Strugurii, cei mai sănătoși dintre fructe – buni pentru stomac, ficat, rinichi și inimă 

Dr. Marc Bosquet consideră strugurii cele mai bune fructe. Sunt nutritivi, energizanți și au efect terapeutic.

Academicianul Ovidiu Bojor face referire în cărțile sale la valoarea lor curativă în afecțiunile stomacului, ficatului, rinichilor și sistemului cardiovascular.

Strugurii, cei mai sanatosi dintre fructe - buni pentru stomac, ficat, rinichi si inima

Strugurii, cei mai sanatosi dintre fructe – buni pentru stomac, ficat, rinichi si inima

Aparatul digestiv

Strugurii sunt în primul rând benefici pentru aparatul digestiv. Datorită proprietăților tonice-aperitive, deschid apetitul și pun digestia în mișcare.

Citește și – Strugurii, fructele tonice ale toamnei – combat zeci de boli

Stimulează secreția sucurilor gastrice, pancreatice și biliare. Consumul acestor fructe determină evacuarea intestinului. Ajută în atonie gastrointestinală, dispepsie și inapetență.

Ficat și rinichi

La fel de importantă este acțiunea lor coleretic-colagogă, care îi recomandă în hepatite și ascitele apărute în urma unei hepatite.

Acționează favorabil și asupra rinichilor, grație efectelor diuretice și depurative. Aceștia spală practic rinichii. Reduc aciditatea urinară și nivelul de acid uric.

Strugurii sunt indicați în calculii renali, gută, reumatism, artrită și afecțiuni ale pielii.

Sistemul cardiovascular

Bolnavii cardiaci ar face bine să consume aceste fructe cât mai des, dar mai ales când sunt în sezon. Fortifică mușchiul inimii datorită glucozei și potasiului.

Strugurii favorizează scăderea tensiunii arteriale și a colesterolului. Combat hipertensiunea arterială, hipercolesterolemia și ateroscleroza.

Obezitate

Dr. Bojor recomandă strugurii și persoanelor supraponderale, datorită efectului de reglare a metabolismului. Se consumă câte 1,2 kg de fructe pe zi. Cura se face 2 zile pe săptămână.

Strugurii negri au efect tonifiant asupra corpului, iar cei albi sunt stimulenți. Soiurile dulci sunt mai nutritive, iar cele acrișoare sunt mai depurative.

Sistemul nervos 

Energia pe care o dau se datorează glucidelor pe care le conțin, dar și vitaminelor și mineralelor.

Citește și – Beți zilnic suc de struguri negri și ghimbir – pentru imunitate, memorie, boli de inimă, cancer

Dr. Marc Bosquet spune că strugurii ajută la recuperarea energiei musculare. Tonifică sistemul nervos, dar și întregul organism.

În ce afecțiuni sunt benefici strugurii

Autorul îi recomandă în următoarele afecțiuni:

→ dispepsie
→ constipație
→ tulburări digestive cu vărsături
→ fermentații intestinale
→ hemoroizi
→ pietre la ficat
→ hipertensiune arterială
→ litiază urinară
→ nefrită
→ retenție azotată
→ uremie
→ crize cardio-renale cu eeme
→ gută
→ intoxicații cu plumb sau mercur
→ dermatoze atritice
→ tuberculoză pulmonară

Strugurii trebuie consumați în prima parte a zile. Dacă se fac cure cu cantități mari, o parte din fructe ar trebui servite sub formă de suc.

Citește și – Sirop de struguri pentru afecțiunile inimii

Persoanele constipate trebuie să consume fructul întreg, cu tot cu pieliță și sâmburi. Acest lucru este însă contraindicat celor cu dispepsie sau hiperaciditate gastrică.

Surse articol:

1. Ovidiu Bojor, Catrinel Perianu, Vița de Vie, Sănătate prin Semințe, Legume și Fructe, Editura Fiat Lux, 2005, p. 82
2. Marc Bosquet, Strugurele, 500 de rețete naturale pentru sănătate și frumusețe, Editura Nicol, București, 2014, pp. 90-93

Citeşte mai multe despre:

    Adaugă comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.