DESERT natural și vitaminizant din MORCOV, la blender (rețetă video)
Vă propunem un desert inedit, la pahar, preparat din ingrediente naturale, bogate în nutrienți benefici sănătății: morcov, banană, fulgi de ovăz și scorțișoară.
Este un mod ingenios de a consuma morcovul crud într-o formă mai plăcută, mai ales pentru cei mici. Rezultatul este o băutură cremoasă, dulce și sățioasă.
Smoothie de morcov – rețetă
Ingrediente
• 1 morcov
• ½ banană
• 2 linguri de fulgi de ovăz
• 1 cană de lapte vegetal
• ¼ linguriță de scorțișoară
Preparare
Curățați morcovul de coajă, spălați-l și tăiați-l rondele. Puneți-l în blender, adăugând fulgii de ovăz și banana. Turnați laptele (circa 200 ml), și adăugați pulberea de scorțișoară. Mixați câteva minute, până când obțineți un suc cremos și omogen, fără bucăți de morcov.
Laptele de soia poate fi obținut acasă, din făină de soia sau lapte praf integral de soia (aceste produse se găsesc la magazinele naturiste). Se folosesc 2-3 linguri de praf de soia la 200 ml de apă caldă (se amestecă bine cu telul și se dă un clocot). Sau se poate prepara din boabe de soia înmuiate și opărite (apoi mixate în blender cu apă, apoi strecurat).
Laptele de soia este foarte hrănitor și bogat în proteine, ideal pentru deserturile de post și nu numai.
Acest smoothie are o textură ușor lichidă, astfel încât poate fi servit cu un pai. Banana face acest desert foarte cremos și fin la aspect și la gust. În plus, îi dă dulceața necesară într-un mod natural. Gustul morcovului se potrivește foarte bine cu aroma scorțișoarei.
Datorită faptul că are în compoziție ovăz și lapte de soia, acest smoothie poate înlocui o masă a zilei.
Dacă nu aveți voie să consumați legume crude, fierbeți morcovul înainte de a-l mixa în blender împreună cu celelalte ingrediente.
Vezi și rețeta video: