Pătrunjelul – beneficii care depășesc statutul de aliment
Beneficiile pătrunjelului întrec orice imaginație. Mulți îl privim ca pe o verdeață banală, ca pe un simplu ornament pentru platouri sau ca pe un zarzavat de ciorbe.
În realitate, pătrunjelul este un aliment miraculos.
Cuprins
Ce nutrienți conține pătrunjelul
Pătrunjelul este un aliment favorabil scăderii în greutate. 30 de grame de pătrunjel verde au sub 1 gram de grăsimi, 11 calorii și 2 g de carbohidrați.
Aceeași cantitate furnizează nutrienți valoroși:
• 547% din DZR de vitamina K
• 108% din DZR de vitamina A
• 53% din DZR de vitamina C
• 11% din DZR de acid folic
• 4% din DZR de potasiu
Vitamina K este importantă pentru buna coagulare a sângelui și pentru oase.
Vitaminele A și C sunt vitamine antioxidante, care întăresc imunitatea.
Antioxidanți în pătrunjel
Antioxidanții sunt compuși esențiali pentru prevenirea bolilor. Aceștia protejează celulele de daunele radicalilor liberi.
Pătrunjelul conține cantități importante de flavonoide (miricetină, apigenină) și carotenoide (beta-caroten, luteină).
Flavonoizii previn diabetul de tip 2 și bolile de inimă.
Citește și – Beți ceai de pătrunjel – reduce greutatea corporală datorată lichidului acumulat în organism
Dietele bogate în acești compuși au fost asociate în studii cu un risc mai mic de cancer de colon, iar beta-carotenul și luteina cu un risc scăzut de cancer pulmonar.
În mod surprinzător, conținutul de antioxidanți este mai mare în pătrunjelul uscat decât în frunzele de pătrunjel verde.
Crenguțele uscate de pătrunjel au de 17 ori mai mulți antioxidanți decât pătrunjelul proaspăt.
Beneficiile pătrunjelului verde
Pătrunjelul poate fi inclus în rândul plantelor medicinale.
În ultimii ani a crescut în popularitate în tratamentele contra bolilor inflamatorii și cardiovasculare, cancerelor și alergiilor.
Pătrunjelul susține sănătatea oaselor
Un motiv important să incluzi pătrunjelul mai des în meniu este că susține celulele răspunzătoare cu formarea oaselor (osteoblaste).
Totodată, ajută la creșterea densității minerale osoase.
Aceste efecte se datorează conținutului mare de vitamina K pe care îl conține.
Studiile au asociat riscul redus de fracturi cu un aport optim de vitamina K.
Pătrunjelul combate cancerul
Antioxidanții din pătrunjel ajută la prevenirea bolilor cronice, inclusiv a cancerului, prin efectul de combatere a stresului oxidativ.
Apigenina, miricetina și vitamina C au fost asociați cu un risc mai mic de cancer.
Pătrunjelul protejează ochii
Carotenoizii prezenți în pătrunjelul verde oferă o protecție naturală ochilor.
Luteina, zeaxantina și beta-carotenul reduc cu 26% riscul de degenerescență maculară asociată cu vârsta înaintată.
Vitamina A protejează corneea și membrana ochilor și pleoapelor.
Pătrunjelul sprijină sănătatea inimii
Datorită conținutului de vitamina B9 (acid folic), pătrunjelul poate diminua cu 38% riscul de boli cardiace la anumite persoane.
În aceeași măsură, deficitul de acid folic poate mări riscul bolilor de inimă cu 55 de procente.
Citește și – Vin de pătrunjel – leac pentru înțepături la inimă, tensiune mică, cardiopatie ischemică, nevroză cardiacă
Acidul folic scade nivelul de hemocisteină, un aminoacid care în cantități mari poate altera funcția arterelor.
Pătrunjelul previne infecțiile
O calitate mai puțin cunoscută a pătrunjelului este aceea de antibacterian.
Un test realizat în eprubetă a arătat că extractul de pătrunjel prezintă activitate împotriva ciupercilor, mucegaiurilor și Stafilococului auriu.
Inhibă creșterea bacteriilor Salmonella și Listeria, care provoacă toxiinfecții alimentare.
Pătrunjelul poate fi adăugat în salate, în ciorbe, tocănițe și alte mâncăruri gătite. Folosiți-l în cantități mai mari decât în mod obișnuit.
Pentru a obține beneficii maxime, puteți ceai de pătrunjel sau suc de pătrunjel.
Citește și – Suferiți de gută, infecții urinare, anemie, afecțiuni tiroidiene? Faceți o cură cu suc de pătrunjel
Sursă articol: Maria Zamarripa, 8 Impressive health benefits and uses of parsley, Healthline: https://www.healthline.com/nutrition/parsley-benefits#TOC_TITLE_HDR_6