CAISELE ajută la regenerarea FICATULUI, protejarea VEDERII și reducerea INFLAMAȚIILOR
Culoarea portocalie a caiselor este un indiciu al bogăției de carotenoide pe care aceste fructe le conțin.
Carotenoidele, la fel ca și vitamina E (regăsită de asemenea din belșug în caise), sunt antioxidanți care au demonstrat efecte protectoare importante asupra ochilor și ficatului.
Cuprins
→ Caisele au efecte benefice asupra ficatului
Un studiu amplu, realizat la Institutul de Cancer Shanghai din China și publicat în Jurnalul Institutului Național de Cancer, a arătat că vitamina E, și alimentele bogate în vitamine E (precum caisele uscate, migdalele sau arahidele) reduc riscul de cancer hepatic la persoanele de vârstă medie. Cele mai mari rate (85%) ale cancerului de ficat se înregistrează în țările dezvoltate, precum China.
Potrivit unui studiu efectuat pe șobolani de către cercetătorii turci de la Universitatea Inonu – Departamentul de Farmacologie, caisele (uscate la soare) pot ajuta la regenerarea ficatului după o hepatectomie parțială (îndepărtarea chirurgicală parțială a ficatului).
O altă cercetare, realizată de aceeași instituție, la Departamentul de Embriologie și Histologie, a demonstrat efectele protectoare ale caiselor asupra ficatului afectat de steatoză și leziuni cauzate de tetraclorură de carbon.
Caisele au redus stresul oxidativ și au ameliorat daunele histologice. Autorii acestui studiu cred că aceste efecte se datorează conținutului de antioxidanți (beta-caroten și vitamine) și capacității de combatere a radicalilor liberi.
→ Protejează vederea
Caisele sunt într-adevăr o sursă fabuloasă de antioxidanți. Principalele tipuri sunt: quercetină, catechine, epicatechine, proantocianidine, acid galic, acid cafeic, acid cumaric și acid ferulic.
Carotenoidele și xantofilele din caise au în mod special rolul de a proteja vederea de daunele cauzate de înaintarea în vârstă. Consumul regulat de caise (cel puțin 3 porții de fructe combinate pe zi) a fost de asemenea asociat cu un risc redus de pierdere a vederii.
→ Au proprietăți antiinflamatoare
Catechinele sunt un grup de flavonoide din caise regăsite și în ceaiul verde, care au demonstrat o acțiune antiinflamatoare puternică. Cercetătorii au descoperit că acești fitonutrienți pot inhiba activitatea unei enzime implicată în procesul inflamator, numită ciclooxigenază-2 (COX-2).
Caisele sunt recomandate și persoanelor care au probleme cu digestia, deoarece conțin foarte multe fibre. Acestea ajută de asemenea la controlul nivelurilor de colesterol din sânge.
Surse articol:
1.http://www.whfoods.com/genpage.php?tname=foodspice&dbid=3
2.http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/23953562
3.http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/19822030
4.http://www.dailymail.co.uk/health/article-2176548/Eating-almonds-peanuts-dried-apricots-cut-risk-liver-cancer.html
Acum execut un gem de caise ….ce parfum…ce savoare😍😍😍
Datorita schimbariror geoclimatice au devenit fructe exotice de lux !