Dieta fara sare (sodiu)

Conform ultimelor studii efectuate în privinţa sării, este recomandat ca, o persoană normală, să nu depăşească valoarea de 2.300 de mg de sare pe zi. În schimb, cele care au probleme la nivelul tensiunii, diabet sau boli cronice de rinichi, este recomandat ca sarea să nu consumată la o valorea mai mare de 1.500 de mg. Acest lucru înseamnă aproximativ jumătate de linguriţa pe zi.

Având în considerare că sarea este un ingredient care apare în aproape orice aliment, nu este de mirare că persoanele ingerează, uneori, chiar şi o cantitate triplă, faţă de doza zilnică recomandată. Doar 250 de grame de supă de roşii poate avea 1.200 de mg de sodiu, 80 de grame de şuncă poate avea 1.000 de mg de sodiu, iar 20 de grame de covrigei pot avea 500 de miligrame de sodiu. Dacă adunăm aceste cantităţi, ne putem da seama că am depăşit, deja, doza pe care ne-o recomandă instituţiile din domeniu. Este posibil ca sarea să ofere un gust aparte alimentelor, dar, totodată, ea scade speranţa de viaţă. Studiile au făcut o legătură între dietele bogate în sare şi tensiunea ridicată, lucru ce măreşte riscul de apariţie a unui atac vascular cerebral sau a unei boli de inimă. În schimb, reducerea cantităţii de sare ingerată scade acest risc.

dieta fara sare

Cum să tai sarea din dieta ta

Poţi să limitezi sarea din mesele tale fără a sacrifica savoarea lor. Nu uita că, prin limitarea sau eliminarea sării din dieta ta, poţi să îţi însănătoşeşti inima şi să duci o viaţă mult mai sănătoasă.

  1.       Renunţă la alimentele procesate, deoarece acestea conţin, de cele mai multe ori, cantităţi mari de sare, fiindcă acest mineral acţionează ca un conservant. Cea mai bună metodă de a controla cantitatea de sare folosită într-o masă este de a ţi-o face singur. Dacă nu ştii să găteşti şi nu ai o carte de bucate, Internetul este un mediu în care găseşti, cu puţine căutări, orice reţetă care ţi-o doreşti. Desigur, alege fructele proaspete, şi nu pe cele procesate, peşte proaspăt, carne slabă de pasăre, orez brun, cartofi copţi, şi aşa mai departe. Totuşi, dacă doreşti să consumi un aliment procesat, la conservă, cum ar fi ton, clăteşte produsul în prealabil pentru a putea elimina o parte din sare.
  2.       Citeşte toate etichetele. Caută produsele care au scris pe etichetă „fără sodiu”, „mai puţin de 5 mg de sodiu per porţie”, şi aşa mai departe. Evită supele instante, dressingurile, sosul de soia, cuburile de bulion, carnea la conservă şi condimentele deoarece conţin, adeseori, o cantitate exagerată de sare. De asemeni, evită produsele care conţin glutamat monosodic, sau GMS, praful de copt, bicarbonatul de sodiu sau benzoatul de sodiu, fiindcă ele sunt compuse din sodiu.
  3.       Nu urma instrucţiunile. Atunci când o reţetă culinară cere chiar şi un sfert de linguriţă de sare, înlocuieşte cu un alt condiment sau o plantă ce nu conţine acest mineral. Poţi încerca rozmarin, cimbru, tarhon, maghiran, usturoi, ceapă, curry, piper, nucşoară, chimen, ghimbir, oregano, muştar uscat, mărar, coriandru sau frunze de dafin, acestea fiind, totodată, sănătoase pentru organism.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *