3 ALIMENTE care reduc BUFEURILE și TRANSPIRAȚIILE nocturne

Când auzim aceste două simptome ne gândim aproape automat la menopauză. 75% din femeile care traversează perioada menopauzei se plâng de valurile de căldură insuportabile și de transpirațiile excesive din timpul nopții.

Bufeurile sunt descrise de femeile menopauzale ca o senzație de căldură intensă bruscă, asociată cu înroșirea pielii, care se răspândește în tot corpul.

alimente menopauza

Valurile de căldură sunt mai intense la nivelul feței, gâtului și pieptului. Sunt adesea însoțite de transpirații profunde – reacție prin care organismul încearcă să se răcorească, precum și de bătăi rapide ale inimii. Unele alimente pot ajuta în această perioadă de turbulențe hormonale.

Bananele

Aceste fructe au un conținut divers de zaharuri naturale, care pot furniza corpului o energie constantă: fructoză, glucoză și zaharoză. Bananele sunt mult mai bune decât înghețata, biscuiții, bomboanele sau alte produse dulci procesate din magazine, care cresc brusc nivelul energiei și pot cauza stări de căldură excesivă sau transpirații profunde.

Mai mult decât atât, bananele sunt bogate în potasiu și sărace în sodiu. Acest echilibru este esențial pentru menținerea tensiunii arteriale la un nivel stabil, și implicit pentru prevenirea bufeurilor. Creșterea tensiunii arteriale poate înrăutăți simptomele de palpitații sau ritm cardiac crescut.

Bananele mai au un secret: scad temperatura corpului. Femeile din Asia de Sud știu acest lucru și consumă banane pentru a se răcori și a alunga stresul.

Potasiul este un mineral care poate reduce anxietatea și atacurile de panică asociate cu disconfortul cauzat de simptomele menopauzei.

♣ Semințele de in

Aceste alimente minuscule abundă în fitoestrogeni (hormoni naturali din plante). Semințele de in sunt extrem de utile în perioada menopauzei deoarece ajută la creșterea estrogenului. Celulele primesc acești hormoni naturali ca pe estrogenul real.

Cauza principală a bufeurilor, a anxietății și a căldurii excesive este nivelul redus de estrogen și progesteron. Datorită conținutului bogat în fitoestrogeni, semințele de in ajută la reglarea hormonilor și a temperaturii corpului.

Semințele de in sunt însă mult mai importante pentru sănătatea femeii. Datorită acizilor grași esențiali Omega-3 și Omega-6 pe care îi conțin, semințele de in reduc semnificativ riscul cancerului de sân și al unui atac de cord. În plus, au efecte antiinflamatoare. Reduc ritmul cardiac crescut și a respirației.

Studiile au arătat că femeile care consumă des semințe de in au raportat mai puține episoade de bufeuri și transpirații cu 50%.

Semințele de in trebuie măcinate înainte de a le consuma. Puteți folosi în acest scop o râșniță electrică de cafea. Se pot adăuga în iaurt, în salate și în diverse tipuri de biscuiți de casă, crackers sau pâine.

♣ Spanacul

Bogat în magneziu, vitamina E și vitamina K, spanacul acționează ca un aliment calmant și reglator.

Un studiu din 2010 a arătat că magneziul poate reduce bufeurile și transpirațiile nocturne cu peste 50%.

Studiile au arătat că femeile care au un nivel optim de vitamina E experimentează mai puține bufeuri și transpirații excesive.

Vitamina K ajută la eliminarea excesului de grăsime datorată tulburărilor hormonale.

Este foarte ușor să faceți din aceste alimente meniul pe o zi. De pildă, la micul-dejun puteți consuma un smoothie din iaurt, banană și semințe de in măcinate. La prânz puteți mânca o salată de spanac, salată verde și alte legume, sau o mâncare din spanac înăbușit cu usturoi.

Sursă:http://www.34-menopause-symptoms.com/hot-flashes/articles/top-3-foods-to-reduce-hot-flashes-and-night-sweats.htm

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.