PEȘTE marinat pentru IARNĂ

Peștele este o carne ușoară, curată și foarte sănătoasă, pe care ar trebui să o includem mai des în meniul săptămânal. Tot mai multe studii demonstrează beneficiile consumului de pește.

Oamenii de știință italieni de la Universitatea din Milano – Departamentul de Științe Farmacologice susțin cei mai câștigați din consumul de pește sunt persoanele cu boli sau risc cardiovascular.

Pește Marinat Pentry Iarnă

Pește Marinat Pentry Iarnă

Studiile din anii ’70 și cele realizate ulterior au arătat că peștele îmbunătățește sănătatea inimii, reduce procesele inflamatorii și trombotice, scade trigliceridele, reduce riscul bolilor coronariene, hipertensiunea arterială moderată, previne aritmiile cardiace și decesul subit.

Aceste beneficii se datorează în mare parte conținutului bogat în acizi grași esențiali Omega-3. Un mod simplu de a conserva peștele proaspăt pentru iarnă este marinat în oțet, la borcan,.

Pește marinat pentru iarnă – rețetă

Ingrediente

• 1 kg de pește
• 100 g de morcovi
• 1 ceapă
• 250 ml de oțet
• 750 ml de apă
• 2 foi de dafin
• 30 de boabe de piper
• 2 linguri de sare
• 1 linguriță de cimbru și coriandru

Preparare

Se poate folosi macrou, crap, caras, șalău, știucă sau alt pește care vă place. Din cantitățile date ies circa 6 porții. Puteți mări sau micșora cantitățile, după preferință.

După ce ați curățat și spălat bine peștele, tăiați-l bucăți potrivite. Prăjiți-l puțin în ulei încins (pentru a fi mai gustos), apoi lăsați-l să se răcească.

Între timp, pregătiți marinata. Puneți apa, oțetul, sarea, boabele de piper, dafinul, cimbrul și coriandrul într-o cratiță, care se pune pe foc și se lasă până începe a fierbe.

Pregătiți borcanele. Puteți folosi un borcan mare de 3 litri sau borcane mai mici.

Așezați pe fundul borcanelor un strat de pește, iar deasupra un strat de ceapă și morcovi tăiate rondele. Continuați așa până umpleți borcanele aproape până la gură. Așezați borcanele pe linguri și turnați amestecul clocotit de apă, oțet și condimente.

Puneți capacele și fixați-le bine. Păstrați borcanele în cămară. Poate fi servit după 3-4 zile. rezistă bine peste iarnă

Surse:
1. http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/14623484
2. http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/19326716

Cautari:
    peste marinat | Caras marinat | conserve de carasel | macrou marinat la borcan | marinada pentru peste | marinata de caras in sos tomat | marinata peste | peste marinat la borcan pentru iarna |

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

5 comentarii

  1. dar fara sa fie prajit pestele nu ar fi mai sanatos ? si faina ce rol are ?

  2. Eu nu îl prajesc, îl pun in tava cu hartie de copt la cuptor cel putin 40 de minute , pana scade toata zeama din el si se rumeneste, dupa care torn solutia cu otet ( cea din postare ) înfiletez capacul si sterilizez trei sferturi de ora din momentul fierberii . La doua zile repet fierberea . Folosesc borcane de 800 de gr si peste cu carnea alba. , salau , stiucă si oblete. Uneori si platică .
    Se pastreaza peste iarna, excelent !!!!

  3. Cu bulionul ce faci i-l pui la ciorba ? 😬

  4. O întrebare, pestele cum este fert ,prăjit,crud .

Loading...

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.