Mierea de mană – utilă în anemie, oboseală, afecțiuni articulare, detoxifiere
Mierea de mană este un produs apicol mai puțin cunoscut. Dar nu mai puțin valoros ca alte tipuri de miere.
Mariana Borloveanu scrie în una din cărțile sale cu leacuri mănăstirești că această miere are un puternic efect anti-anemic.
Cuprins
Ce este mierea de mană?
Mierea de mană este un soi de miere pe care albinele îl culeg din arborii rășinoși sau din frunzele copacilor de foioase, precum frasin, arțar, mesteacăn, fag sau stejar.
Se mai numește „miere de pădure”.
Mierea de mană se produce în anotimpurile mai sărace în flori, precum primăvara și toamna.
Mierea de mană poate fi recunoscută cu ochiul liber după culoare.
Comparativ cu sortimentele mai cunoscute, care au o nuanță aurie, mierea de mană este închisă la culoare.
Culoarea ei variază de la maro la verde, de la roșu la negru.
Aduce un pic cu caramelul la gust.
Ce beneficii are mierea de mană
Spre deosebire de mierea culeasă din nectarul florilor, mierea obținută din frunze și rășini este mult mai bogată în minerale.
De asemenea, pigmentul închis dă mărturie despre conținutul ei bogat în antioxidanți.
Mierea de mană conține până la de 10 ori mai multe săruri minerale decât alte tipuri de miere.
Conține calciu, fier, magneziu, seleniu, fosfor, potasiu, flavonoide, fenoli, vitamina C și vitamine din grupul B. proteine.
Are de asemenea substanțe cu efect antibacterian, acizi organici, enzime și proteine.
Ce beneficii are mierea de mană
Mierea de mană este foarte bună pentru copii și vârstnici, deoarece are efecte remineralizante.
Poate fi benefică în alimentația celor care suferă de:
- sistem imunitar slăbit
- anemie
- oboseală
- spasmofilie
- rahitism
- osteoporoză
- probleme articulare
- astm
- pietre la rinichi
- cancer
Se spune despre această miere că are efecte antiinflamatoare, antiseptice, expectorante, detoxifiante și laxative.
Susține organismul afectat de o răceală sau chiar de pneumonie. Tonifică sistemul cardiovascular și poate combate ateroscleroza.
Îmbunătățește starea sistemului nervos. Ajută la controlul bolilor articulare.
Avantajele mierii de mană
Un avantaj foarte mare al mierii de mană este că poate fi folosită și la gătit. Își păstrează proprietățile chiar și la temperaturi de 100.
Un alt atu este acela că nu dă reacții adverse severe. Datorită conținutului redus de polen, o pot consuma și cei care au alergie la produsele apicole.
Iată doar câteva motive să optați pentru acest sortiment data viitoare când cumpărați miere.
Ca și preț, mierea de mană este ceva mai scumpă, deoarece are un sezon scurt, procesul de producție este mai solicitant și pentru albine.
Surse articol:
1. Ana-Maria, Mierea de mană – de 5-10 ori mai bogată în minerale decât alte tipuri de miere, Probio.ro: https://probio.ro/mierea-de-mana-de-5-10-ori-mai-bogata-in-minerale-decat-alte-tipuri-de-miere
2. Mariana Borloveanu, Mierea de mană, Leacuri și Rețete Mănăstirești prezentate pe tipuri de afecțiuni, Vol. 2, Editura Lumea Credinței, București, 2019, p. 72
3. Vitality Food, World honeys: Discover the properties of honeydew honey: https://vitalityfood.eu/super-foods/pcfh/honeydew-honey-coniferous-deciduous-nectar-spadziowy-properties-use.html