Băutură caldă de gutui, mere și ghimbir
Sucul de gutui evidențiază într-un mod plăcut aroma acestui fruct. Este mai ușor de consumat decât gutuia întreagă, care poate fi înecăcioasă pentru unii.
Aveți posibilitatea să adăugați și alte arome tomnatice care se asortează cu gustul gutuii.
Smoothie cald de gutuie și ghimbir – rețetă
Această băutură caldă este o combinație între suc și piure, ideală pentru o zi friguroasă de toamnă.
Am folosit fructe și arome specifice toamnei: gutuie, măr, scorțișoară și ghimbir. Se potrivesc atât ca gust, cât și ca textură și culoare.
Merele pot fi înlocuite cu pere. Dacă doriți un suc mai cremos, puneți și o banană.
Ingrediente
• 1 gutuie
• 1 măr
• 1 bucățică de ghimbir
• 1 vârf de cuțit de scorțișoară
Preparare
Mai întâi de toate, trebuie să fierbeți puțin fructele. Nu le curățați de coajă, deoarece aceasta conține multe vitamine, și se va înmuia după ce va fierbe.
Tăiați fructele în jumătate, scoateți cotorul și semințele. Gutuile sunt de obicei viermănoase. Asigurați-vă așadar că ați curățat toate părțile afectate.
Tăiați fructele cubulețe și puneți-le într-un ibric. Adăugați puțină apă, cât să le acopere. Dați focul la mare și așteptați câteva minute. Gutuia se înmoaie foarte repede. Nu lăsați fructele să fiarbă prea tare, deoarece se vor face fleașcă.
După ce s-au înmuiat, turnați fructele și zeama în blender. Adăugați o bucățică de rădăcină de ghimbir și puțină scorțișoară. Pentru a fi mai dulce, puteți pune și 1 linguriță de miere de albine.
Mixați până la omogenizare. Ajustați lichidul în funcție de consistența pe care doriți să o obțineți.
Sucul poate fi mai gros, ca un piure, sau mai lichid, pentru a fi consumat cu paiul. Serviți băutura de gutuie și ghimbir într-un pahar sau bol.
Vezi și rețeta video:
imi inchipui ca rezulta un preparat foarte gustos,pt.ca in familia noastra preferam componentele,asa ca voi face cu convingere,mai ales ca sunt gutui proaspete in piete.