viitor ar trebui să exploreze fiecare tip de post religios, precum și consecințele asupra subpopulațiilor, precum copii, femei însărcinate și vârstnici, sau pacienți cu boli metabolice cronice.

_______________________________________________________________________________________________

Deși deși are beneficii și asupra trupului, postulnu trebuie înțeles ca o dietă, spunea Părintele Arsenie Boca:

„Să nu postim în înțelesul strâmt: să fim mulțumiți că nu mâncăm carne, ouă, brânză sau altceva, dar mâncăm carne de om, mușcând cu vorba, clevetind, osândind, mințind sau jurând strâmb.

Postul nu e un regim al stomacului, o chestiune de siluetă, ci e o cale spre mântuire. A gândi altfel înseamnă a înjosi postul cu care a postit Iisus Hristos, și ar fi o ocară.”

_______________________________________________________________________________________________

Bibliografie:

1. Angeliki Persynaki, Spyridon Karras, Claude Pichard, Unraveling the metabolic health benefits of fasting related to religious beliefs: A narrative review, March 2017Volume 35, Pages 14–20: http://www.nutritionjrnl.com/article/S0899-9007(16)30226-X/fulltext

2. Preotul Ion Sofonea, Am auzit un sfânt vorbind: Părintele Arsenie Boca, Ed. Accent Print, Suceava, 2013

Citeşte mai multe despre:

    Adaugă comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.