Murăturile și iaurtul – alimente care dau bună-dispoziție și diminuează stresul

Cine are murături în cămară este un om fericit, ar putea spune oamenii de știință! Aceste alimente au un impact major asupra microbiomului și implicit asupra sănătății mentale și dispoziției.

Pe unii, dulciurile îi fac să se simtă bine, deoarece zahărul dă o stare de euforie. Însă din punct de vedere neurochimic, alimentele acre sunt o alegere mult mai bună. În cazul lor, nu gustul este cel care induce o stare de bine, ci compușii pe care acestea le conțin.

Muraturile si iaurtul - alimente care dau buna-dispozitie si diminueaza stresul

Muraturile si iaurtul – alimente care dau buna-dispozitie si diminueaza stresul: Freepik.com

Axa intestin – creier

Între intestin și creier există o comunicare permanentă. La fel ca și creierul, intestinul are un sistem nervos propriu. Stresul și comportamentul sunt conectate cu microbiomul intestinal.

Centri cognitivi și emoționali din creier sunt strâns legați de intestin, prin axa intestin-creier. De aceea, alimentele pe care le consumăm influențează anumiți neurotransmițători și hormoni din corp.

Alimentele fermentate sunt bogate în probiotice – substanțe care ajută la creșterea și îmbogățirea florei intestinale.

Totodată, acestea conțin triptofan, un aminoacid cu rol în producția de serotonină. Acest mesager chimic influențează diverse funcții ale creierului, inclusiv dispoziția sau starea de spirit.

Probioticele îmbunătățesc nu doar digestia, ci și sănătatea mentală

Probioticele au numeroase beneficii. Îmbunătățesc digestia,  sănătatea intestinală și imunitatea. Afectează în mod pozitiv diferite sisteme și organe ale corpului, precum inima, ficatul, rinichii, dar și sistemul nervos.

Kefirul – alimentul care induce o stare de bine

Cele mai valoroase specii de probiotice din alimente sunt Lactobacillus și Bifidobactrium. Acestea se găsesc cu precădere în kefir. Dr. Adina Alberts spune că denumirea acestui lactat fermentat provine din limba turcă și se traduce prin „stare de bine”.

Această constatare – că persoanele care consumă kefir simt o îmbunătățire notabilă a stării de spirit – a fost confirmată științific.

Dietele bogată în fibre prebiotice și probiotice reduce stresul

Un studiu efectuat de „APC Microbiome Ireland” a arătat că o dietă bogată în alimente fermentate și fibre reduce nivelul de stres perceput. Acest efect de îmbunătățire a dispoziției a fost obținut în doar 4 săptămâni.

Dieta testată a fost numită „psihobiotică” și a fost bazată pe alimente fermentate și prebiotice.

Participanții au inclus în alimentație 2-3 porții de alimente fermentate pe zi (varză murată, kefir, kombucha), 6-8 porții de fructe și legume bogate în fibre prebiotice (ceapă, praz, varză, mere, banane, ovăz), 5-8 porții de cereale pe zi și 3-4 porții de leguminoase pe săptămână.

Cei care au adoptat dieta psihobiotică au spus că s-au simțit mai puțin stresați. Persoanele care au mâncat cea mai mare cantitate de alimente fermentate au raportat o scădere mai mare a stresului perceput și o îmbunătățire mai mare a somnului.

Alimentele fermentate au beneficii multiple 

Dr. Adina Alberts spune că alimentele fermentate îmbunătățesc mai multe aspecte ale sănătății. Cei care le consumă cu regularitate pot avea:

  • o imunitate mai bună
  • o rezistență mai mare la infecții urinare
  • un tranzit intestinal regulat
  • o digestie mai bună
  • un risc mai mic de obezitate
  • mai puține probleme genitale
  • o piele mai sănătoasă
  • un risc mai mic de tumori canceroase
  • o glicemie mai bună

Alimentele fermentate sunt benefice și pentru cei care suferă de diabet, boli autoimune, alergii, inflamații sau hipertensiune arterială (cu condiția să nu conțină multă sare).

Cercetătorii sunt de părere că dieta psihobiotică combate nu doar stresul resimțit, ci și tulburările mentale, pe termen lung.

Alimentele fermentate produc schimbări în compoziția și funcția microbilor din intestin – care la rândul lor dau naștere la anumiți compuși-cheie cu efecte benefice asupra creierului.

Exemple de alimente fermentate/murături

Data viitoare când treceți printr-o perioadă dificilă, marcată de un stres crescut, includeți mai multe murături, alimente fermentate și fibre în dietă. Într-o lună de zile acestea își vor face efectul și veți simți cum stresul se diminuează treptat.

Mâncați mai multe murături tradiționale – varză murată, castraveți murați, gogonele murate, sfeclă murată, mere murate. Aproape toate legumele pot fi puse la murat, inclusiv ciupercile și fasolea verde.

La fel și lactatele integrale pot fi transformate în produse fermentate, precum iaurt, kefir, lapte bătut sau brânză. Dacă puneți și câteva afine în iaurt, veți obține o masă sau o gustare excelentă pentru creier!

Nu trebuie să uităm nici de băuturile fermentate autohtone, precum borșul de tărâțe, socata, braga, cidrul pălinca, țuica.

Rețineți că doar murăturile în saramură conțin probiotice, nu și cele în oțet.

Articole similare

Pe site-ul nostru puteți găsi și alte articole pe această temă:

Murăturile produc anticorpi care combat infecțiile – dr. Maria Pop
Murăturile, veritabile medicamente tradiționale
Medic indian: 5 alimente fermentate care îți ajută tiroida
3 probiotice 100% naturale pe care le poți face în casă

Surse articol:

1. Adina Alberts, Consumul de murături vă face mai fericiți: https://adinaalberts.ro/consumul-de-muraturi-va-face-mai-fericiti/
2. Claudia Lorenzo Rubiera, Fermented foods and fibre may lower stress levels – new study, The Conversation: https://theconversation.com/fermented-foods-and-fibre-may-lower-stress-levels-new-study-193238
3. Karla Walsh, Jessica Ball, The best fermented foods for your brain, according to new research, Eating Well: https://www.eatingwell.com/article/8043030/best-fermented-foods-for-your-brain-research/

Citeşte mai multe despre:

    Adaugă comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.