Bananele – o sursă de energie naturală pentru copii, anemici și vârstnici

Bananele nu mai sunt de multă vreme un fruct exotic la noi. Au devenit atât de populare la noi încât nu lipsesc din alimentația noastră cotidiană.

Le consumăm de la mic la mare pentru gustul lor dulce, textura cremoasă și beneficiile lor.

Bananele - sursa de energie pentru toate varstele

Bananele – sursa de energie pentru toate varstele

Se numără printre fructele cu cea mai mare densitate energetică.

Creștere, energie 

Efectele lor tonice erau cunoscute încă din antichitate, fiind considerate valoroase în creșterea copiilor.

Bananele oferă proteine, fibre, vitamine – C, B6, B9, potasiu, magneziu și zaharuri solubile.

Fitoterapeutul Constantin Milică le recomandă cu precădere în alimentația celor mici.

„Prin conținutul biochimic, fructele constituie o excelentă sursă de hrană, asigurând necesarul de energie și un substrat eficient în procesele de creștere a organismului”.

Sunt potrivite însă pentru toate categoriile de vârstă, dar mai ales la copiii care învață și depun un efort intelectual mai mare.

Memorie, învățare

Conținutul de vitamina B6 și B9 le recomandă persoanelor care au probleme cu memoria sau suferă de tulburări psihice.

„S-a constatat că după consumul a trei banane pe zi (la mese) se asimilează mult mai ușor cunoștințele învățate”.

Fiind alimente atât de hrănitoare și vitaminizante, sunt utile în dieta persoanelor anemice, subponderale sau subnutritive.

Banana furnizează fier, acid folic și 8 aminoacizi esențiali. Acești nutrienți ajută la recuperarea din starea de anemie datorită faptului că stimulează producerea de celule roșii de sânge.

Bananele sunt nelipsite în alimentația sportivilor. Atleții au bunul obicei să mănânce câte 2 banane înainte de concursuri sau competiții.

Această doză le asigură o energie crescută pentru mai bine de o oră.

Citește șiProprietățile vindecătoare ale bananelor – demonstrate științific

Stare de bine

Să nu uităm că banana furnizează triptofan, un aminoacid corelat cu starea de bine.

Vitaminele B contribuie și ele la calmarea sistemului nervos. Sunt indicate persoanelor stresate, și celor care suferă de depresie, astenie, surmenaj intelectual sau insomnii.

Fac bine la stomac și inimă

Nu trebuie să uităm nici de efectul calmant asupra stomacului. Textura lor moale și cremoasă acționează ca un pansament pentru mucoasa gastrică.

Prin faptul că reduc aciditatea excesivă, sunt benefice în ulcerele stomacale și gastrita cronică.

Fiind bogate în fibre, au efect bun atât în constipații, cât și în diaree.

Cu toții știm că bananele sunt o sursă bună de potasiu. Acest mineral exercită un efect vasodilatator, care contribuie la prevenirea bolilor și evenimentelor cardiovasculare.

Consumul de banane ne protejează de hipertensiune arterială și atac de cord.

Citește și„Lapte” de banane– fără multe calorii, grăsimi sau gluten (gata în 5 minute)

Rețete terapeutice cu banane

Profesorul Constantin Milică ne oferă câteva rețete terapeutice pe bază de banane.

De pildă, un amestec de banane și iaurt va produce un efect purgativ și va remedia constipația.

Banana cu puțină sare dă un leac bun pentru dizenterie.

Dacă amestecăm banană cu miere, vom obține un preparat tonic, vitaminizant și laxativ.

Acesta poate fi dat copiilor aflați în creștere, studenților, anemicilor și vârstnicilor.

Din pulpa bananei se pot face diverse măști cosmetice. De exemplu: pasați 1 banană coaptă bine cu 1 lingură de miere și 1 linguriță de suc de lămâie.

Aplicați pasta pe față. Ajută la revigorarea pielii uscate și combaterea ridurilor.

Nici coaja nu trebuie aruncată. Aceasta poate da un lustru natural pantofilor.

Cu ea se pot masa și negii sau zonele iritate din cauza înțepăturilor de insecte.

Citește șiDesert fără zahăr și făină – doar banane și ciocolată

Sursă articol: Constantin Milică, Camelia Roman, Daniela Troia, Bananele, Alimentația Rațională Pentru O Viață Sănătoasă, Editura Doxologia, 2017, pp. 77-79

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.