ARDEI copți cu SMÂNTÂNĂ – o mâncare tradițională de sezon

Ardeii copți cu smântână sunt o mâncare tradițională foarte gustoasă, preferată de multe familii. Se prepară destul de des în timpul verii, când este sezonul legumelor proaspete. Iarna, se pot folosi ardei congelați.

Prin coacerea în cuptor, ardeii nu își pierd calitățile nutritive, și chiar se transformă într-un aliment hipocaloric (cu un conținut mai redus în calorii). Ardeii copți nu conțin colesterol sau grăsimi.

Ardei cu Smântână

Ardei cu Smântână

Ardeii grași sunt foarte bogați în vitaminele C și A – doi antioxidanți puternici care previn daunele radicalilor liberi asupra celulelor, precum și în calciu.

Culoarea roșie, portocalie sau galbenă este un indiciu al prezenței beta-carotenului, un alt antioxidant pe care corpul îl transformă în retinol, o formă de vitamina A (necesară pentru sănătatea ochilor, a pielii, a membranelor și a țesuturilor moi).

Ardei copți cu smântână – rețetă

Ingrediente

• 1 kg de ardei grași
• 400 g de smântână
• 2 căței de usturoi
• 1 lingură de făină integrală
• sare, piper alb după gust
• 1 legătură de pătrunjel verde

Preparare

Alegeți ardei drepți, pentru a-i coace și curăța mai ușor. Spălați-i și coaceți-i uniform, pe toate părțile (în cuptor, pe gril, pe plită, pe jar) până se înnegresc, apoi lăsați-i să stea într-o cratiță înaltă acoperită cu capac, circa 10-15 minute. Presărați peste ei puțină sare, pentru a se curăța mai ușor.

Îndepărtați cotorul și tăiați-i bucăți potrivite sau fâșii. Depinde cum vă plac.

Într-un bol, amestecați smântâna cu făină și adăugați câteva linguri de apă sau lapte. Folosiți telul, pentru a evita formarea cocoloașelor.

Puneți ardeii într-o cratiță, adăugând și compoziția de smântână. Lăsați focul la mic, și amestecați constant. Așteptați câteva minute, pentru ca sosul să se îngroașe puțin. Spre final, adăugați usturoiul zdrobit, sarea și piperul.

Această mâncare se servește în boluri, cu pătrunjel verde tocat pe deasupra, sau simplă. Dacă este caldă, merge foarte bine cu mămăliguță. Este bună și rece, cu pâine.

Dacă vreți ca mâncarea să fie și mai gustoasă, căliți puțin ardeii copți în puțin ulei înainte de a-i combina cu sosul de smântână.

Sursă articol: http://www.livestrong.com/article/336199-roasted-red-peppers-for-health/

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

2 comentarii

  1. Ardei copti cu mujei de usturoi si rosii, merge mai bine. Asa cu smantana nu pot sa spun cum arata !

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.