Avocado poate reduce riscul de diabet de tip 2

Peștele, algele marine, ouăle, usturoiul și polenul sunt numărate printre cele mai hrănitoare alimente din lume. Inclusiv avocado face parte din această listă.

Popularitatea acestuia este justificată nu doar de textura sa cremoasă și gustul deosebit, ci și de conținutul nutrițional impresionant.

Avocado – diabet

Nutrienții din avocado au fost corelați cu beneficii la nivel cardiovascular, neurologic și metabolic. Consumul acestuia poate preveni numeroase probleme de sănătate actuale, precum:

– hipertensiunea arterială
– accidentul vascular cerebral
– boli de inimă coronariene
– diabetul
– obezitatea
– grăsimea abdominală
– hipercolesterolemia
– depresia
– constipația
– cancerul
– osteoporoza
– degenerescența maculară
– defectele de tub neural la copii

Avocado este un aliment cu un conținut mediu de calorii. Potrivit USDA National Nutrient Database, 40 g de avocado conțin 60 de calorii, 6 g de grăsimi, 3.4 g de carbohidrați și 3 g de fibre. Este bogat în vitaminele B6, C, E, K și acid folic, în magneziu, potasiu, beta-caroten și acizi grași esențiali Omega-3.

Deși este un aliment gras, grăsimile sale sunt benefice pentru organism. Iar majoritatea caloriilor sale provin din aceste grăsimi. Grăsimile sunt nutrienți esențiali pentru celulele corpului. Sunt importante pentru inimă, creier, sistemul imunitar și piele.

În mod paradoxal, consumul de avocado s-a dovedit o armă eficientă împotriva grăsimii abdominale și a obezității. Când creierul nostru primește grăsimi sănătoase, semnalele asociate cu apetitul se închid.

Citește și Cum recunoaștem simptomele DIABETULUI

Prin consumul de grăsimi, procesul de descompunere a carbohidraților încetinește, și astfel în sânge se menține un nivel stabil de zahăr. Grăsimile din avocado reduc impactul glicemic al meselor bogate în carbohidrați.

Un studiu pe șoareci a arătat că avocado conține în mod exclusiv o moleculă grasă care poate preveni apariția diabetului de tip 2.

Cercetătorii canadieni de la Universitatea din Guelph au descoperit că acest compus – care a fost identificat până acum doar în avocado – reduce rezistența la insulină.

Efectele sale au fost testate și pe subiecți umani. Rezultatele studiului au fost publicate pe scurt în jurnalul „Molecular Nutrition & Food Research”.

Rezistența la insulină este un factor-cheie în producerea diabetului. Ea apare atunci când mitocondriile din celule nu pot arde în mod complet acizii grași prin oxidare.

Molecula descoperită în avocado a fost numită „avocatin B” (AvoB). Studiul a constat în administrarea unei diete grase la șoareci timp de 2 luni. După ce animalele au devenit obeze și au dobândit rezistență la insulină, cercetătorii le-au împărțit în 2 grupuri. Un grup a primit în plus AvoB, timp de 5 săptămâni.

Șoarecii care au consumat această moleculă s-au îngrășat într-un ritm mai lent decât șoarecii care nu au primit AvoB. Totodată, au experimentat o creștere a sensibilității la insulină.

Citește și 8 ALIMENTE care scad REZISTENȚA la INSULINĂ și sunt la fel de eficiente ca medicamentele anti-diabetice

Autorii studiului au concluzionat că acest compus a îmbunătățit toleranța la glucoză și utilizarea ei, prin faptul că a ajuta la oxidarea completă a grăsimilor.

Studiul pe oameni a durat 60 de zile, unde AvoB a fost adăugat într-o dietă de tip vestic. Cercetătorii au folosit 50 sau 200 mg de AvoB pe zi. Compusul a fost tolerat bine de participanți. Unii dintre ei au pierdut ușor n greutate.

Oamenii de știință atrag atenția că nu este suficient de mâncăm avocado pentru a ne feri de diabet. Este important să facem și mișcare fizică și să avem grijă la dietă în general.

Avocado conține și alți compuși care ar putea fi benefici în diabet. Conține, de pildă, carotenoidele luteină și zeaxantină – antioxidanți care în cantități mari pot reduce riscul de diabet de tip 2 și de retinopatie diabetică.

Cumpără de aici:

Surse:

1. Megan Ware, Natalie Olsen, Why is avocado good for you? Medical News Today: https://www.medicalnewstoday.com/articles/270406.php

2. Australian Avocado, Avocado for Diabetes: http://australianavocados.com.au/wp-content/uploads/2019/02/Avocado_FS_Diabetes-1.pdf

3. Naiman Khan, Caitlyn Edwards, Sharon Thompson, Sarah Burke, Anne Walk, Ginger Reeser, Nicholas Burd and Hannah Holscher, Effects of Avocado Consumption on Abdominal Adiposity and Glucose Tolerance: Findings from the Persea Americana for Total Health (PATH) Randomized Controlled Trial (P21-005-19), Current Developments in Nutrition. 2019 Jun; 3(Suppl 1): nzz041.P21-005-19: https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6578444/

Citeşte mai multe despre:

*Sfaturile și orice informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ, nu înlocuiesc recomandarea medicului. Dacă suferiți de boli cronice sau urmați tratamente medicamentoase, vă recomandăm să consultați medicul dumneavoastră înainte de a începe o cură sau un tratament naturist, pentru a evita interacțiunea. Prin amânarea sau întreruperea tratamentelor medicale clasice vă puteți pune sănătatea în pericol.


Ți-a plăcut acest articol? Share pe:

Adaugă comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.