Dr. Pavel Chirilă – 10 PRINCIPII de bază în ALIMENTAȚIE

Aceste câteva idei, extrase din minunata carte a domnului dr. Pavel Chirilă – “Nu Hrăni Cancerul”, constituie un îndrumar important pentru alimentația noastră de zi cu zi, care joacă un rol esențial în a duce o viață sănătoasă și a ne păzi de cancer.

principii de baza in alimentatie dr pavel chirila
Dr. Pavel Chirilă – 10 PRINCIPII de bază în ALIMENTAȚIE

1. Dieta vegetariană

Adoptarea unei diete vegetariene pure este principiul de bază pentru pofilaxia cancerului. Această recomandare este susținută de numeroase studii științifice, care au arătat că porțiile generoase de fructe și legume ne oferă mult mai multe beneficii sănătății, comparativ cu dietele care conțin carne și alte alimente de origine animală.

Aceste beneficii se datorează aportului scăzut de colesterol, grăsimi saturate și proteine animale, și aportului crescut de fibre alimentare, magneziu, Vitamina C, Vitamina E, Vitamina B9 (acid folic) și acizi Omega-6.

Dieta vegetariană înseamnă consumul de fructe, legume, cereale, nuci, semințe, zarzavaturi și plante. Acest regim alimentar este potrivit tuturor vârstelor, inclusiv copiilor, adolescenților, femeilor însărcinate și celor care alăptează, vârstnicilor și sportivilor de performanță.

Trebuie subliniat că dietele vegetariene sunt benefice în prevenirea și tratarea bolilor cu cea mai mare incidență astăzi: boli cardiovasculare, hipertensiune arterială, diabet, osteoporoză, afecțiuni renale, demență, cancer, calculoză biliară, artrită reumatoidă și boala diverticulară.

2. Cereale și fructe

Pe locul doi se află fructele și cerealele, cu o valoare nutritivă și terapeutică importantă pentru om. Acestea trebuie să ocupe un loc central în alimentația noastră. Fructele trebuie consumate în stare cât mai naturală (crude), iar cerealele ușor preparate (fierte).

3. Leguminaceele

Din această categorie fac parte legumele cu boabe: fasolea, mazărea, bobul, lintea și soia. Acestea se consumă doar după ce au fost fierte.

4. Zarzavaturile, condimentele, fructele

Pentru aceste categorii, recomandarea este să se consume crude. Excepție fac bolnavii care suferă de afecțiuni gastrice, diaree sau colopatii, și care din acest motiv nu tolerează cruditățile.

5. Calitatea apei

Este imperios să ne asigurăm că apa pe care o bem zilnic este de cea mai bună calitate (filtrată, plată, de izvor). Pe lângă gradul de puritate al apei, este importantă și cantitatea. Recomandarea doctorului Pavel Chirilă este să bem în fiecare dimineață, pe stomacul gol, câte 300-500 ml de apă (echivalentul a 3 pahare).

6. Tehnicile gastronomice

Este foarte important să nu alterăm valoarea nutritivă a alimentelor supunându-le la o preparare termică intensă sau greșită, sau folosind vase care pot afecta calitatea alimentelor.

Recomandate:

– Vasele de pământ
– Vasele de inox
– Prepararea alimentelor la abur
– Prepararea alimentelor la cuptor

De evitat:

– Cuptorul cu microunde
– Oala sub presiune
– Prăjelile
– Sterilizarea la temperaturi mari

7. Consumul de vin

Studiile au arătat că vinul (în special cel roșu), joacă un rol important în prevenirea bolilor cardiovasculare și a altor patologii cronice, inclusiv a cancerului. Comparativ cu berea, vinul alb sau alte băuturi alcoolice, vinul roșu conține foarte mulți antioxidanți (polifenoli). Se recomandă 1 pahar de vin pe zi.

8. Post negru periodic

Este bine ca cei care pot, să postească 1-2 zile pe săptămână (miercurea și vinerea). Postul negru intermitent ajută foarte mult la prevenirea cancerului.

9. Fructe oleaginoase

Nucile, alunele, migdalele, fisticul, semințele de floarea-soarelui și semințele de dovleac se pot consuma între mese, ca gustări, sau pentru a potoli foamea.

10. Alimente loco-regionale

Pentru ca alimentația vegetală să ne priască, este de preferat să consumăm alimente regionale, adică din zona unde ne-am născut.

Surse articol:

1. http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pubmed/15702597
2. „Nu Hrăni Cancerul”, Pavel Chirilă, Mădălina popescu, Cristela Georgescu
3. http://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC2903024/

4 comentarii

  1. La diabetici se poate consuma putina miere ? ( zaharul a fost oricum inlocuit cu picatura de stevie,si vad ca da rezultate bune ) Multam fain …!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *