Dr. Laura Ene: Vreți să aveți mai puține toxine în corp? Răspunsul este: mai puțină mâncare!
Dr. Laura Ene a scris recent o carte despre capcanele mâncatului emoțional. Nu pledează pentru anumite diete, ci consideră că a mânca sănătos înseamnă să mănânci din toate câte puțin, dar pe cât se poate alimente de sezon și autohton.
„A mânca sănătos nu înseamnă eliminarea unor alimente, unor grupe întregi de alimente”.
Cuprins
Să mănânci din toate, câte puțin
Este adepta echilibrului și a moderației. Iar cantitatea de mâncare sau numărul meselor trebuie stabilite în funcție de vârstă, starea de sănătate, etapa din viață nivelul de activitate fizică.
„Adevărata nutriție sănătoasă înseamnă să mănânci din toate, câte puțin, cu moderație, cu echilibru”.
Dr. Laura Ene, aemenea multor nutriționiști, susține postul intermitent. Îl consideră o strategie bună de slăbit și de menținere a sănătății.
„Este o regulă care oprește mâncatul în continuu. Ne oprește organismul de a mai pompa mereu, mereu mâncare”.
Postul intermitent oprește mâncatul continuu
Cu ajutorul acestui regim alimentar la modă oamenii au început să înțeleagă că este nevoie „să ne mai și oprim din mâncat”.
Mâncatul fără pauze este extrem de dăunător deoarece menține insulina crescută și poate duce la boli metabolice grave.
Atâta timp cât mănânci în continuu, fără pauze minime de 3-4 ore, nu ai cum să slăbești. Insulina crescută nu permite arderea grăsimii corporale.
Postul intermitent ne arată cât de bine este de fapt să avem un orar al meselor, cât mai bine distanțate.
Fără ciuguleli între mese
„Este absolut esențial să nu ciugulim între mese. Ai mâncat, te-ai ridicat de la masă. Între mese bei apă”.
Există post intermitent de 16 ore, de 24 de ore, de 36 sau de 48 de ore. Fiecare poate testa și stabili care este cel mai potrivit pentru el.
Fiecare persoană ar trebui să aibă zilnic un post intermitent de 12-14 ore. Acest se face aproape în mod firesc, pe timpul nopții. De la cină și până la micul-dejun ar trebui să avem minim 12 ore de pauză.
Un beneficiu extraordinar al postului intermitent este că purifică organismul.
„Acestea erau posturile negre de peste an, care să făceau cu apă și care sunt magice pentru corpul nostru pentru că pur și simplu elimină din toxine, din balast”.
Mai puține toxine înseamnă mai puțină mâncare
Mulți își doresc să aibă un organism mai curat, fără toxine. Ei bine, postul intermitent este una din cele mai eficiente mijloace dr detoxifiere naturală.
„Noi cu toții ne gândim cum să ne detoxifiem, cum să facem să avem mai puține toxine în corp. Răspunsul este: mai puțină mâncare”.
Nu doar pauza între mese contează, ci și cantitatea de mâncare ingerată, oricât de sănătoasă ar fi.
„Gramajul întotdeauna va face diferența. Cu cât mănânci mai puțin, cu atât mai puține toxine riști să intre în corpul tău”.
Articole similare
Pe site-ul nostru puteți găsi și alte articole utile despre această temă:
Postul intermitent, leac împotriva lăcomiei pântecelui – Cezar Elisei
Cum se ține postul intermitent și ce beneficii majore are
Postul este una din cele mai ieftine intervenții pentru lungirea vieții – Arhid. Sorin Mihalache
Postul de 17 ore stimulează repararea celulelor și vindecarea organismului
Sursă articol: B’art of Living, Cum renunți la dulce și capcanele mâncatului emoțional: https://www.youtube.com/watch?v=cbjQ-AOP2DQ&ab_channel=DianaBart