Efectele NEGATIVE ale consumului de ZAHĂR alb – dr. Pavel Chirilă

Tot mai multe studii contestă utilizarea zahărului rafinat, pe care mulți dintre noi îl considerăm în mod greșit un “aliment”. Există sute de lucrări care au dovedit că zahărul rafinat este implicat în procesul de formare a cancerului, în apariția bolilor cardiovasculare și metabolice.

Zahăr - Efecte Negative

Zahăr – Efecte Negative

Consumul de zahăr crește alarmat la nivel mondial cu fiecare an care trece. Statisticile sunt îngrijorătoare: un om consumă câte 32 de kilograme de zahăr rafinat pe an. Și nu este vorba numai despre zahărul ca atare, ci și de adaosul de zahăr din preparatele dulci – ciocolată, prăjituri, bomboane, băuturi răcoritoare, înghețată etc).

Cel mai mare abuz se înregistrează la persoanele cu vârsta cuprinsă între 2 și 38 de ani.

Efectele negative ale zahărului rafinat

Acțiunea negativă a zahărului asupra organismului uman atinge foarte multe planuri:

– deviază pH-ul umorilor din corp spre acid, favorizând apariția bolilor imune, inflamatorii și neoplazice
– crește masa celulelor adipoase
– “ajută” la instalarea obezității
– crește indicele glicemic
– favorizează dezvoltarea rezistenței la insulină
– determină apariția cancerului

În toate studiile clinice, cercetătorii au observat că pacienții care consumă mult zahăr, precum și cei obezi sau rezistenți la insulină au un procent ridicat de cancer: de sân, de colon, de prostată.

Cercetătorii italieni spun că insulina are un efect oncogen prin faptul că stimulează factorul de creștere celulară.

Zahărul a fost de altfel inclus pe lista alimentelor cu factor major de risc pentru cancer, pe locul doi după carne și grăsimi saturate.

Alți cercetători susțin că zahărul rafinat are o acțiune asemănătoare unui drog, care dă dependență.

Zahăr alb vs. zahăr integral

Zahărul rafinat nu este un aliment, ci un element extrem de periculos pentru sănătate. Există diferențe majore între compoziția zahărului alb rafinat și al zahărului brut, integral, care este chiar bogat în nutrienți importanți.

 Compoziție  Zahăr alb   Zahăr integral 
 Zaharoză  99,6  88-91
Glucoză  –  2-6
Fructoză  –  3-6
Potasiu  3-5  600-100
Magneziu  –  40-100
Calciu  10-15  80-110
Fosfor  0,3  50-100
Vitamina A  –  120-12000
Vitamina B1  –  0,023-0,1
Vitamina B2  –  0,06-0,15
 Vitamina B6  –  0,02-0,09
 Vitamina B3  –  0,03-0,19
 Vitamina B5  –  0,34-1,18

Sursă: “Nu Hărni Cancerul”, Pavel Chirilă, Mădălina Popescu, Cristela Georgescu

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.