Ce să mâncăm pentru a ajunge la un pH ALCALIN și a preveni sau ajuta la tratarea BOLILOR

Cercetătorii canadieni de la Universitatea din Alberta au evaluat rezultatele mai multor studii și cărți publicate pe subiectul „alcalinizare” și au concluzionat că dieta alcalină poate reduce mortalitatea din cauza bolilor cronice.

Consumul de fructe și legume din dieta alcalină a fost asociat cu următoarele beneficii:

– îmbunătățirea sănătății oaselor
– reducerea procesului de pierdere de masă musculară
– diminuarea bolilor cronice
– reducerea hipertensiunii arteriale și a accidentelor vasculare cerebrale
– îmbunătățirea memoriei și cogniției
– creșterea eficienței unor medicamente utilizate în chimioterapie, care au nevoie de un pH mai mare

Alcalinizarea Corpului

Alcalinizarea Corpului

Pentru a supraviețui, pH-ul seric al omului trebuie să fie alcalin, situat undeva între nivelurile 7.35-7.4. Dieta modernă este bazată însă pe foarte multe alimente acide, care produc tulburări ale echilibrului dintre acid și alcalin.

Nivelul scăzut al pH-ului a fost asociat cu dezvoltarea bolilor cronice, deoarece corpul este nevoit să împrumute din rezervele alcaline din diferite organe pentru a reface acest echilibru. În primă instanță, cele mai afectate sunt oasele, de la care corpul extrage calciul și alte minerale esențiale.

Alcalinizarea este foarte importantă pentru persoanele predispuse la infecții. În cazul infecțiilor urinare, aducerea nivelului pH-ului urinei peste valoarea de 7.0 poate mări eficiența tratamentului (fie cu antibiotice, fie cu plante sau alte remedii).

Cum ne putem alcaliniza

Când avem în vedere o dietă alcalină, trebuie să știm că există alimente acide în natură, dar care după ce sunt digerate, devin alcalinizante. Cel mai bun exemplu în acest sens este lămâia.

Persoanele care consumă multă carne, ouă și lactate, și includ foarte rar fructe și legume în dieta lor au cel mai mare risc de acidoză. Cel mai ușor ne putem „alcaliniza” consumând alimente bogate în minerale și clorofilă.

Cele mai importante sunt verdețurile, rădăcinoasele, citricele și legumele din familia cruciferelor:

• zarzavaturile proaspete
• țelina, pătrunjelul, leușteanul
• salata verde
• varza, broccoli, conopida
• lămâia
• apă minerală alcalină plată
• suplimente alimentare: spirulină, orz verde, magneziu marin

Introducerea acestor alimente în dietă presupune o excludere a tuturor produselor care cresc aciditatea și sunt contraindicate:

– zahărul alb
– făina albă
– orice produs rafinat
– lactatele, brânzeturile
– carnea roșie

Această schimbare poate fi făcută treptat, prin respectarea zilelor de post rânduite de Biserică: miercuri și vineri (sau chiar și luni), în care se pot consuma doar fructe, legume și verdețuri. Pentru a acoperi nevoia de proteine, se pot consuma leguminoase (fasole, năut, linte), tofu, nuci și semințe.

O altă metodă de a consuma mai multe fructe și legume este sucul proaspăt, preparat la storcător sau la blender. La fel de importante sunt salatele de verdețuri și legume.

Nu trebuie excluse cu desăvârșire alimentele formatoare de acid care sunt totuși sănătoase, precum cerealele integrale și peștele.

Surse articol:
1. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/17658124
2. https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3195546/
3. http://www.livestrong.com/article/135752-what-supplements-would-alkalize-body/

2 comentarii

  1. Beti apa ionizata. Cu rezultate de sange verificate, puteti avea un PH de 8 fara alte mari inventii. Si alimentele desigur conteaza dar daca mananci sanatos e ok

  2. Exista in comert ionizatoare de apa, nu sunt foarte accesibile ca pret, dar cand este vorba de sanatatea noastra, nu ar trebui sa tinem cont de nici un obstacol.

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.