Dr. Pavel Chirilă – Armele care ne ajută în lupta împotriva CANCERULUI (partea 1)

Sănătatea este un dar, iar păstrarea ei este o obligație morală și creștină față de Dumnezeu. Suntem responsabili pentru modul în care ne alimentăm, știind că de la alimentația greșită pornesc majoritatea suferințele în trup. În același mod, alimentația sănătoasă este un remediu profilactic extraordinar, și un aliat puternic împotriva cancerului și a bolilor cronice.

Alimente Anti-cancer Dr. Pavel Chirilă

Alimente Anti-cancer Dr. Pavel Chirilă

Dr. Pavel Chirilă pledează pentru un stil de viață natural și o alimentație bio. Vorbește despre alimentele pe care natura ni le oferă în forma lor pură: „alimente integrale, nerafinate, nemodificate genetic și neaditivate”, ca fiind ideale nu doar pentru prevenirea și tratarea bolilor, ci pentru starea noastră generală de sănătate.

Cerealele – baza piramidei alimentației

Cerealele sunt așezate la baza piramidei alimentelor sănătoase. Până la Potop, cereale și fructele erau singurul tip de alimentație (Facerea 1, 29). Din categoria cerealelor fac parte: grâul, porumbul, ovăzul, orzul, secara și orezul. Sunt bune doar cerealele integrale, deoarece nutrienții sunt concentrați în toate straturile boabelor, pe care procesele de rafinare le elimină cu desăvârșire.

Cerealele sunt esențiale pentru sănătatea noastră deoarece conțin foarte multe fibre. Acestea mențin sănătatea tractului gastrointestinal, reglează digestia, curăță corpul de toxine, dau sațietate, previn ulcerele stomacale, scad colesterolul, reglează nivelul zahărului din sânge, întăresc inima, previn bolile cardiovasculare și cancerul.

Cerealele pot fi consumate fierte în aburi, ușor rumenite, sau se pot folosi la prepararea de pâine de casă sau alte produse de patiserie (la temperaturi joase, cu maia proprie). Dr. Pavel Chirilă a identificat câteva moduri de preparare a grâului la civilizațiile biblice: grâu rumenit pe lespede de piatră, pâine dospită și pâine nedospită.

Fructele – “apa biologică”

Fructele conțin apă în proporție de 70-90%. Aceasta este o apă pură, ușor de absorbit și utilizat de organismul nostru. În fructe se regăsesc cantități importante de minerale și vitamine. Fructele trebuie consumate crude. Se recomandă consumul fructelor bio, netratate cu insecticide.

În mod deosebit, citricele (lămâia, portocala, grapefrutul) sunt bogate în vitamina C și polifenoli, și au proprietăți anti-cancer și activatoare a sistemului imunitar.

Fructele de pădure sunt de asemenea importante pentru consumul regulat, deoarece conțin foarte mulți antioxidanți (polifenoli). Aceștia blochează angiogeneza în zona tumorilor existente în corp. Angiogeneza înseamnă formarea de vase noi de sânge care hrănesc tumorile canceroase. Fructele de pădure au avantajul că sunt culese din zone nepoluate.

Din alimentația noastră nu trebuie să lipsească fructele oleaginoase (nuci, alune, migdale, fistic) și semințele (de dovleac, de floarea-soarelui, de in, de cânepă, de chia, de susan etc). Aceste conțin mulți acizi grași polinesaturați. Nucile conțin multă vitamina E, și sunt indicate în cancerul de prostată.

• Kiwi și merele – au efecte antitumorale
• Strugurii conțin mult fier și resveratrol
• Smochinele – au mult fibre
• Căpșune, zmeură, mure, fragi – conțin mult fier, vitamina C și pectine
• Fructe galbene (piersici, caise, pepene) – conțin mult caroten
• Vișine – sunt tonice
• Prune – sunt laxative
• Curmale – sunt energetice
• Afine și măsline – sunt bogate în fier
• Măceșe – sunt bogate în magneziu

Leguminoasele – proteine de calitate

Fasolea, lintea, mazărea și soia sunt foarte bogate în proteine de calitate, solubile în apă, de aceea se pot consuma în cantități mari zilnic. Soia conține mai mulți aminoacizi esențiali decât carnea. Leguminoasele nu se consumă crude, ci numai tratate termic.

Zarzavaturile – anti-cancerigene

Și acestea sunt o sursă ideală de “apă biologică”, minerale și vitamine. Zarzavaturile au proprietatea de a scădea colesterolul, datorită bogăției de celuloză pe care o conțin. Este bine să folosim zarzavaturile la toate mâncărurile pe care le consumăm zilnic.

Varza și broccoli au efecte anti-cancerigene, mai ales pentru zona sânului și a vezicii urinare, datorită glucozinalaților conținuți

Usturoiul și ceapa au proprietăți anti-cancer datorită acilinei și polifenolilor conținuți.

Roșiile sunt anti-cancerigene prin licopenul conținut, o substanță din grupul carotenoizilor.

– Alimentele fermentate, bogate în acid lactic (varza murată, pâinea cu maia, borșul, brânza de vaci și iaurtul) neutralizează acidul lactic produs de celulele tumorale.

Partea 1 a acestui articol o găsiți aici.

Sursă:”Nu Hrăni Cancerul”, Pavel Chirilă, Mădălina Popescu, Cristela Georgescu

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.