AGAR-AGAR – gelatina vegetală care încheagă de 7 ori mai tare decât gelatina obișnuită

Agar-agar este un produs gelatinos, extras din alge marine roșii, numite agarofite. A fost descoperită în Japonia acum câteva sute de ani. Are o putere foarte mare de gelificare comparativ cu gelatina din colagen animal.

Agar-Agar - Gelatină Vegetală

Agar-Agar – Gelatină Vegetală

Agar-agar conține multe fibre, calciu și fier, și ajută la slăbit

Agar-agar este noul tip de gelatină folosit de adepții alimentației naturale, preponderent vegetală. Încheagă de 7 ori mai tare decât gelatina. 1 linguriță de pudră de agar este echivalentul a 8 lingurițe de pudră de gelatină tradițională.

Deși nu conține zahăr, și este lipsită de calorii, grăsimi și carbohidrați. Din acest motiv, dar și pentru faptul că induce sațietate, este benefică celor care sunt la cura de slăbire și vor să mănânce mai puțin pentru a pierde în greutate.

Datorită bogăției de fibre conținute (80%), agar-agar are un efect laxativ benefic celor care suferă de constipație. De altfel, în țările orientale, agar este folosit ca reglator al tranzitului intestinal. Agar-agar se obține din pereții algelor agarofite, care sunt foarte bogați în calciu și fier.

[wcepe_products ids=’6168′ button=’Cumpără aici’]

Unde se găsește agar-agar și cum se folosește

Această gelatină minunată se poate procura de la magazinele naturiste. Este disponibilă sub formă de pudră sau fulgi. Poate fi folosită la rețetele care necesită gelatină: piftie, supe, înghețată, gem, jeleuri de fructe, creme, budinci etc.

Se prepară puțin diferit față de gelatina obișnuită, care doar se înmoaie în apă. Cel mai important lucru de știut este că agar trebuie dizolvată întâi în apă sau alt lichid (lapte, suc de fructe, ceai, supă), și apoi lăsată să fiarbă cel puțin 2 minute. Pentru a se dizolva, agar-agar trebuie lăsată să fiarbă împreună cu apa sau lichidul folosit cel puțin 2 minute. 4 g de pudră de agar încheagă foarte bine circa 600 ml de lichid.

– dizolvați 1 linguriță de pudră de agar sau 1 lingură de fulgi de agar în 4 linguri de apă fierbinte, timp de 10 minute
– puneți amestecul pe foc
– dacă folosiți pudră de agar, lăsați-o să fiarbă 2-5 minute, dacă folosiți fulgi, lăsați-i 10-15 minute
– adăugați și celelalte ingrediente calde (lapte, suc de fructe, supă etc.), în funcție de rețetă

De ce este agar mai bună decât gelatina animală

– este vegetală, fiind derivată dintr-o sursă de plante
– nu are nici miros, nici culoare
– încheagă mai ferm decât gelatina obișnuită
– se închegă chiar și la temperatura camerei, și rămâne închegată chiar și la temperaturi mari
– oferă o senzație de sațietate, care ajută în curele de slăbire
– este un bun remediu digestiv pentru stomac deranjat

Dacă vreți să folosiți această gelatină la prepararea gemurilor sau jeleurilor din fructe acide, precum ananas sau kiwi, folosiți mai multă pudră de agar pentru a închega bine preparatul.

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

6 comentarii

  1. Ca de obicei,gasesc informatii interesante si utile de la dv,multumesc!

  2. dar de unde o pot cumpara ?

  3. Si eu as vrea ..de unde se cumpara.

  4. Buna,ma bucur ca exista si altfel de gelatina,eu o foloseam destul de des la prajituri,dar acum o saptamana vazusem pe un canal Digi cum se prepara gelatina ,va spun sincer ca aveam de gand sa renunt definitiv la ea,eu sunt de fel o persoana mai sensibila la mancare deci:cu siguranta voi cauta aceasta gelatina,multumesc si un wekend placut tuturor!

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.