Postul trebuie realizat conform rânduielilor Bisericii. “Dacă este mai mult decât posturile de obște, atunci să aibă indicația și binecuvântarea duhovnicului. Numai sfătuirea cu duhovnicul poate să ne învețe măsura postului.

Când ne poate vătăma postul
Nu toată lumea poate posti, deși unii poate își doresc. Dr. Pavel Chirilă îi menționează aici pe cei care suferă de anemie severă sau de o boală autoimună gravă, care nu pot rezista fizic.
“Dacă un creștin poartă o boală care nu-i permite să postească, el poate să nu postească, după o sfătuire cu duhovnicul, care trebuie să cunoască problemele de sănătate ale fiului său duhovnicesc, precum și regulile și principiile postului la creștini.”
Am văzut în experiența mea multe cazuri nefericite care au înțeles greșit problema postului. Și s-au ales în final cu tulburări grave de sănătate. Tocmai pentru că au lucrat fără discernământ.“
Din punct de vedere duhovnicesc, în cartea sa “Vindecarea”, dr. Pavel Chirilă subliniază că postul este doar un mijloc, și nu o virtute:
“Am întâlnit bolnavii care au postit așa, ca o performanță, pe care au vrut să și-o dovedească lor și altora, și întotdeauna s-au îmbolnăvit sau și-au agravat boala. Postul trebuie dus cu discreție. Nu ne este permis să ne lăudăm cu el.”
Vorbind în alt loc despre importanța rugăciunii în timpul postului, dr. Pavel Chirilă spune că există și postitori care se îmbolnăvesc, din cauză că nu se roagă:
“Am văzut postitori bolnavi, pentru că ei nu prețuiesc rugăciunea. Am văzut și multe cazuri de patologie agravată, dacă nu există un sfat în trei: duhovnic-medic, creștin-pacient.”
Mai există o primejdie a postului, și anume aceea de a posti la marile sărbători, când vremea este de bucurie, și nu de întristare:
“În timpul marilor praznice de bucurie nu este cazul să postim. Am văzut și bolnavi, care dintr-o râvnă duhovnicească, au postit la sărbători mari – Crăciun, Pogorârea Duhului Sfânt etc. – și și-au agravat mult starea de sănătate.”
Sursă: “Vindecarea”, Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă, Ed. Christiana