Prevenirea Cancerului cu Ajutorul Dietei

După cum au atestat multe studii științifice, dieta are o influenţă directă asupra riscului de apariţie a cancerului. De fapt, o dietă echilibrată previne mai multe probleme de sănătate, în special bolile de inimă şi diabetul.

Prevenirea Cancerului cu Ajutorul Dietei

Prevenirea Cancerului cu Ajutorul Dietei

1. Menţine-ţi greutatea la un nivel optim

A fi supraponderal sau obez măreşte considerabil riscul de a dezvolta anumite boli foarte serioase, care pot duce chiar la moarte. Nu se ştie cu exactitate modul în care greutatea influenţează apariţia cancerului, dar se ştie că acestea două sunt strâns legate între ele. Conform studiilor, cei supraponderali sau obezi riscă să dezvolte cancer la sâni, uter, esofag, pancreas, colon, rinichi, la glanda tiroidă şi la vezică.

2. Redu consumul de sare

S-a demonstrat că, în ţarile unde sarea este folosită într-o cantitate mare la o scară largă, pentru a conserva alimente, a efectua o cură, şi aşa mai departe, şansa de apariţie a cencerului de stomac, nazofaringian şi la gât este mai mare. Şi chiar dacă n-ar fi aşa, se ştie că sarea provoacă o creştere a tensiunii şi predispunerii de dezvoltare a unor boli de inima.

În ziua de azi, majoritatea cantităţii de sare este consumată din alimentele procesate. Citeşte eticheta pentru a şti cu exactitate ce cantitate de sodiu conţine. Orice persoană nu trebuie să consume mai mult de 2.300 de miligrame pe zi, pentru a nu îşi pune în pericol viaţa.

3. Consumă mai puţine alimente bogate în calorii 

Reduc, pe cât posibil, consumul alimentelor care conţin zahăr adăugat şi grăsimi şi care furnizează o cantitate mare de calorii, dar foarte puţini nutrienţi. Din cauza acestor alimente, o persoană se poate îngrăşa extrem de rapid, acest lucru putându-i dăuna vieţii.

Alege în schimb alimentele sănătoase, precum legume, leguminoase, fructe şi cereale integrale. Riscul de apariţie a multor tipuri de cancer scade, dacă se consumă, în fiecare zi, fructe, legume, cereale și vederețuri. Fructele şi legumele împiedică apariţia cancerului prin conținutul mare de antioxidanţi, prezenți doar în alimentele naturale.

4. Moderează porţiile de carne consumate

Nu au fost descoperite legături între consumul de proteine şi cancer. Totuşi, unele studii au descoperit că există, totuşi, o legătură între consumul de carne roşie şi cancerul la colon, dar acesta înca nu a fost finalizat. Indiferent de ceea ce consumi, este bine întotdeauna să moderezi porţia, fie că este vorba de carne albă sau roşie.

5. Consumă alcoolul ca un medicament

Conform unor studii din Marea Britanie, toate tipurile de băuturi alcoolice sunt legate de apariţia mai multor tipuri de cancer, precum cel al gurii, laringelui, la esofag, sani şi colon. În plus, această şansă creşte exponenţial dacă persoana în cauză mai şi fumează.

6. Sunt bune suplimentele?

Chiar dacă suplimentele îşi au rolul lor pentru care suferă de anemie, persoanele care doresc să slăbească în greutate şi sunt sănătoase ar trebui să aleagă alimentele naturale şi sănătoase, deoarece acestea au un efect de protecţie mai bun faţă de acele pilule artificiale. În plus, alimentele bogate în nutrienţi au de obicei şi antioxidanţi, ceea ce înseamnă că reduc riscul de apariţie a cancerului.

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

    Adaugă comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.