Cum să faci laptele concentrat din soia – sursă fabuloasă de proteine și compuși care ne apără de cancere și alte boli
Laptele de soia este unul din preparatele des folosite de dr. Doru Laza la Clinica Eden. Îl prescria pacienților și îl folosea în rețetele sale.
Potrivit acestuia, soia este deosebit de bogată în nutrienți. Din păcate, mulți evită să o consume, din cauza publicității negative la adresa ei și a temerilor privind modificarea genetică.
Cuprins
Soia – sursă completă de aminoacizi esențiali
Soia conține proteine (de calitate) în proporție de 40% din bobul uscat. Are toți aminoacizii esențiali.
Pentru asiatici, soia este unul din alimentele de bază. Se știe că aceștia nu prea consumă proteine de origine animală (carne, lapte și ouă). Studiile au arătat că regimul alimentar al asiaticilor este cel mai puțin asociat cu cancerul.
Soia este de asemenea o sursă bună de grăsimi, glucide, calciu, fosfor, fier, zinc, magneziu, vitaminele A, B, C, E, acid folic, fibre și izoflavone.
Protejează împotriva cancerelor
Izoflavonele sunt substanțele care fac soia un aliment protector împotriva cancerului mamar. Genisteina, gliciteina și daidzeina sunt fitoestrogeni și au efecte estrogenice.
Acțiunea lor în corp este benefică, în sensul blochează receptorii estrogenici și produc asupra lor un efect modulator.
Popoarele asiatice, care mănâncă multe produse din soia, au cele mai mici rate de cancer la sân, prostată, colon și plămâni.
Soia mai conține saponine, care au la rândul lor proprietăți antitumorale, dar și hipocolesterolemiante și imunitare.
Soia scade riscul de boli cardiovasculare, diabet, osteoporoză
Prin faptul că reduce colesterolul, soia scade riscul de boli cardiovasculare. Protejează împotriva diabetului, osteoporozei și cancerelor.
Reduce simptomatologia asociată cu perioada de menopauză. Ajută la controlul greutății corporale.
Iată doar câteva motive să mâncăm soia. Din fericire, este o leguminoasă versatilă.
Din ea putem face nu doar mâncăruri gătite, ci și produse similare celor din lapte (lapte, iaurt, maioneză, brânză, unt, smântână).
Dacă vreți să cumpărați boabe de soia sau preparate din soia din comerț, optați pentru un produs pe care scrie „nemodificat genetic”, cum sunt cele de la SanoVita.
Cum să faci lapte de soia acasă – rețetă
Pe piață au apărut numeroase lactate vegane din soia, însă nu toate sunt sănătoase. Unele au un procent foarte mic de soia și vin la pachet cu o mulțime de aditivi.
Vestea bună este că preparatele din soia sunt ușor de făcut acasă. Sunt mai valoroase din punct de vedere biologic și nutritiv, sunt mai ieftine și mai sănătoase pentru întreaga familie.
Laptele de soia pe care îl recomandă dr. Laza în cartea sa de rețete este un lapte concentrat, obținut din boabe de soia. Se pun 250 g de boabe de soia la înmuiat în apă peste noapte (sau 8-12 ore).
Se scurge apa, se clătesc boabele și se fierb 2 minute în clocot cu apă curată. Se înlătură spuma de deasupra. Se scurge apa, iar boabele se procesează în blender 1-2 minute cu apă. Se folosesc 4 căni de apă la 1 cană de soia boabe. Pentru a obține un lapte mai concentrat, se pun 5 căni de apă la 3 căni de soia.
Următorul pas este strecurarea lichidului obținut după mixare. Se trece prin tifon și se stoarce bine. Laptele rezultat se pune într-o cratiță, pe foc. Când începe să clocotească, se dă focul la mic și se fierbe 20 de minute, amestecând des, să nu se prindă sau să se afume.
În timpul fierberii se pot adăuga diferite arome, precum vanilie, scorțișoară, lămâie.
Pulpa rămasă după strecurarea laptelui de soia nu se aruncă. Se poate refolosi la drob, chiftele, sarmale etc.
Sursă articol: Doru Laza, Soia și laptele de soia, Rețete din Bucătăria Edenică, pp.107- 110