7 motive să mâncăm mai des varză mov!

Multe din legumele pe care le găsim cu ușurință în magazine pe tot parcursul anului sunt trecute cu vederea.

Varza este probabil unul din cele mai puțin consumate alimente. Mai ales varza roșie sau varza mov.

7 motive să mâncăm mai des varză mov!

7 motive să mâncăm mai des varză mov: Kamran Aydinov

Unii o cumpără ocazional pentru a face salată sau o mâncare scăzută.

Din fericire, românii consumă mai des varza murată, ceea ce nu este deloc un lucru rău.

Varza colorată este mult mai sănătoasă decât varza albă. Pigmenții care îi dau nuanța roșiatică sau purpurie sunt de fapt antioxidanți puternici.

Alte avantaje față de varza albă este că rezistă mai mult timp și este mai gustoasă.

7 motive să mănânci mai des varză mov

Pe lângă nuanța atractivă pe care o dă salatelor și mâncărurilor, varza mov ne duce beneficii important sănătății.

Studiile recente au arătat că extractele din varză au efecte cardioprotectoare, hepatoprotectoare, hipoglicemiante și hipolipidemiante.

Ameliorează speciile de oxigen reactiv la nivel celular.

Furnizează nutrienți esențiali

Varza este una din cele mai bune alimente pentru slăbit. Are puține calorii și totodată un conținut divers de nutrienți.

89 g de varză mov crudă ne pot oferi:

Vitamina C – 56% din doza zilnică recomandată (DZR)
Vitamina K – 28% din DZR
Vitamina B – 11% din DZR
Vitamina A – 6% din DZR
Vitamina B1 – 5% din DZR
Vitamina B2 – 5% din DZR
Potasiu – 5% din DZR

În varza mov se găsesc de asemenea cantități mai mici de calciu, magneziu, fosfor, fier, cupru și zinc.

Conține fitocompuși puternici

Alimentele vegetale sunt singurele surse de fitocompuși, sau compuși din plante. Aceștia nu se găsesc în produsele de origine animală.

Varza mov conține carotenoide și flavonoide. Sunt două grupe de antioxidanți care protejează celulele de daunele stresului oxidativ.

În varza mov se găsesc compuși fenolici, cianidină, antocianini (răspunzători pentru culoarea purpurie), izotiocianați, acid galic, rutină și glucozinolați.

Capacitatea sa antioxidantă este de 4,5 ori mai mare decât a verzei albe.

Citește și – Varza roșie – un inamic de temut al colesterolului crescut

Scade inflamația

Antioxidanții din varza mov contribuie la scăderea inflamației.

Un studiu în eprubetă a arătat că aceasta scade markerii inflamației în intestin cu 22-40%.

În momentul în care tăiem varza, se eliberează un compus bogat în sulf cu o puternică acțiune antiinflamatoare. Acesta se numește sulforafan.

Mai mult decât atât, varza mov reduce durerea, umflăturile și disconfortul.

Motive sa manacam mai des varza mov

Motive sa manacam mai des varza mov: Azerbaijan stockers – www.freepik.com

Sprijină sănătatea inimii

Sulforafanul este nu doar antiinflamator, ci și cardioprotector. Acesta susține buna funcționare a cordului.

De asemenea, flavonoizii și antocianinii pe care îi conține protejează inima de inflamații. Inflamația cronică se află la baza multor afecțiuni, inclusiv a celor cardiovasculare.

Un studiu pe femei a arătat că cele care consuma regulat alimente bogate în antocianini aveau un risc cu 11-32% mai mic de a face un atac de cord.

Mâncați varză pentru oase puternice

Varza roșie sau varza mov conține calciu, vitamina C și vitamina K. Acești nutrienți susțin sănătatea sistemului osos.

Vitamina C este implicată în formarea osoasă. Totodată, protejează celulele osoase de daune.

Vitamina K are de asemenea un rol în formarea oaselor.

Calciul este un nutrient care se acumulează în oase.

Protejează împotriva cancerelor

Un domeniu interesant de cercetare al verzei este cel de prevenire a cancerului.

Sulforafanul pe care îl conțin legumele crucifere în general poate combate cancerul mamar și cancerul de colon.

Antocianinii au de asemenea efecte anticancerigene.

Îmbunătățește digestia

Un alt motiv să mâncăm mai des varză este acela că susține sănătatea digestivă.

Varza este bogată în fibre. Acestea mențin mobilitatea alimentelor în intestin și previn balonarea sau constipațiile.

Totodată, fibrele hrănesc bacteriile bune din intestin și întăresc imunitatea la infecții.

Citește și – Varză roșie fermentată – o rețetă care îmbunătățește imunitatea, starea de bine și greutatea corporală

Cum trebuie consumată varza

Pentru a nu pierde compușii valoroși din varză, aceasta trebuie consumată crudă, în salate.

Dacă vreți să o gătiți, fierbeți-o ușor sau rumeniți-o în cuptor.

Pentru a-i păstra culoarea mov, folosiți oțet la gătit.

Citește și – Salată de varză roșie cu portocale, măr și nuci – rețetă + beneficii

Surse articol:

1. Joanne Washburn, 8 Good reasons to add purple cabbage to your diet, Food.News: https://www.food.news/2021-03-05-purple-cabbage-benefits.html
2. Liang, Y., Li, Y., Zhang, L. et al. Phytochemicals and antioxidant activity in four varieties of head cabbages commonly consumed in China. Food Prod Process and Nutr 1, 3 (2019). https://doi.org/10.1186/s43014-019-0003-6: https://fppn.biomedcentral.com/articles/10.1186/s43014-019-0003-6#citeas
3. Zhang N, Jiao S, Jing P. Red Cabbage Rather Than Green Cabbage Increases Stress Resistance and Extends the Lifespan of Caenorhabditis elegans. Antioxidants (Basel). 2021;10(6):930. Published 2021 Jun 8. doi:10.3390/antiox10060930: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC8228718/

Citeşte mai multe despre:

    Adaugă comentariu

    Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.