Ceaiul de chimen fluidifică secrețiile bronhice și reglează funcțiile stomacului

Chimenul este un o plantă aromatică prea puțin utilizată la noi. Îl vedem din când în când adăugat în produsele de patiserie. Gospodinele îl presară de regulă la sărățele.

Puțini știu că fructele de chimen au proprietăți terapeutice și pot fi folosite în scop medicinal.

Ceaiul de chimen stimuleaza secretiile bronhice si functiile stomacului

Ceaiul de chimen stimuleaza secretiile bronhice si functiile stomacului: Freepik.com

Chimenul (Carum carvi) mai este cunoscut și sub numele de „chimion”. Conține lipide, minerale, glucide, taninuri și un ulei volatil bogat în carvonă și limonen.

Ce proprietăți are chimenul

Chimenul este un bun expectorant. Face secrețiile bronhice mai fluide și ajută la eliminarea excesului de mucus în cazul unei tuse sau congestii respiratorii.

Are de asemenea proprietăți diuretice, galactogoge, vermifuge, carminative, antiinflamatoare și antiseptice la nivel gastro-intestinal.

Citește și – Semințele de chimion au un rol important în sindromul metabolic (obezitate abdominală, diabet, hipertensiune arterială)

În ce afecțiuni ajută chimenul

Cele mai cunoscute utilizări ale chimenului vizează stomacul. Fructele sau semințele de chimen ajută la reglarea funcțiilor acestuia și remediază diverse probleme apărute la acest nivel.

Consumul de chimen stimulează digestia și secrețiile gastrice.

Combate cu succes flatulența și colicile. Datorită proprietăților antiseptice, este util și în colitele de fermentație sau de putrefacție.

Iată în ce afecțiuni poate fi util chimenul:

  • gaze
  • balonare
  • spasme stomacale
  • colici gastro-intestinale
  • enterocolită
  • anorexie
  • inapetență
  • bronșită
  • lactație redusă
  • spasme vasculare

Cum se administrează chimenul în scop terapeutic

Fructele de chimen pot fi folosite sub formă de ceai. Se pune 1 ½ lingurițe de chimen la infuzat într-o cană cu apă clocotită.

Infuzia rezultată se împarte în 3 rații egale, care se vor administra după cele 3 mese principale ale zilei.

În caz de gaze și balonare, ceaiul de chimenul poate fi combinat cu alte plante similare, precum fenicul și coriandru.

Citește și – Ceai de chimen – beneficii, preparare, contraindicații

Cum se folosește chimenul în alimentație

Semințele de chimen pot fi adăugate întregi sau măcinate în preparatele culinare.

Aroma chimenului se pretează la brânzeturile fermentate, supe, pâine și alte produse de patiserie, precum și la lichioruri.

Dincolo de faptul că le dă o aromă deosebită, le face mai ușor digerabile pentru stomac.

Pentru a beneficia de calitățile terapeutice ale chimenului, este indicat ca acesta să se adauge la finalul preparării mâncărurilor, și nu în timpul fierberii.

Expunerea la temperaturi duce la evaporarea uleiului său volatil bogat în compuși benefici.

Nu consumați chimen în doze mari.

Citește și – Semințele de chimen scad greutatea și grăsimea corporală la femeile supraponderale

Surse articol:

1. Ștefan Mocanu, Dumitru Răducanu, Chimenul, Plantele Medicinale – Tezaur natural în terapeutică, Editura Militară, București, 1986, pp. 64-65
2. Liviu Gheorghe, Tudor Ilie, Mihai Minoiu, Călin Ianța, Chimenul, Vindecare și Purificare prin Alimentație și Post, Vol. II, Editura Kamala, Brașov, 2000, pp. 250-251

 

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.