Mesele bazate pe PROTEINE VEGETALE sunt mai SĂȚIOASE decât mesele care conțin proteine animale

Foarte mulți experți în sănătate recomandă reducerea consumului de carne și creșterea consumului de legume și fructe. Există foarte multe studii ample, pe populații, care susțin această recomandare.

Cercetătorii au asociat consumul alimentelor de origine animală cu un risc ridicat de boli cardiovasculare (din cauza aportului crescut de grăsimi saturate și colesterol), obezitate, diabet, inflamații și cancer.

Proteine Vegetale vs. Proteine Animale

În mod contrar, proteinele de origine vegetală au fost asociate cu prevenirea obezității și a altor boli cronice.

Un studiu recent (2016), realizat de cercetătorii danezi de la Universitatea din Copenhaga, a arătat că proteinele din surse vegetale au un rol important în ceea ce privește reglarea apetitului.

Au fost recrutați 43 de bărbați tineri, cu o greutate normală, care au fost împărățiți în 3 grupuri:

– un grup a avut o dietă bogată în proteine din carne de porc și de vită;
– un grup a avut o dietă bogată în proteine din leguminoase (fasole și mazăre);
– un alt grup a avut o dietă săracă în proteine, bazată pe legume.

Rezultatele au arătat că proteinele vegetale au fost asociate cu o senzație redusă de foame, comparativ cu proteinele animale. În plus, leguminoasele au indus o sațietate mai mare decât carnea.

Autorii acestui studiu au concluzionat că leguminoasele influențează în mod favorabil senzația de apetit și cresc totodată aportul de fibre. Cea mai interesantă a fost observația că dieta celui de-al treilea grup, bazată doar pe legume (fără proteine), a fost la fel de satisfăcătoare ca și dieta bogată în proteine animale.

Mai trebuie făcută o precizare importantă. Excesul de proteine – indiferent de sursa de proveniență (carne sau vegetale) – poate afecta sănătatea oaselor, potrivit cercetătorilor de la Universitatea de Stat din Washington susțin că

Asociația Americană a Inimii a declarat de asemenea în anul 2001 că persoanele care consumă multe proteine au un risc mai mare de boli metabolice, cardiace, renale și hepatice.

Surse articol:
1. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4334414/
2. http://www.foodandnutritionresearch.net/index.php/fnr/article/view/32634

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.