Legumele ne pot prelungi durata de viață (studii)

Bazat pe studii științifice 

Acum că am intrat oficial în perioada de post a Sfintelor Paști, este încurajator să descoperim cât de sănătoasă este alimentația vegetală.

Studiile au asociat dietele bogate în fructe și legume cu un risc mai mic de boli cronice.

Legumele ne pot prelungi durata de viata

Legumele ne pot prelungi durata de viata: Jcomp – Freepik.com

Un motiv în plus să mâncăm mai multe fructe și legume este că acestea ne pot prelungi durata vieții.

Un studiu realizat de suedezi a confirmat acest lucru.

Fructele și legumele întârzie apariția decesului

Cercetătorii de la Institutul Karolinska din Stockholm au monitorizat dietele a 71.706 de suedezi cu vârsta cuprinsă între 45 și 83 de ani.

Au studiat de asemenea rata de deces în rândul participanților.

Studiul a durat 13 ani. În această perioadă au avut loc 11.439 de decese.

Răspunsurile din chestionare au arătat că persoanele care nu au consumat deloc fructe și legume au murit în medie cu 3 ani mai devreme decât cei care au consumat minim 5 porții de fructe și/sau legume pe zi.

Rata de deces la non-consumatorii de fructe și legume era cu 53% mai mare decât la consumatori.

Citește și – Fructele și legumele crude îmbunătățesc sănătatea mentală

Legumele măresc longevitatea 

Rezultatele au arătat de asemenea că legumele au beneficii mai mari în ceea ce privește longevitatea.

La participanții care nu au mâncat deloc legume, decesul a survenit cu 32 de luni mai devreme decât la cei care au mâncat minim 3 porții de legume pe zi.

Cei care nu au consumat deloc fructe au murit cu 19 luni mai devreme decât cei care au consumat minim un fruct pe zi.

Acest studiu arată un lucru important.

5 porții/zi aduc beneficii maxime

Speranța de viață și rata de mortalitate sunt mai mici la un consum de sub 5 porții de legume și fructe pe zi.

O altă cercetare amplă, realizată pe adulți chinezi, a confirmat aceste ipoteze.

Durata studiului a fost de 10 ani. Rata de mortalitate a scăzut cu 9-22% la participanții care au crescut consumul de legume.

Mortalitatea cea mai mică a fost constatată la cei care au mâncat mai multe legume crucifere.

Din această categorie fac parte varza, broccoli, conopida, gulia, ridichea, hreanul, rucola, semințele de muștar și semințele de rapiță.

Un studiu apărut în 2011 în „The American Journal of Clinical Nutrition” a asociat consumul de legume crucifere cu un risc mai mic de deces prin bolile cardiovasculare.

Totodată, aceste legume au fost corelate cu o longevitate generală mai mare.

Citește și – Legume și verdețuri de leac – Părintele Iov de la Neamț

Fructele și legumele reduc mortalitatea

O recenzie publicată în martie 2021 în jurnalul „Circulation” adaugă mai multe dovezi în acest sens.

Un aport optim de fructe și legume este esențial pentru creșterea longevității.

Cercetătorii au monitorizat 66.719 de femei și 42.016 de bărbați fără boli cardiovasculare, diabet sau cancer la începutul studiului.

Rezultatele au arătat că consumul de fructe și legume a redus mortalitatea atribuită cancerului, bolilor cardiovasculare și afecțiunilor respiratorii.

Consumul de 5 porții pe zi (2 porții de fructe și 3 porții de legume) a fost corelat cu cea mai mică rată de mortalitate.

Acesta este de altfel aportul maxim la care se obțin aceste beneficii. Creșterea consumului peste 4 porții pe zi nu a redus mai mult riscul de mortalitate.

Fructele și legumele trebuie consumate ca atare, nu sub formă de suc.

Surse articol:

1. Case Adams, Vegetables Proven to Extend Life, The Journal of Plant Medicines: https://plantmedicines.org/fruits-and-vegetables-especially-vegetables-proven-to-extend-life/
2. Xianglan Zhang , Xiao-Ou Shu, Yong-Bing Xiang, Gong Yang, Honglan Li, Jing Gao, Hui Cai, Yu-Tang Gao, Wei Zheng, May 18, Cruciferous vegetable consumption is associated with a reduced risk of total and cardiovascular disease mortality, Am J Clin Nutr. 2011 Jul;94(1):240-6: https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/21593509/
3. Dong D. Wang, Yanping Li, Shilpa N. Bhupathiraju, Bernard A. Rosner, Qi Sun, Edward L. Giovannucci, Eric B. Rimm, JoAnn E. Manson, Walter C. Willett, Meir J. Stampfer, and Frank B. Hu, Fruit and Vegetable Intake and Mortality: Results From 2 Prospective Cohort Studies of US Men and Women and a Meta-Analysis of 26 Cohort Studies, Circulation. 1 Mar. 2021: https://doi.org/10.1161/CIRCULATIONAHA.120.048996Circulation. ;0

 

Citeşte mai multe despre:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.