De ce să mănânci lobodă – are beneficii importante pentru sănătate

Loboda (Atriplex hortensis) este o verdeață la fel de importantă din punct de vedere nutrițional ca și spanacul.

Femeile care gătesc în casă o folosesc de regulă la ciorbe. Însă loboda poate fi consumată și crudă, în salate.

De ce sa mananci loboda - are beneficii importante pentru sanatate

De ce sa mananci loboda – are beneficii importante pentru sanatate: Andrey Zharkikh

Conținut nutrițional

Frunzele lobodei sunt o sursă bună de vitamina A, vitamina C, vitamine din grupul B și vitamina K. Conțin calciu, potasiu, fier, cupru, zinc, fosfor, managn și seleniu.

Sunt foarte hrănitoare și sățioase, datorită conținutului de carbohidrați, fibre și proteine.

Nu mai puțin importantă este doza de antioxidanți pe care o oferă. Acești compuși protejează corpul de diverse boli.

Ce beneficii oferă loboda

Un prim beneficiu al consumului de lobodă este îmbunătățirea digestiei. Verdețurile în general ajută tranzitul intestinal prin fibrele pe care le conțin. Acestea sunt ideale pentru ușurarea scaunului și prevenirea constipației. Totodată, contribuie la prevenirea ulcerelor stomacale și a cancerului de colon.

Citește și – Loboda – o plantă hrănitoare, curățitoare și vindecătoare din grădină

Un alt motiv să mâncați lobodă este întărirea sistemului imunitar. Această plantă are de 2 ori mai multă vitamina C decât lămâia și kiwi.

Vitamina C este un antioxidant important care crește producția celulelor albe de sânge și protejează corpul împotriva gripei și răcelilor. Nu mai puțin important este rolul acestei vitamine în regenerarea celulelor și vindecarea rănilor.

Un al treilea beneficiu al lobodei este îmbunătățirea funcției rinichilor. Având efecte diuretice și laxative, stimulează fluxul urinar și ajută la eliminarea deșeurilor, excesului de sare, apă, grăsimi și toxine din corp.

Compușii din lobodă susțin activități metabolice importante, precum reacțiile enzimatice, producția de celule roșii de sânge, reglarea hormonilor, circulația sangvină și oxigenarea corpului.

Loboda rosie

Loboda rosie: Rawpixel Ltd

În lobodă se găsesc caroteni și antocianini. Acești antioxidanți previn apariția degenerarea organismului și îmbătrânirea prematură. Susțin în mod deosebit sănătatea ochilor, reducând riscul de cataractă și degenerescență maculară.

Hipertensivii sunt sfătuiți să mănânce lobodă deoarece această verdeță îi ajută să mențină tensiunea sub control. Conține potasiu, un mineral care contracarează efectele negative ale excesului de sodiu și care ajută la dilatarea vaselor de sânge și menținerea unei circulații optime.

Efectele anti-hipertensive ale lobodei se datorează și proprietăților sale diuretice.

Includeți loboda în dietă dacă vreți să slăbiți. Fibrele pe care le oferă conține dau sațietate și reduc foamea.

Loboda este bună și pentru creșterea sau menținerea oaselor, datorită mineralelor pe care le conține: calciu, magneziu, fosfor și mangan.

Citește și – Loboda curăță organismul de tocine și este utilă în afecțiunile hepatice și ginecologice

Prin faptul că conține fier și ajută la producția de globule roșii de sânge, loboda este indicată în curele contra anemiei.

Precauții și contraindicații

Chiar dacă este un aliment natural și sănătos, loboda nu poate fi consumată în condiții de siguranță de toată lumea.

Din cauza conținutului mare de oxalați, poate favoriza formarea de calculi la rinichi sau bilă.

De aceea trebuie consumată cu precauție de persoanele care au în prezent sau au un istoric de pietre sau gută.

Surse articol:

1. Value Food, Health benefits of orach: https://www.valuefood.info/2111/health-benefits-of-orach/
2. John Staughton, 6 Interesting benefits of orach, Organic Facts: https://www.organicfacts.net/health-benefits/vegetable/orach.html

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.