Lapte de Migdale – Preparare Acasă, Beneficii Extraordinare

Laptele de migdale este un ingredient dietetic celebru al curelor de slăbire, datorită conținutului redus de grăsimi, calorii și carbohidrați, și a bogăției de substanțe nutritive. Laptele de migdale reprezintă un înlocuitor extraordinar pentru laptele de vacă, și se poate obține acasă printr-un procedeu simplu: măcinarea fină a migdalelor împreună cu apă.

Lapte de Migdale – Preparare Acasă și Beneficii Extraordinare

Lapte de Migdale – Preparare Acasă

Laptele de migdale – Beneficii Nenumărate

Laptele de migdale menține arterele curate, previne boala Alzheimer și este o alegere delicioasă pentru cei care doresc să piardă în greutate, pentru cei cu intoleranță sau alergie la lactoză. Este o alternativă mult mai sănătoasă decât laptele de soia.

Are un gust plăcut de alune sau nuci, și nicidecum de lapte obișnuit. Are însă textura necesară pentru a fi adăugat la preparatele care se fac cu lapte.

Osteoporoză. Laptele de migdale reduce riscul de osteoporoză datorită mulții de calciu și Vitamina D conținute.

Ochi și piele. Într-o singură porție de lapte de migdale vom găsi 50% din aportul zilnic recomandat de vitamina A. Acest lucru poate ajuta la îmbunătățirea vederii și a calității pielii.

Diabet. O porție medie de lapte de migdale conține aproximativ 1,4 grame de carbohidrați, din care 0,3 grame sunt zahăr. Laptele de migdale are un indice glicemic scăzut. Zaharurile sale pot fi pe deplin digerate și transformate în energie înainte de a se depune sub formă de grăsime în corp.

Colesterol. Colesterolul și sodiul sunt pur și simplu inexistente într-o porție de lapte de migdale. Acesta conține însă potasiu din abundență, un mineral care ajută la menținerea tensiunii arteriale normale.

Aport de substanțe nutritive. Persoanele care au nevoie de magneziu, potasiu, calciu și Vitamina E, pot lua acești nutrienți din laptele de migdale.

Rețetă Lapte de Migdale

Extragerea laptelui din migdale este de fapt un procedeu incredibil de vechi, deși astăzi laptele de migdale este văzut ca un produs la modă pentru vegetarieni, supraponderali și cei cu intoleranță la lactoză. Rețele medievale europene utilizează frecvent lapte de migdale. Acesta a fost întotdeauna o băutură populară în Orientul Mijlociu. Laptele de migdale făcut la blender sau robot are o textură mai mătăsoasă și un gust dulce subtil.

…………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Ingrediente

• 1 cană de migdale crude (preferabil organice)
• 2 căni de apă
• îndulcitori naturali – miere, sirop de arțar (opțional)
• esență de vanilie (opțional pentru gust)

…………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Preparare

Migdalele se pun la înmuiat într-un bol cu apă (cât să le acopere), de seara până dimineața. De fapt, migdalele se pot lăsa și 2 zile la înmuiat. Cu cât mai moi sunt, cu atât mai cremos va fi laptele. După perioada de înmuiere, migdalele umflate se scurg de apă, se clătesc sub un jet de apă rece și se adaugă în procesorul de bucătărie cu cele 2 căni de apă. Se amestecă la viteza cea mai mare 2-4 minute. Migdalele trebuie defalcate într-o masă foarte fină, iar apa trebuie să iasă albă și opacă. Acest lichid rezultat este laptele de migdale.

Laptele de migdale făcut în casă are un termen de valabilitate relativ mic, de doar 2 zile ținut la frigider. Pentru a-i extinde durata de viață, laptele de migdale se poate încălzi la aragaz, însă acest lucru va elimina multe din substanțele hrănitoare.

…………………………………………………………………………………………………………………………………………….

Prăjituri cu resturile de la migdale

Dacă preparați laptele de migdale prin metoda stoarcerii prin tifon, masa de migdale rămasă după filtrare se poate folosi la preparare prăjiturilor. Se poate prepara de pildă un aluat dintr-o cană de pastă de migdale (rămase după filtrare), o cană de zahăr, o cană de margarină, o cană de zahăr, 2 căni de făină și o linguriță de scorțișoară. Se frământă aluatul cu mâinile și se dă la rece câteva ore. Se rulează și se extrag cercuri folosind un pahar. Se presară scorțișoară și se dau la cuptor 8-10 minute la foc tare. Prăjiturile astfel pregătite sunt foarte gustoase.

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

1 comentariu

  1. Se pot folosi fulgi d migdale

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.