Cura cu semințe de SUSAN și MIERE, pentru cei cu lipsă de CALCIU sau alte MINERALE

Tot mai multe persoane sunt astăzi deficitare în calciu, magneziu, fier și alți nutrienți de bază. Cauza principală o reprezintă alimentația nesănătoasă, bazată doar pe produse rafinate și procesate, golite de orice vitamine.

Susanul este unul din cele mai bune alimente pentru persoanele demineralizate. Informațiile listate mai jos dau mărturie despre valoarea nutrițională deosebită a susanului.

Susan cu Miere

Susan cu Miere

Semințele de susan – o sursă bună de minerale 

36 de grame de semințe de susan ne pot oferi minerale prețioase, în cantități importante:

mangan (35%)
calciu (35%
magneziu (32%)
fosfor (32%)
fier (29%)
zinc (25%)
seleniu (23%)

Susanul este de asemenea o sursă bună de vitamina B1 și fibre alimentare.

Cura cu semințe de susan pentru oase

Dacă suferiți de hipocalcemie (lipsă de calciu), puteți apela la susan – o această simplă și „gustoasă” pentru a vă reface nivelurile de calciu și magneziu din corp în mod natural.

Calciul previne osteoporoza (pierderea de masă osoasă), cancerul de colon și migrenele, iar magneziul susține sănătatea sistemului cardiovascular și respirator.Semințele de susan conțin de asemenea fosfor, zinc și cupru, alte trei minerale importante pentru integritatea oaselor.

Doza este de 1 lingură de semințe de susan măcinate pe zi. Susanul se poate combina cu miere și suc de lămâie, pentru efecte nutritive și terapeutice mult mai mari.

Iată și metoda concretă de preparare și administrare:

Se pune 1 linguriță de semințe de susan în râșnița electrică de cafea și se macină câteva secunde până se transformă într-o pulbere umedă. Se amestecă apoi cu 1 linguriță de miere de albine și câteva picături de zeamă de lămâie, proaspăt stoarse.

Pasta obținută este delicioasă. Se consumă în fiecare dimineață. Acest preparat se poate consuma zilnic, câte 20 de zile pe lună. O cură durează 3 luni, și se poate face primăvara și toamna, de 2-3 ori pe an.

Surse:
cristelageorgescu.ro/nota/cura-cu-susan-rasnit-hipocalcemie/
http://www.whfoods.com/genpage.php?tname=foodspice&dbid=84

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

loading...
Loading...

2 comentarii

  1. eu pun câte o linguriță dim în kefir cu alte semințe ,in sem de dovleac sem de floarea soarelui si fulgi de ovăz sper sa fie de folos

  2. Gustul este nemaipomenit !!

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.