Grâul încolțit îți redă sănătatea și tinerețea – Părintele centenar Leontie Gazea

Cura cu grâu încolțit este considerată de mulți nutriționiști și fitoterapeuți o terapie-minune, atât pentru cei bolnavi, cât și pentru cei sănătoși.

Părintele Leontie Gazea (1897 – 1997), născut în Ucraina și transferat în România, a fost un mare susținător al consumului de grâu încolțit.

Cura cu grau incolti

Cura cu grau incolti

Părintele Leontie – tânăr la 100 de ani

Nu e de mirare că a atins vârsta de 100 de ani, în ciuda tuturor bolilor cu care fusese diagnosticat. Longevitatea sa se datorează, probabil, și acestui aliment prețios, pe care a început să îl consume când s-a îmbolnăvit grav de picioare.

Avea varice severe și tromboflebită. Medicii îi spusese că trebuie să îi amputeze amândouă picioarele de la gleznă. Avea 65 de ani. După ce s-a rugat la Dumnezeu, Părintele Leontie a luat hotărârea să își schimbe regimul alimentar.

A trecut la o hrană naturală, alcătuită din legume, fructe și plante medicinale (urzici, păpădie). Pe acestea le consuma crude, ca atare, ori sub formă de sucuri.

A renunțat la zahăr și la sare, la carne, la grăsimi, la uleiuri, la lactate, la ouă și la pâine.

În timp, a reușit să obțină o îmbunătățire a circulației sangvine. Boala s-a oprit din evoluție. Picioarele sale se recuperau încetul cu încetul.

Un rol important în dieta sa l-a avut grâul încolțit. După 10 ani de regim cu crudități și grâu încolțit ajunsese la o rezistență fizică remarcabilă.

Părintele putea înota fără probleme. Digestia îi mergea foarte bine. Nu mai avea dureri.

La 90 de ani intrase deja într-o etapă de regenerare uimitoare. Pielea de pe picioare și unghiile s-a reînnoit, iar părul i s-a înnegrit.

Era de părere că grâul încolțit nu trebuie să lipsească din alimentația nimănui! Are o valoare nutrițională remarcabilă și poate preveni și trata o multitudine de boli.

Citește și – Grâul încolțit – un aliment complet, indicat în toate bolile cronice și degenerative (cum se obține acasă)

Grâul încolțit – un aliment viu

Secretul acestui aliment stă în conținutul bogat în enzime și vitamine din complexul B.

Potrivit scrierilor medicului Virgil Geiculescu, grâul încolțit stimulează întreg organismul și reglează numeroase procese interne.

Uneori este nevoie doar de o cură de 1-2 săptămâni cu boabe de grâu încolțit pentru a constata o revigorare a stării de sănătate.

În timp, această cură poate duce la însănătoșirea completă a bolnavilor.

Medicul Jean Valent din Franța notează de asemenea că grâul încolțit ar putea combate boli ale societății moderne, precum cancerele, bolile cardiovasculare, diabetul, nevrozele și astenia.

Părintele Leontie obișnuia să mănânce grâu încolțit în fiecare zi. Cel mai des îl folosea la prepararea unor turte.

Fiul Părintelui inventează fulgii de grâu încolțit Granovit

Inginerul Nicolae Gazea – fiul Părintelui Leontie Gazea – a inventat ulterior fulgii din grâu încolțit. Produsul a obținut medalia de aur la Salonul Internațional de Invenții din Iași în anul 1997.

Un an mai târziu a fost premiat și la Salonul Internațional de Inventică din Bruxelles.

Putem găsi acest produs în magazine sub denumirea de „Granovit” și „Musli-granovit”. Cu siguranță l-ați văzut în comerț dar nu știați cât de sănătos este și ce poveste se ascunde în spatele lui.

Beneficiile curei cu grâu încolțit

Procesul de încolțire face nutrienții din boabele de grâu mai ușor de absorbit de către organism. Amidonul este transformat în zaharuri simple, iar proteinele în peptide și aminoacizi care se digeră mai ușor.

Inclusiv glutenul este „pre-digerat” de enzimele semințelor aflate în proces de germinare. Astfel, inclusiv persoanele cu sensibilitate la gluten sau boala celiacă sunt mai puțini reactive la cerealele încolțite.

  • stoparea căderii părului
  • îmbunătățirea vederii
  • întărirea dinților
  • reglarea funcției sistemului nervos
  • creșterea energiei
  • vindecarea afecțiunilor pielii (acnee, eczeme, coșuri, infecții)
  • stoparea îmbătrânirii premature

Citește și – Grâul încolțit are un conținut sporit de minerale și vitamine

În ce boli ajută cura cu grâu încolțit

  • boli de ficat
  • malnutriție
  • boli de ochi
  • astm, bronșită, alte afecțiuni respiratorii
  • sterilitate la bărbați
  • amenoree sau dismenoree
  • dureri de cap, migrene
  • insomnie
  • demineralizare, avitaminoze
  • anemie
  • tromboflebită, arterită
  • tumori și cancere

Cum se consumă grâul încolțit

Boabele de grâu încolțit se pot măcina prin mașina de carne și amesteca apoi cu miere sau cu lapte.

Adulții pot consuma câte 3-6 linguri pe zi, iar copiii de 7-14 ani câte 1-2 linguri pe zi.

Din fulgii de grâu încolțit (Granovit) se pot prepara mese pentru micul-dejun sau deserturi. Se pot adăuga în lapte dulce sau iaurt, alături de nuci, stafide, fine sau alte fructe uscate.

De asemenea, fulgii de grâu încolțit pot fi folosiți la prepararea de turte, pâine și alte aluaturi.

Îi puteți adăuga și în supe, ciorbe, tocănițe sau în compoziția de ardei, sarmale sau chiftele.

Condițiile optime de germinare a grâului

Cercetătorii de la Universitatea din Alberta recomandă următoarea metodă de germinare, care ajută la maximizarea producției de antioxidanți:

Boabele de grâu se lasă la înmuiat în apă 24 de ore. Apoi se pun la încolțit la întuneric timp de 7 zile. Beta-carotenul, vitaminele C și E vor crește notabil în perioada de germinare.

Citește și – Cum se obține grâul încolțit acasă – administrare și tratamente

Contraindicații la grâul încolțit

Deși este foarte sănătos, grâul încolțit nu este recomandat persoanelor care au un nivel mare de estrogen în corp.

Femeile cu menstruații excesive trebuie să evite acest produs. La fel și bărbații cu trăsături feminine.

Surse articol:

1. Ioan D. Matei, Regimul minune al părintelui Leontie Gazea, Formula AS: http://arhiva.formula-as.ro/2018/1322/medicina-naturii-44/regimul-minune-al-parintelui-leontie-gazea-23941
2. Ziarul de Iași, Un brailean a fost premiat cu aur la Bruxelles pentru inventia sa: https://www.ziaruldeiasi.ro/local/braila/un-brailean-a-fost-premiat-cu-aur-la-bruxelles-pentru-inventia-sa~nips7
3. Whole Grains Council, Sprouted Whole Grains: https://wholegrainscouncil.org/whole-grains-101/whats-whole-grain-refined-grain/sprouted-whole-grains
4. Whole Grains Council, Health Benefits of Sprouted Grains: https://wholegrainscouncil.org/whole-grains-101/whole-grains-101-orphan-pages-found/health-benefits-sprouted-grains
5. Holisterapia, Grâul încolţit şi efectele sale miraculoase: http://holisterapia.ro/graul-incoltit-si-efectele-sale-miraculoase/

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.