Ce vase de gătit sunt toxice și ce ar trebui să folosim – 6 vase de gătit sănătoase!
Cu toții ne dorim să trăim mai sănătos și unii chiar fac pași concreți în această direcție. Nu este suficient să cumpărăm alimente sănătoase, dacă le gătim în vase toxice.
Schimbarea vaselor de gătit este unul din lucrurile cele mai importante pe care trebuie să le facem.
Cuprins
Vase de gătit care pot fi toxice
Înainte de a vă prezenta cele mai bune vase de gătit, trebuie să trecem în revistă materialele nocive, care pot cauza toxicitate. Pe acestea ar trebui să le evităm.
Teflonul
Majoritatea dintre noi folosim tigăi și cratițe din teflon, aluminiu sau alte materiale nocive pentru organism.
Tigăile non-aderente sunt foarte utile în bucătărie, însă cele teflonate conțin chimicale PFAS care rămân în organism mult timp. De aceea se numesc „forever chemicals”, adică un fel de chimicale veșnice.
Au fost asociate cu cancer și alte afecțiuni.
Aluminiul
Un alt material care ridică probleme pentru sănătate este aluminiul. Acesta are un caracter reactiv și poate ajunge în mâncarea gătită. Reacția dintre ele poate duce la Alzheimer sau alte boli neurodegenerative.
Unele vase din aluminiu pot avea în compoziție metale grele, precum plumb ori cadmiu.
Cuprul
Deși sunt la modă și au un aspect foarte frumos, vasele din cupru nu sunt sănătoase. Cuprul este un metal care poate crea prejudicii sănătății. După un anumit nivel el devine toxic. Dacă aveți vase din cupru acasă, gătiți mai rar în ele.
Vase de gătit non-toxice
Chiar dacă nu veți putea face aceste schimbări bruște sau radicale, este important să știți variantele sănătoase. Investiți lunar sau anual în câte un vas sănătos și astfel vă veți asigura treptat toată gama necesară.
Fonta
Cu siguranță ați auzit că vasele din fontă sunt sănătoase și sigure pentru gătit. Foarte mulți le recomandă. Să nu uităm că înaintașii noștri foloseau vasele din fontă – oale, tigăi, ceaune.
Vezi toate modelele de oale din fontă aici
Fonta este un material foarte rezistent și eficient, deoarece menține căldura mai mult timp. Vasele din fontă pot fi utilizate atât pe plită, cât și în cuptor. Singura condiție este să le încingem bine.
O tigaie de fontă bine încinsă va deveni anti-aderentă, adică nu va face mâncarea să se prindă de ea. La fel și ceaunele din fontă sau cratițele care merg la cuptor.
Un alt avantaj al fontei este că conține fier și poate aduce un plus de fier în organism, mai ales la persoanele care au carențe în acest sens.
Vă recomand așadar să înlocuiți tigaia din teflon cu o tigaie din fontă.
Vezi toate modelele de tigaie din fontă pură aici
Fonta emailată
Spre deosebire de fonta clasică, cea emailată este non-aderentă chiar și la temperaturi mai mici. Acel înveliș din email vă permite să gătiți orice.
Vezi toate modelele de oala din fontă emailată aici
Vă recomand să înlocuiți cratițele din teflon sau aluminiu cu o oală din fontă emailată. Există și ceaune din fontă (dutch oven), în care se poate coace pâine.
Sticla
Sticla este un material foarte singur pentru organism. Vasele de gătit din sticlă sunt potrivite pentru cuptor. Nu creează deloc toxicitate, indiferent de cât de mare este temperatura. De asemenea, nu se prinde tare de sticlă dacă folosim ulei.
Nu doar vasele de gătit din sticlă sunt recomandate, ci și caserolele sau bolurile din sticlă în care păstrăm mâncarea la frigider.
Vezi toate modelele de boluri din sticlă aici
Ceramica
Cine spune că nu există opțiuni pentru gătit sănătos, se înșeală. Ceramica este un alt material bun. Vasele din ceramică sunt ideale pentru copt la cuptor. Și acestea păstrează bine căldura.
Vezi toate modelele de Slow Cooker din ceramică
Dacă vreți o tigaie cu strat de ceramică, asigurați-vă că aceasta nu are alte ingrediente toxice sau metale.
Inoxul
Inoxul, pe care mulți îl avem deja în casă, este de asemenea bun pentru gătit. Oalele din oțel inoxidabil sunt sănătoase pentru gătit, dar trebuie să cumpărați ceva de calitate. Sunt sigure și trainice – rezistă mult timp, doar se înnegresc pe dinafară.
Vezi toate modelele de oale din inox aici
Există oale multicooker din oțel inoxidabil (InstantPot), care îți permit să faci diverse mâncăruri, fără mult efort, precum tocănițe, orez.
Piatra
Vasele din piatră sunt o apariție mai recent pe piața de la noi. Acestea nu sunt făcute total din piatră, ci din inox sau aluminiu și au doar un înveliș din particule de piatră, marmură, granit sau porțelan.
Dacă trebuie să faceți o alegere, optați pentru o oală din inox cu piatră. Acestea nu necesită mult ulei.
Sursă articol: Resurse Părinți, Vase de gătit sănătos: https://resurseparinti.ro/2022/02/17/vase-pentru-gatit-sanatos-ghid-util/