Cum să adaugi SEMINȚE de IN în mâncărurile zilnice

Semințele de in nu trebuie să lipsească din farmacia casei. Pe lângă faptul că sunt foarte nutritive și hrănitoare, acestea au proprietăți terapeutice extraordinare.

Semințe de In

Semințe de In

Încă din antichitate, semințele de in au fost folosite în scopuri medicinale. Intern, ca laxativ și calmant, și extern, ca antiinflamator local.

Comisia oficială a Ministerului Sănătății din Germania pentru avizarea produselor fitoterapeutice a aprobat utilizarea semințelor de in pentru tratarea constipației cronice, afecțiunilor colonului (cauzate de abuzul de laxative și purgative), diverticulitei, calmarea colonului iritat, și ca mucilag în gastrită și enterită.

Semințele de in sunt foarte bogate în fibre și acizi grași Omega-3, substanțe care ajută la scăderea nivelului colesterolului și menținerea sănătății sistemului cardiovascular și digestiv. Conțin de asemenea proteine, mucilagii, steroli și săruri minerale.

Cum să adaugi semințele de in în mâncăruri

Pentru a beneficia de maximul nutritiv și terapeutic al semințelor de in, acestea trebuie măcinate înainte de a le consuma sau adăuga în diverse preparate.

♣ Adăugați câteva semințe de in în bolul cu cereale, fructe și alte semințe pe care le consumați la micul-dejun, cald sau rece.

♣ Adăugați semințe de in măcinate în aluatul de pâine, brioșe, compoziția pentru clătite și altele asemenea.

♣ Adăugați 1 linguriță de semințe de in măcinate în paharul cu iaurt de la masa de dimineață.

♣ Presărați semințe de in în salate, pentru o textură mai crocantă și o masă mai nutritivă.

♣ Adăugați semințe de in în sosurile pentru paste, tocănițe, carne tocată pentru chiftele, drob etc.

Adăugați semințe de in măcinate în smoothie-uri de fructe.

♣ Consumați semințe de in măcinate amestecate cu miere.

♣ Semințele măcinate se pot combina cu făină integrală de cereale pentru prepararea unor turte sau pâinici cu semințe.

♣ Pentru a obține un remediu laxativ, consumați 1 lingură de semințe de in cu apă seara, înainte de culcare, iar în cazuri de constipație, câte 2 linguri pe zi. Un efect și mai bun îl au semințele de in (1 linguriță) lăsate la macerat într-un pahar cu apă, împreună cu 1-2 linguri cu tărâțe, timp de 8 ore. Se bea dimineața, pe stomacul gol.

Contraindicații

Semințele de in sunt contraindicate în cazul unei ocluzii intestinale. Acestea pot interacționa cu alte medicamente sau plante are conțin mucilagii, întârziind absorbția lor. De aceea, nu se vor administra concomitent cu alte remedii de acest gen.

Nu se cunosc contraindicații sau efecte secundare în ceea ce privește consumul semințelor de in pe perioada sarcinii sau alăptării la femei.

Surse:

„Sănătate Prin Semințe, Legume și Fructe”, Ovidiu Bojor, Catrinel Perianu
“Vindecare și Purificare Prin Alimentație și Post”, Liviu Gheorghe, Tudor Ilie Mihai Minoiu, Călin Ianța

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.