Cafea din ghindă și năut – mai energizantă decât cafeaua clasică (rețetă)
Ghindele erau un aliment de bază pentru vânătorii din era paleolitică. Motivul? Au multe calorii, conțin vitamine și minerale.
Fructele stejarului erau consumate și în perioadele de foamete din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Din ele se poate obține o băutură cu un efect energizant similar cafelei.
Cuprins
Cum se face cafeaua din ghindă și năut – rețetă
Ghindele se culeg dintr-un stejar alb matur. Sunt bune și cele căzute pe jos, însă acestea pot fi atinse de insecte sau vizitate de veverițe.
Ghindele pot fi recoltate și cât sunt încă verzi. Ulterior, se vor lăsa să se matureze într-o pungă din hârtie. Într-o săptămână se vor coace deplin. Chiar și ghindele maronii pot fi lăsate o perioadă în pungi de hârtie pentru a se usca mai bine.
Ingrediente
- 20 de ghinde coapte bine și uscate
- 30 de boabe de năut uscate
Metodă
Ambele ingrediente se folosesc în stare crudă. Acestea se pun la prăjit pe o plită sau tavă încinsă.
Trebuie să amestecați în continuu pentru a nu le arde. Nu trebuie să le prăjiți prea tare, ci numai să le uscați bine astfel încât să fie mai ușor de măcinat.
Boabele prăjite se lasă la răcit, după care se dau prin râșnița electrică de cafea. Se macină într-o pulbere cât mai fină.
Aceasta se transferă într-un borcan de sticlă cu capac și păstrează într-un loc uscat, lipsit de umiditate.
Pe site-urile americanilor am găsit o altă metodă de preparare a cafelei din ghinde. Fructele se fierb 20 de minute, se răcesc, apoi se curăță de coaja dură.
Se taie în jumătate sau bucăți mai mici și se lasă la uscat timp de 24 de ore. Apoi se prăjesc în cuptor la 200 de grade timp de 30-45 de minute și se macină fin.
Mod de preparare
Pentru prepararea cafelei propriu-zisă, se pun 200 ml de apă și 1 linguriță cu vârf din pulberea de mai sus într-un ibric.
Se lasă să clocotească puțin, apoi se stinge focul. Se mai adaugă 1 linguriță de pulbere, după care se acoperă vasul. Se lasă la infuzat 2 minute.
Se toarnă încet într-o ceașcă și se consumă imediat sau după ce s-a răcit complet.
Beneficii și indicații terapeutice
Această cafea din ghindă și năut nu se prepară doar pentru gust sau doar pentru a înlocui cafeaua cu cofeină din comerț.
Poate fi considerată o băutură medicinală. Are proprietăți curative importante. Iată câteva indicații:
- surmenaj
- dureri de cap pricinuite de oboseală
- diaree
- colită de fermentație
- enterită
- hemoragii interne
Spre deosebire de cafeaua obișnuită, cea din ghindă și năut nu duce la scăderea energiei după ce cofeina a ieșit din corp. Dimpotrivă, efectul energizant rămâne constant.
Se pot consuma câte 3 cești din această cafea în fiecare zi, în locul cafelei clasice. Este considerată un aliment și nu un drog. În scop terapeutic, se recomandă o cură de 30 de zile.
Cafeaua din ghindă are un gust amar datorat taninurilor din coajă și din fruct.
Articole similare
Pe site-ul nostru puteți găsi și alte articole despre alternative la cafea:
Ceaiul verde – un antidot mai bun decât cafeaua împotriva oboselii datorate muncii excesive și stresului
Cum se recoltează rădăcina de cicoare pentru cafea – băutura care scade colesterolul, glicemia și greutatea corporală, curăță ficatul și sângele
Nu arunca sâmburii de curmale! Poți face o cafea delicioasă din ei
Cafeaua de păpădie – benefică în afecțiunile stomacului, ficatului și inimii
Surse articol:
1. Wolf and Iron, How to make acorn coffee: https://wolfandiron.com/blogs/feedthewolf/how-to-make-acorn-coffee
2. Mariana Borloveanu, Pulberea de ghindă face adevărate minuni, Leacuri Mănăstirești, Vol. 1, Editura Lumea Credinței, București, 2014, pp. 117-118
3. Matt, How to make acorn coffee, Foraged Foods: https://foragedfoods.co.uk/how-to-make-acorn-coffee/
4. Ashley Adamant, Acorn coffee, Practical Self Reliance: https://practicalselfreliance.com/acorn-coffee/
5. Jessica Brown, Acorn coffee is a blessing for people who can’t have caffeine: https://www.myrecipes.com/extracrispy/acorn-coffee-portugal